VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Vladimir Thorik: Sancțiunile SUA îi permit Moldovei să pună mâna pe corupți oriunde s-ar afla ei

Miercuri, 26 octombrie, Trezoreria SUA a inclus pe lista de sancțiuni nouă persoane, inclusiv trei consultanți politici ruși, numele cărora au fost publicate de redactorii RISE Moldova și Centrul „Dosare” în ancheta jurnalistică internațională Kremlinovici încă în 2020.

Într-un comentariu pentru IPN, Vladimir Thorik, coautor al anchetei Kremlinovici și redactor al departamentului de limbă rusă al RISE, a precizat că „în fundamentarea sancțiunilor, autoritățile americane atestă identitatea grupului de ruși făcute publice, ale căror nume sunt Yury Gudilin, Olga Grak și Leonid Gonin”.

„Trezoreria SUA, susținând că sancțiunile au fost impuse pentru încercarea acestui grup de ruși de a „influența rezultatul alegerilor din Moldova”, a confirmat dovezile de care dispunem că este vorba despre consultanți politici, pe care procuratura Republicii Moldova nu-i observă pana în prezent. La fel, că ei s-au întâlnit și cu un grup mare de deputați socialiști. Nu mai puțin importantă este confirmarea că printre rușii veniți la alegeri în Moldova au fost oameni cu experiență în FSB (Serviciul federal de securitate – n.r.)”, a spus Thorik și a precizat că și tehnologii politici au fost puși pe listă pentru că sunt „asociați lui Ceaika”.

„În partea motivațională, autoritățile americane explică că Igor Ceaika este fiul lui Yuri Ceaika, membru al Consiliului de Securitate al Rusiei și, prin urmare, „a folosit conexiunile și influența tatălui său pentru a acumula și proteja imperiul său de afaceri”. Chaika, potrivit americanilor, și-a folosit banii și legăturile pentru a influența politica moldovenească, în special, „a acționat ca intermediar în alianța dintre susținătorii lui Ilan Shor și Partidul Socialiștilor din Moldova (PSRM), care a fost reprezentat de Igor Dodon”, a spus jurnalistul de investigație.

„De asemenea, aș atrage atenția la concluziile Statelor Unite că Kremlinul și politicienii moldoveni asociați lui folosesc „companiile lui Ceaika ca acoperire pentru pomparea de bani către partidele politice cu care interacționează în Moldova”, iar „unele dintre aceste fonduri ilegale au fost destinate în campania mitei și fraudei în alegeri [în Moldova]”. Aceste constatări confirmă indirect și alte fapte de finanțare a complicilor moldoveni ai țării agresoare de către oamenii de afaceri pro-Kremlin, pe care noi, împreună cu Centrul „Dosare”, le vom publica în viitorul apropiat”, a anunțat o nouă anchetă internațională redactorul departamentului de limbă rusă a RISE Moldova.

Potrivit lui Vladimir Thoric, „sancțiunile SUA oferă Moldovei posibilitatea de a prinde pe unii oficiali moldoveni corupți, în calitate de complici ai Kremlinului, oriunde s-ar afla în lume”.

Comunicatul de presă al Trezoreriei SUA explică că se impun sancțiuni și companiilor deținute de Ceaika: Aqua Solid SRL, Ecogroup SRL, Engineering.rf SRL, Light Innovation SRL. Ecogroup SRL deține Charter SRL, care, la rândul său, deține Project-Ecology, Region-Comfort SRL și Intermunicipal Motor Transport Enterprise LLC. De asemenea, este pus sub sancțiuni și Ivan Alexandrovici Zavorotnîi, cetățean rus, pe care autoritățile americane îl numesc angajat al lui Ceaika, aflat în consiliile de administrație al multor companii stăpânite de Ceaika. În comunicat sunt menționate Agro-Region SRL și Zolotoy Vek SRL, deținute de Zavorotnîi.

Autor

Articole similare

spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.