VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Vlad Plahotniuc va putea fi trimis în judecată: Decizia Curții Constituționale

Curtea Constituțională a declarat inadmisibilă sesizarea avocaților lui Vlad Plahotniuc cu privire la neconstituționalitatea unor prevederi din legea ”condamnării în lipsă”.

Anunțul a fost făcut de ministrul Justiției, Sergiu Litvinenco.

”Dosarul în care Vladimir Plahotniuc este învinuit în frauda bancară poate merge mai departe. Aceasta înseamnă că judecătorul de instrucție poate autoriza finalizarea urmăririi penale în cazul lui Plahotniuc. Respectiv, acesta va putea fi trimis în judecată.

Deoarece nu mai există nicio piedică de ordin legislativ sau de alta natură, aștept de la procuratură să facă demersuri similare în cazul tuturor fugarilor suspectați că au comis infracțiuni. Astfel încât fiecare din ei să fie deferit justiției și pedepsit pe măsura faptei comise”, a anunțat Litvinenco.

Amintim că în cadrul ședinței Parlamentului din 14 iulie, deputații au aprobat în lectură finală un proiect de lege, care oferă posibilitatea de a instrumenta cauzele penale în lipsa persoanei vizate, dacă aceasta se eschivează de la urmărirea penală sau de la procesul de judecată. Documentul a fost susținut cu votul a 72 de deputați.  

Fostul lider al PDM, care a plecat din R. Moldova în iunie 2019, este vizat într-un nou dosar penal privind frauda bancară.

În ianuarie curent Procuratura Anticorupție anunța că Vladimir Plahotniuc este acuzat de un nou episod legat de frauda bancară, fiindu-i incriminate trei capete de acuzare, după cum urmează: Crearea și conducerea unei organizații criminale (art.284 din Codul penal), Escrocherie săvârșită în proporţii deosebit de mari (art.190 alin.(5) din Codul penal) și Spălarea banilor săvârşită de o organizaţie criminală, în proporţii deosebit de mari (art.243 alin.(3) din Codul penal).

Citește și: Magistrații francezi au aplicat sechestru asupra unui imobil deținut de ex-liderul PDM Vladimir Plahotniuc, în valoare de peste 83 de milioane lei

Autor

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.