VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

Vlad Filat, după hotărârea CEDO: Am fost asasinat politic în cadrul unei înțelegeri ticăloase

Fostul premier Vlad Filat spune că a fost asasinat politic și, ca rezultat, condamnat sub aspect juridic în cadrul unei înțelegeri ticăloase. Potrivit lui, ceea ce s-a întâmplat în Parlament pe 15 octombrie 2015 este evident un complot efectiv cu încălcarea legislației, iar acest lucru nu-l înțelege doar cel care nu vrea să o facă.

„Un denunț semnat pe 13 octombrie, și încă de cine semnat, a fost nu știu cum înțeles, analizat, calificat ca fiind suficient pentru a merge, a scoate imunitatea, a aresta și așa mai departe. Doar într-o zi și jumătate. Iar deputații care au votat au avut timp și să-l studieze. Și chiar dacă legea oferă până la șapte zile, se pronunță imediat”, a declarat Vlad Filat într-o conferință de presă la IPN la care a anunțat că astăzi Curtea Europeană a Drepturilor Omului a adoptat o hotărâre prin care a constatat că nu a avut parte de un proces echitabil.

„Cui nu i-a fost clar de ce procesul meu a fost cu ușile închise și ce scop a urmărit? Ce nu am spus eu adevărat în discursul meu din 15 octombrie de la tribuna Parlamentului, când mi s-a ridicat imunitatea și am fost ridicat? Ce nu s-a întâmplat din ceea ce am spus eu în acea zi? Obiectivul a fost trasat foarte clar și realizat. În urma arestării mele a urmat ceea ce a urmat – am ajuns la stat captiv și Plahotniuc a luat întreaga putere”, a declarat Vlad Filat.

Potrivit lui, nu este clar cine a împiedicat schimbarea lucrurilor și revenirea la normalitate după plecarea lui Vlad Plahotniuc. Fostul premier spune că s-a vorbit și se vorbește foarte mult despre perioada guvernării oligarhice și despre caracterul captiv al statului, dar nu s-au întreprins acțiuni concrete, în pofida acelei hotărâri a Parlamentului din 2019.

Potrivit lui, nu există nicio persoană reabilitată victimă a acelei justiții selective, politizate. În opinia sa, acestor persoane trebuia să le fie oferită posibilitatea legală, printr-o normă specială, să-și demonstreze nevinovăția în cadrul unor procese echitabile. „Intențiile bune nu înseamnă nimic. Acțiunile se contabilizează”, a adăugat Vlad Filat, potrivit IPN.

Încălcarea constatată de CEDO poate fi reparată doar prin asigurarea unui proces public. „Constituția prevede foarte clar, cel puțin în două articole, caracterul public al ședințelor. Iar Codul de Procedură Penală stabilește foarte clar că încălcarea principiului publicității ședințelor de judecată duce la nulitate. Deci, actul procesual se consideră nul, ceea ce înseamnă că toate actele procesuale care au fost adoptate în cadrul așa-numitului proces judiciar se prezumă a fi nule. Acțiunile care urmează a fi întreprinse le vom discuta cu avocații și vom acționa în consecință”, a mai spus Vlad Filat.

Reținut pe 15 octombrie 2015 și condamnat la nouă ani de închisoare pentru corupere pasivă și trafic de influență, prin sentința Judecătoriei Chișinău din 27 iunie 2016, rămasă definitivă prin hotărârea Curții Supreme de Justiție din februarie 2017, Vlad Filat a ieșit din închisoare în decembrie 2019, fiind aplicat mecanismul național de reducere a pedepsei din cauza condițiilor inumane și degradante din penitenciar. Vlad Filat a pledat nevinovat.

Citește și: Hotărârea CEDO în cauza Filat contra Moldovei: Statul, obligat să achite prejudicii de 7.500 de euro

Autor

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.