VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Vlad Filat despre protestele din Capitală: Autoritățile trebuie să pună accent pe organizatori și pe finanțare, însă lucrurile acestea nu se întâmplă

Ex-premierul Vlad Filat spune că există foarte multă presiune publică privind protestele organizate de Partidul Șor, cu accentele puse eronat. Potrivit lui, se pune accent pe participații la protest, nu pe organizatori sau pe finanțarea acestor acțiuni de destabilizare a țării.

Invitat în cadrul emisiunii „Puncte de Reflecție”, fostul prim-ministru Vlad Filat a declarat că banii folosiți la organizarea protestelor antiguvernamentale ar proveni din Rusia și din miliardul dispărut din bănci.

„E atât de multă presiune publică cu aceste proteste, cu accentele puse eronat. Pentru că se pune accent pe participații la protest, nu pe organizatori. Prin organizatori trebuie să se vadă cum sunt finanțate aceste proteste. Acțiunea instituțiilor trebuie să fie pe acest capitol. Pe finanțare. Banii nu vin prin stropi de rouă sau prin ploaie. Avem SIS, Poliție, dar nimic nu se întâmplă. Am vorbit în repetate rânduri de magazinele sociale, care sunt un fel de Wagner în Ucraina pentru război, iar aici pentru destabilizare și interes politic. Oamenii care merg la magazinul social nu merg doar pentru pâine, ei fac parte dintr-o rețea, oamenii au carduri, datele lor se află într-o bază de date, la fiecare sărbătoare primesc un mesaj, o șampanie. Aceste magazine nu sunt sociale, ele sunt cu obiectiv clar necomercial. De ce statul nu intervine? ”, spune fostul prim-ministru.

Fostul șef al executivului critică instituțiile statului pentru inacțiune și spune că un an și jumătate de la preluarea puterii de către PAS este un termen rezonabil pentru a face ordine în acest sens.

„A trecut un an și jumătate de la preluarea puterii de către PAS și doi ani de la preluarea mandatului de președinte. E un termen suficient pentru a face ordine pe aceste aspecte(…). Acum ei au 63 de mandate, au majoritatea nu confortabilă, dar foarte confortabilă. În Moldova, vă asigur eu, într-o perioadă scurtă de timp se putea de făcut tot ce este necesar, pentru a crea, în primul rând, cadrul legislativ. Dar care efort trebuie să-l faci în parlament ca să aprobi legile necesare, ca să faci reglementarea legală funcțională, nu una forțată, nu așa cum o fac pe justiție, dar funcțională pe toate domeniile?”, a mai declarat Vlad Filat.

Guvernul a depus o sesizare la Curtea Constituțională privind verificarea constituționalității Partidului Șor. Sesizarea va fi examinată începând cu 10 mai până la 17 mai 2023. În sesizarea depusă de Guvern la Curte, executivul acuză partidul Șor că „acționează în contradicție cu principiile statului de drept și pune în pericol suveranitatea și independența Republicii Moldova”.

Autor

  • Pusca Silvia

    Mereu pregătită să răspundă provocărilor. Pe site-ul voceabasarabiei.md prezintă subiecte de actualitate, știri, informații obiective și de ultimă oră. A absolvit Facultatea de Litere la Universitatea de Stat din Moldova.

Articole similare

spot_img
spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.