VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Violențe la protestele proeuropene din Georgia: Peste 100 de persoane, arestate

Ministerul de Interne de la Tbilisi a anunțat că peste 100 de oameni au fost arestați pentru „nesupunere la ordinele poliţiei” şi pentru „acte de huliganism” în cadrul demonstraţiei de vineri seară, când poliţiştii au folosit gloanţe de cauciuc, gaze lacrimogene şi tunuri cu apă pentru a dispersa mii de oameni, relatează AFP, preluat de News.ro.

Sâmbătă, 30 noiembrie, 107 persoane au fost arestate în a doua zi de proteste provocate de decizia guvernului de a amâna discuţiile privind aderarea la Uniunea Europeană, în plină criză postelectorală.

Ministerul de Interne a declarat că aceste persoane au fost reţinute pentru „nerespectarea ordinelor poliţiei” şi pentru „acte de huliganism” în timpul demonstraţiei de vineri seara, în timpul căreia poliţia a folosit gloanţe de cauciuc, gaze lacrimogene şi tunuri cu apă pentru a dispersa mii de persoane. La rândul lor, protestatarii au aruncat cu ouă şi artificii, potrivit jurnaliştilor AFP prezenţi la faţa locului.

„Manifestanţii au aruncat diverse obiecte, inclusiv pietre, dispozitive pirotehnice, sticle de sticlă şi obiecte metalice, asupra forţelor de ordine”, a precizat ministerul, adăugând că „10 angajaţi ai Ministerului de Interne au fost răniţi”.

În ceea ce priveşte manifestaţia de joi, acesta raportase că 32 de ofiţeri au fost răniţi şi 43 de manifestanţi arestaţi. Îngheţarea discuţiilor privind cererea de aderare a fost întâmpinată cu o furie generalizată în Georgia, care are obiectivul de aderare la UE înscris în Constituţia sa.

Sute de angajaţi ai ministerelor de externe, al apărării, al educaţiei şi al justiţiei au semnat vineri scrisori deschise în care denunţă îngheţarea negocierilor ca fiind neconstituţională. O serie de universităţi private au declarat că îşi suspendă cursurile pe fondul tulburărilor, în timp ce grupurile de afaceri au solicitat guvernului să îşi revizuiască poziţia.

Partidul de guvernământ Visul Georgian, care a obţinut aproape 54% din voturi în alegerile din octombrie, despre care partidele de opoziţie susţin că au fost fraudate, a declarat joi că îngheaţă negocierile de aderare din cauza a ceea ce a numit „şantajul” UE asupra Georgiei.

Măsura vine după luni de deteriorare a relaţiilor dintre Georgia şi Occident, care a acuzat guvernul de la Tbilisi de înclinaţii autoritare şi pro-ruse. Visul Georgian a adoptat în acest an legi împotriva aşa-numiţilor „agenţi străini” şi a drepturilor LGBT, despre care criticii spun că sunt de natură draconică şi de inspiraţie rusă.

Partidul, care este controlat de fondatorul său, miliardarul şi fostul prim-ministru Bidzina Ivanişvili, afirmă că doreşte în cele din urmă să adere la UE şi că legile pe care le-a adoptat sunt necesare pentru a apăra valorile tradiţionale ale Georgiei.

sursa

Autor

  • Mîțu Anișoara

    A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării din cadrul Universității de Stat din Moldova, ulterior a urmat studiile universitare de masterat. A activat în calitate de reporter social, iar la moment are peste 10 ani de experiență în jurnalism. Este autoarea știrilor sociale și politice pe site-ul Vocea Basarabiei. Informarea calitativă este cheia unui om greu de manipulat.

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.