Procesul de integrare europeană a Republicii Moldova contribuie deja la apropierea celor două maluri ale Nistrului și reprezintă un motor al reintegrării statului. Declarații în acest sens au fost făcute de vicepremierul pentru Reintegrare, Valeriu Chiveri, în cadrul emisiunii „Eurosecuritate” de la Vocea Basarabiei.
Potrivit oficialului, parcursul european al Republicii Moldova face malul drept tot mai atractiv pentru locuitorii regiunii transnistrene, iar beneficiile reformelor și ale cooperării cu Uniunea Europeană sunt observate și de cetățenii din stânga Nistrului.
„Deja a devenit acest motor. Am devenit mai atractivi, iar cu sprijinul Uniunii Europene și al altor parteneri instituțiile statului au devenit mai puternice. Reformele au pornit și sunt realizate în toate domeniile vieții sociale și politice. Faptul că am deschis clusterul 1 de negocieri este, de asemenea, un succes și va permite, sper eu în curând deschiderea altor clustere. Este clar că acest proces nu poate rămâne neobservat de cetățenii noștri din stânga Nistrului”, a declarat vicepremierul pentru Reintegrare.
Întrebat în cadrul aceleiași emisiuni cum ar putea beneficia cetățenii din stânga Nistrului de pe urma apropierii Republicii Moldova de UE, oficialul a răspuns că în aceleași condiții precum cetățenii de pe malul drept.
„Nu discriminăm pe nimeni. Sunt cetățenii noștri și trebuie să ținem cont de acest lucru. În același timp, malul drept va continua să devină tot mai atractiv pentru cetățenii din stânga Nistrului. Și prin aceste acțiuni vom atrage tot mai mult simpatia față de procesul de reintegrare”, a precizat Valeriu Chiveri.
Vicepremierul a menționat că există deja indicii privind o creștere a susținerii pentru procesul de reintegrare în rândul cetățenilor din stânga Nistrului.
„Deja avem anumite cifre, care sper că sunt reale, dar cred că ar putea fi și mai mari pentru că, așa cum spuneam, în stânga Nistrului este periculos să-ți expui liber viziunea. Conform sondajelor, peste 50 la sută din cetățenii din stânga Nistrului ar sprijini un proces de reintegrare. Sincer, cred că cifra este mult mai mare. Iar procesul de integrare europeană ar aduce tot mai mulți simpatizanți pentru procesul de reintegrare”, a spus Valeriu Chiveri.
Menționăm că Republica Moldova a deschis luni, 15 iunie, oficial negocierile de aderare la UE pe primul cluster. Acesta este cel mai important pas făcut de Chișinău după lansarea negocierilor în iunie 2024.
Conform datelor publicate de Biroul Politici de Reintegrare, în anul 2025 peste 70% din exporturile regiunii transnistrene au ajuns pe piața Uniunii Europene.
Totodată, în premieră, peste jumătate dintre locuitorii regiunii transnistrene s-ar pronunța în favoarea reintegrării Republicii Moldova, arată datele unui sondaj realizat de Comunitatea WatchDog. Potrivit studiului, 53% dintre respondenți ar vota pentru reunificarea țării, în timp ce 35% s-ar opune procesului. Sondajul a fost realizat în perioada februarie–aprilie 2026 prin chestionare online distribuite în cele cinci raioane din stânga Nistrului, la care au participat 419 persoane. Rezultatele au fost verificate suplimentar prin 47 de interviuri față în față realizate în luna martie.






