VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

VIDEO/ Vadim Vieru, avocat: Noul ministru va avea un rol crucial în procesul de deblocare a reformei inițiate în Justiție

12 candidați non-judecători, cu experiență profesională în domeniul dreptului, au fost propuși de Legislativ pentru funcția de membru al Consiliului Superior al Magistraturii și sunt evaluați de Comisia Pre-Vetting. Până acuma, doi candidați nu au promovat evaluarea din motiv că nu au depus la timp declarația de avere pentru 5 ani, iar alții doi s-au retras din concurs. Despre situația din domeniu justiției Valentina Ursu a discutat cu avocatul Vadim Vieru.

Vocea Basarabiei: Este clar unde a ajuns reforma în justiție și ce șanse are această reformă, ca să aibă și o finalitate?

Vadim Vieru: Noi am avut foarte multe reforme în justiție, ceea ce numim acum „reforma în justiție” sau ceea numesc politicienii „reforma în justiție” este, de fapt, acel proces de pre-vetting și vetting care a fost inițiat și care aparent a adus la o situație de blocaj. La moment, eu în calitate de profesionist, dar și mulți alți profesioniști nu au o viziune clară unde o să apară lumina la capătul tunelului, nemaivorbind de cetățeni, pentru că cunoaștem evenimentele care au avut loc recent în sistemul justiției. E vorba despre demisia unui număr destul de mare de judecători de la Curtea Supremă de Justiție, la fel și 4 membri ai CSM cer demisia, dar și câțiva judecători de la Curtea de Apel Chișinău. Aparent, aceasta este o acțiune de protest inițiată de către sistemul judecătoresc, concertată, dacă se poate spune așa, nu neapărat în sensul negativ al cuvântului. Cauzele care au generat astfel de acțiuni sunt legate nemijlocit de procesul de pre-vetting, dar și de reforma inițiată a Curții Supreme de Justiție.

Vocea Basarabiei: O parte din acești care în semn de protest au zis că pleacă erau siguri că trec cu brio aceste perioade de pre-vetting și vetting?

Vadim Vieru: Cred că e cel mai bine să explice judecătorii de la Curtea Supremă care au fost motivațiile din spate, dar eu aș risca să presupun că este mai mult legat de procesul de pre-vetting și anumite mesaje care au fost transmise de politicieni. Dacă ne amintim, recent, după ce a fost finalizat procesul de pre-vetting al candidaților în judecători la CSM, unii politicieni s-au aventurat în a declara că, uitați-vă, 83 procente nu au trecut, ceea ce ar însemna că 83 procente din judecătorii din Republica Moldova au probleme grave de integritate și probabil și de corupție. Adică au extrapolat datele, ceea ce este un mesaj foarte greșit în sensul transmis populației, fapt care i-a nemulțumit inclusiv pe judecători. Cred că nici politicienii nu s-au așteptat ca acest proces de pre-vetting să genereze astfel de rezultate, dacă facem abstracție de însuși acest proces și nemaivorbind de judecători. Procesul de pre-vetting în sine a determinat judecătorii de la Curtea Supremă de Justiție să facă astfel de pași, având în vedere că el a fost și este destul de criticat sub aspectul deciziilor care au fost comunicate de către această comisie de pre-vetting și anumite constatări care sunt foarte discutabile în privința unor candidați. De exemplu, dna judecător Marina Rusu, care, cunoaștem, în anul 2019 a fost printre primii judecători care au avut curaj ca să declare anumite probleme care erau în justiție deschis, la fel era cumva persecutată de către CSM în sensul în care era impusă să facă naveta de la Judecătoria Taraclia la Chișinău, din anumite motive formaliste nu a trecut acest proces de pre-vetting și cred că citind decizia și cunoscând persoana dumneaei nu ai ce să-i reproșezi. La fel mai sunt și alți candidați care ar putea să prezinte comentarii similare ca și la dna Rusu.

Vocea Basarabiei: Și atunci îi demotivează pe alții care sunt buni și ar părea să aibă un CV corect, un CV bun și onestitate multă să nu mai aibă curajul să aplice dosarul?

Vadim Vieru: Evident că comisia pre-vetting a stabilit standarde foarte înalte legate de comportamentul fiscal, financiar al judecătorului și, având în vedere cultura fiscală care există în Republica Moldova, probabil foarte puține persoane, inclusiv funcționari publici, ar trece această comisie pre-vetting, în sensul în care există practici interzise de lege pe care comisia pre-vetting le consideră ca nefiind conforme principiului de integritate. De exemplu, în situația în care îți vinzi un bun imobil și în contractul de vânzare-cumpărare stabilești valoarea cadastrală, evident asta se face cu scopul bine știut de a diminua sumele achitate în calitate de impozit, fapt care nu este interzis de lege și nu este pedepsit de lege, este permis de lege, comisia putea să interpreteze asta ca element care ar afecta integritatea persoanei, la fel este și în cazul vânzării unui automobil. Au fost subiecte legate de imobilele cumpărate de judecători la preț preferențial, care la fel comisia a considerat că nu ating anumite standarde de integritate odată ce judecătorul a beneficiat de apartament la preț preferențial, ceea ce iarăși nu era interzis de lege, și l-ar fi vândut. Și alte circumstanțe care de principiu se referă la aceste aspecte, mai puțin la aspectul de profesionalism, pentru că acolo nu au fost verificați atât de mult, dar mai mult este vorba despre etica financiară, care a fost foarte verificată de această comisie pre-vetting și care a creat și generat discuții. Ceea ce avem la momentul actul, avem blocajul cu CSM-ul, în sensul în care este numită ziua Adunării generale, nu sunt suficienți candidați, practic, concurenți n-au să fie, ca să fie numiți membrii CSM aleși din rândul judecătorilor și atunci ar trebui să existe o explicație foarte clară, pentru că nici eu și mulți din justiție cred că se întreabă, evident, noi putem să facem presupuneri și speculații, dar în cazul în care se ajunge la un blocaj și adunare nu o să aibă loc, ce o să fie în contextul unui CSM nefuncțional ar putea să genereze situații destul de grave. Însuși faptul că judecătorii de la Curtea Supremă au plecat deja generează situații asupra proceselor care există în justiție, pentru că cauzele nu se judecă unipersonal la Curtea Supremă de Justiție, este vorba despre colegii și mulți judecători din colegii, având în vedere acest proces, ar putea să nu fie examinate anumite cauze care se află pe rol. Și sunt, evident, cauze importante care ar trebui să fie examinate prioritar, inclusiv cauze penale. Ne amintim că dl Dodon la fel are o cauză penală care se examinează și unul din judecătorii care examinează cauza finală de învinuire a dlui Dodon la fel a depus cerere de demisie.

Reforma în justiție a fost tot timpul făcută fără subiecții care de principiu au probleme, inclusiv de integritate unii dintre ei, dar la general procesele nu au fost consultate extins și nu au fost implicați în acest proces de reformă în sens larg.

Vocea Basarabiei: Și acum ce se întâmplă? Autoritățile promit să facă totuși până la capăt această curățenie în justiție și vorbesc că există încă suficientă rezistență pe interior, iar pe de altă parte, se împotmolesc lucrurile și atunci credeți că deznodământul ar putea să vină odată cu numirea unui nou ministru al justiției?

Vadim Vieru: Eu cred că autoritățile au o problemă foarte gravă la capitolul comunicare, inclusiv cum a fost inițiată această reformă politică, pre-vettingul, comunicarea cu subiecții, cu grupul-țintă care trebuie să fie examinați, este vorba de judecători, a fost una foarte redusă, inclusiv când a fost inițiată reforma Curții Supreme de Justiție, practic, judecătorii de la Curtea Supremă de Justiție la fel nu au fost consultați. Aceasta este o eroare fundamentală nu doar la acest proces de reformă, dar și la care au fost în trecut. Reforma în justiție a fost tot timpul făcută fără subiecții care de principiu au probleme, inclusiv de integritate unii dintre ei, dar la general procesele nu au fost consultate extins și nu au fost implicați în acest proces de reformă în sens larg. Lipsa de comunicare aduce la blocaje de genul dat, cu părere de rău și cred că sarcina noului ministru sau ministră este ca să aibă o comunicare mai eficientă. Asta este una, inclusiv cu toți subiecții, comunicare sinceră, de la egal la egal, și al doilea ar trebui ca lecțiile legate de comisia pre-vetting actuală, pentru că a fost un proces care se aștepta să fie mai repede, până în decembrie 2022, deci a fost extins mandatul, inclusiv sub aspectul anumitor standarde, proceduri și modul cam are loc evaluarea ar trebui să fie învățată lecția ca să fie optimizate procesele.

Noul ministru al justiției ar trebui probabil anumite procese să le inițieze cu oameni integri, cei care n-au avut anterior anumite colaborări cu partidele oligarhice în sensul în care au comis acțiuni ilegale, despre care vorbește presa.

Vocea Basarabiei: Chiar credeți că îi va fi atât de ușor noului ministru al justiției să remedieze situația, pentru că există supărări, vor exista și răzbunări, inclusiv în sistem?

Vadim Vieru: Eu cred că n-o să fie ușor deloc, o să fie un proces complicat și noul ministru al justiției ar trebui probabil anumite procese să le inițieze cu oameni integri, cei care n-au avut anterior anumite colaborări cu partidele oligarhice în sensul în care au comis acțiuni ilegale, despre care vorbește presa.

Vocea Basarabiei: Dar ce se va întâmpla până se face această curățenie, iată, până se termină pre-vettingul mai durează, după asta vettingul, va trece încă mult timp, iar în sistem oamenii rămân să lucreze?

Vadim Vieru: Eu cred că este important acum să fie clarificat cu Adunarea generală, să avem un CSM funcțional. Acesta ar trebui să fie obiectivul nr. 1 al noului ministru în sensul facilitării acestui proces.

Vocea Basarabiei: Să vorbim un pic și despre rezistența pe interior. Iată, ce mai pot face astăzi cei care activează în domeniul justiției? Ne referim la magistrați, și la procurori, și la judecători și, mai ales, la aceste organe colective – CSM, CSP?

Vadim Vieru: Da, sub aspect de rezistență pe interior, evident că în anumite instituții tot timpul au existat grupuri de interese, grupuri de interese în sensul bun al cuvântului. Cum este gestionată această situație legată de grupurile de interese, probabil ține inclusiv de modul cum sunt formulate anumite politici și cine le promovezi. Atunci când încerci să promovezi anumite politici publice care ar trebui să aibă un impact general cu reprezentanții unor anumitor grupuri de interese, evident că asta deja compromite o parte din proces, ceea ce a făcut și fostul ministru.

Ministrul justiției o să aibă un rol crucial în acest proces de deblocare a reformelor care au fost inițiate.

Vocea Basarabiei: Acum credeți că totul va depinde de cel care va fi în fruntea Ministerului Justiției sau totuși va avea un cuvânt greu de spus și premierul Recean?

Vadim Vieru: Evident, guvernul și-a asumat această reformă, întreg guvernul are responsabilitate, nu doar ministrul justiției, dar ministrul justiției o să aibă un rol crucial în acest proces de deblocare a reformelor care au fost inițiate.

Vocea Basarabiei: Dar o eventuală eșuare a reformei înseamnă o pierdere de imagine și a șefei statului?

Vadim Vieru: Șefa statului deja suferă pierderi de imagine populară în sensul în care una din promisiunile electorale, inclusiv a dnei Maia Sandu în calitate de președintă aleasă, a fost reforma justiției. De modul în care o să fie implementată depinde și susținerea populară, inclusiv pe alocuri doar pentru că la capitolul politic extern probabil nu avem ce-i reproșa dnei președinte în calitate de cetățeni, dar, chiar dacă nu este responsabilă directă de reforma justiției, având în vedere prestația guvernului pe acest segment, ar putea să sufere anumite pierderi de imagine.

Vocea Basarabiei: Între timp, s-a pronunțat și Curtea Constituțională și a spus că cei care nu sunt mulțumiți de felul cum au fost evaluați la pre-vetting au dreptul să atace în instanță.

Vadim Vieru: Da, procedura este prevăzută, dar aici avem situația în care iarăși doi judecători din complet și-au dat demisia. Cum au să evolueze lucrurile, o să vedem, cred că o să fie clar într-o săptămână-două.

Vocea Basarabiei: Și se mai vorbește acum în mediul experților că ar fi bine poate puterea și opoziția să găsească un numitor comun, un compromis, un consens și să discute împreună cum trebuie promovată această reformă în justiție.

Vadim Vieru: Noi nu avem experți în justiție, dacă am fi avut experți în adevăratul sens al cuvântului, nu am fi avut vreo 4-5 reforme pe care le-am avut până acum. Eu cred că aș face referire la avocați, procurori, judecători și reprezentanți ai societății civile care sunt implicați în proces, fiecare are opinia lui diferită. Avocații au opinia lor, procurorii au opinia lor, judecătorii au opinia lor. Ceea ce este consens în toate aceste trei profesii care sunt vizate direct și alte profesii conexe, inclusiv executorii, notarii ș.a.m.d. este că ar trebui să existe comunicare foarte deschisă și colaborare în sensul bunei-credințe dintre toate profesiile care reprezintă sistemul de justiție. Acest lucru, spuneam la început, nu a existat și nu l-am avut de principiu nici în 2010, nici în 2011, nici în 2012, nici în prezent, această comunicare nu există. Procesul de reforme cumva se începe fără o consultare foarte extinsă a acestor subiecți și fără implicare. Probabil că temerea guvernanților e ca în procesul de consultare să nu fie stabilite blocaje inițiale și eu nu aș spune că ei nu au dreptate, pentru că atunci îți asumi o reformă și o duci până la capăt, dar atunci când faci asta, se întâmplă deja blocaje pe acest segment care sunt mult mai grave. Ce o să se întâmple, e greu de spus, dar cred că comunicarea ar trebui să fie prezentă.

Vocea Basarabiei: Dar dvs. vedeți reprezentanții guvernării și opoziției să stea la o masă de discuție și la modul cel mai serios să vorbească despre cum trebuie promovată reforma în justiție?

Vadim Vieru: Nu vedem asta, cu părere de rău. Dacă ne referim la exemplul Albaniei, unde la fel a fost aplicat pre-vettingul, acolo a existat un consens larg în sensul că și opoziția, și reprezentanții puterii au avut un consens în sensul că justiția trebuie să fie reformată. Dacă vorbim despre exemplul Albaniei, și acolo a durat opt ani de zile acest proces. La noi, cu părere de rău, doar partidul de guvernământ declară că dorește să curețe sistemul de persoane compromise, modul cum o face deja n-o să intru în detalii, dar partidele de opoziție nu doresc să fie implicate în acest proces din diferite motive.

Avem situația în care actualul guvern mai are jumătate de mandat și procesele care au fost făcute până acum, dacă vine o altă guvernare din opoziție, deci se formează în următorul ciclu electoral, și atunci tot ce s-a făcut acum ar putea să fie foarte ușor șters.

Vocea Basarabiei: Și atunci, adversarii guvernării în mare parte se victimizează, spun că puterea se răfuiește cu opoziția? Și atunci, încotro justiția?

Vadim Vieru: Atunci avem situația în care actualul guvern mai are jumătate de mandat și procesele care au fost făcute până acum, dacă vine o altă guvernare din opoziție, deci se formează în următorul ciclu electoral, și atunci tot ce s-a făcut acum ar putea să fie foarte ușor șters, ceea ce este inclusiv responsabilitatea decidenților de acum sub aspectul modului cum au organizat procesul.

Vocea Basarabiei: Ce părere aveți despre lupta care se duce împotriva corupției? Dă rezultate această luptă împotriva corupției?

Vadim Vieru: Sunt foarte critic în sensul în care nu văd rezultate imediate, așa după cum au fost promise și ne amintim cazul dlui Stoianoglo, evaluarea lui a fost inițiată pe motiv că după un an de zile de mandat nu ar fi livrat rezultate în dosarul investigării furtului miliardului. Dl Stoianoglo este suspendat mai mult de un an de zile, au fost schimbate anumite persoane, procurori interimari în Procuratura Generală, dar și conducerea Procuraturii Anticorupție, cel puțin la nivel de comunicare publică, nu aș putea spune că la moment sunt rezultate. Avem dosarul Șor în judecată, care deja a devenit anecdotic în sensul în care este tergiversat, amânat și suntem într-o situație de blocaj și multe alte dosare, care fie sunt slab instrumentate în sens că probatoriul, într-adevăr, este slab și asta este problema procurorilor și judecătorii sunt puși în situația în care să emită anumite soluții care nu sunt populare și ar putea să fie ilegale.

Vocea Basarabiei: Aceste două tabere acum ar avea același interes, ne referim la procurori, judecători sau ei deocamdată mai stau pe diferite părți ale baricadei?

Vadim Vieru: În general, cred că situația în procuratură și, apropo, despre procuratură se vorbește prea puțin în ultimul timp, situația în procuratură, în opinia mea, este mai gravă decât în sistemul judecătoresc, pentru că procurorii de-a lungul timpului, parte din procurori, n-o să generalizez, avem foarte buni procurori, onești și de bună-credință, care își fac munca bine, dar unii lideri informali, de regulă, au ținut ca să fie orientați spre o anumită tabără politică. Interesul lor a coincis sub aspectul că politicienii tot timpul au vrut să controleze procuratura, la fel și unii procurori au dorit să „colaboreze” cu politicienii. Acum, procurorii sunt într-o situație în care se pot debarasa de acest viciu și foarte mult la nivel de politică penală ceea ce fac procurorii depinde de cine se află la guvernare. Atâta timp cât o să continue acest lucru, nu știu dacă o să avem cazuri de calitate transmise în instanțele de judecată. Și, elementar, vedem anunțuri glorioase atunci când sunt reținute anumite persoane, foști deputați ș.a.m.d., dosarele se transmit în judecată sau nici nu ajung să fie transmise în judecată și avem ulterior anunțuri că dosarul fie a fost clasat, fie că persoana a fost scoasă de sub urmărire penală. Și alte soluții care de principiu ridică întrebări – ori voi ați instrumentat, urmărirea penală a fost necalitativă, ori voi ați fost influențați și oricare alte presupuneri pe care cetățeanul are pe bună dreptate dreptul să le adreseze.

La nivel de sistem judecătoresc există probleme, dar, în opinia mea, și am spus-o de mai multe ori, țin de justiția penală. Probabil putem să le reproșăm și judecătorilor care fac justiție civilă, dar nu atât de mult cât putem să le reproșăm judecătorilor care fac justiție penală, pentru că și ultimele condamnări care sunt majoritatea țin de justiția penală.

Vocea Basarabiei: Și dacă ați criticat activitatea procurorilor, asta înseamnă că lăudați activitatea judecătorilor?

Vadim Vieru: Nu, nu laud activitatea judecătorilor, noi avem în continuare condamnări la CEDO, care de principiu arată anumite carențe și superficialitate în examinarea cauzelor de către judecători și se calcă pe aceeași greblă de multe ori, anumite probleme, inclusiv pe art. 5, art. 6 se calcă pe aceeași greblă și asta este impardonabil. Așa au fost timpurile și o problemă de sistem, scuze, asta nu mai merge, cu părere de rău. Deci la nivel de sistem judecătoresc există probleme, dar, în opinia mea, și am spus-o de mai multe ori, țin de justiția penală. Probabil putem să le reproșăm și judecătorilor care fac justiție civilă, dar nu atât de mult cât putem să le reproșăm judecătorilor care fac justiție penală, pentru că și ultimele condamnări care sunt majoritatea țin de justiția penală.

Vocea Basarabiei: Dar ce prevăd articolele 5 și 6?

Vadim Vieru: Articolul 5 ține de dreptul la libertate și siguranța persoanei, este vorba despre reținerile abuzive, arestările abuzive. Articolul 6 – dreptul la un proces echitabil, care ține nemijlocit de funcționarea și modul cum administrează un judecător o cauză.

Vocea Basarabiei: Și în concluzie, câtă justiție și câtă politică se face pe moment în Republica Moldova?

Vadim Vieru: Cred că atunci când este vorba despre reforma în justiție este un proces politic inițiat de guvernare, sunt inevitabile discuții pe acest subiect, dar atâta timp cât această înțelegere despre necesitatea de a reforma n-o să fie comună, atât a puterii a treia în stat, care este sistemul judecătoresc, cât și a guvernanților, atâta o să avem reforme nenumărate în justiție care au să arate frumos pe hârtie, dar în practică o să fie nu prea bine implementate.

Vocea Basarabiei: Și dacă cetățenii nu recâștigă încrederea în justiție, atunci ei vor rămâne dezamăgiți în actul guvernării?

Vadim Vieru: Este o legătură cauzală logică, dar cel mai grav este că justiția de la noi, inclusiv modul cum este administrată, sperie investitorii străini, dar noi suntem o țară care avem nevoie, chiar în condițiile războiului, de investiții străine, pentru că altfel suntem un stat falimentar.

Autor

  • Ursu Valentina

    Moderatoarea emisiunii „Puncte de Reflecție”, dar și autoarea emisiunii „La firul ierbii”. A activat la Radio Europa Liberă din 2004 până în 2022. Anterior a muncit 17 ani la Radio Moldova. I s-a conferit Ordinul Republicii în 2009. Deținătoare a Medaliei „Om Emerit" din 1994. A scris în 1993 cartea „Râul de sânge", în care a inclus reportajele pe care le-a realizat în timpul conflictului armat de la Nistru (1992). Se regăsește printre cele 99 de femei ale Moldovei 2013. Omul Anului (2014) și (2021). Iar în 2014, președintele României i-a acordat Ordinul Național „Pentru Merit” - în grad de Comandor. A fost desemnată de cinci ori câștigătoarea Topului Jurnaliștii Anului.

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.