Ați observat că e deja primăvară? Prin urmare, schimbăm registrul discuțiilor. Astăzi mi-am propus să discutăm despre artiști, și nu oarecare, „Fata cu cobza” este la noi, exact persoana cu care putem vorbi despre vocația transformată în meserie și meseria transformată în vocație, dacă poate aduce bani inspirația și dăruirea artelor. Sigur că a venit însoțită de Ionel, soțul Ionel, Ionel, Ionelule, cel care nu mai bea, băiatule ș.a.m.d. O să-l întreb neapărat astăzi dacă nu-i jenant să fii soțul Stelei Botez.
Stela Botez: Adică?
Ionel Echim: Pe mine mă întrebați sau pe ea?
Stela Botez: Poate e jenant o artistă să aibă un soț sportiv?…
Vocea Basarabiei: Nu, nu, nu, mai târziu vă provoc cu asta, pentru că să vă spun cum e, fiicele mele, ambele mereu se simțeau prost când spunea cineva: „Astea-s fiicele lui Botnaru” și era o stigmă. Acum, în sfârșit, fata mea cea mare are propria identitate, mai importantă decât a mea, și eu deja sunt „tata lui Lina Botnaru”, da, în sensul acesta. Dar s-o luăm de la un capăt.
Stela Botez: Dar noi nici nu ne-am pus întrebarea asta, sinceră să fiu, adică nici eu nu mi-am pus întrebarea, pentru că ambii suntem personalități diferite și… interesante.
Vocea Basarabiei: Da, dar în afară Stela Botez e mai cunoscută?
Stela Botez: Păi, da…
Vocea Basarabiei: Ca și soțul reginei Elisabeta, știi, el e soțul reginei.
Ionel Echim: Nu, la Nisporeni e un pic diferit.
Stela Botez: S-o crezi tu…
Vocea Basarabiei: Eu voiam să vă întreb următorul lucru și vă rog să acceptați că întrebările au să fie provocatoare, asta nu înseamnă că neapărat, dar trebuie să vă zădărăsc. Voi v-ați ales o meserie, dumneata ești antrenor de fitness?
Ionel Echim: Da.
Vocea Basarabiei: Deci, nu coși haine, nu coci pâine, nu faci poloboace...
Stela Botez: …și nu faci bani.
Vocea Basarabiei: Steluța, dumneata la fel. Artiștii uneori sunt percepuți așa, ca „hai, fă chef la nuntă”.
Stela Botez: Asta ți-i meseria și trebuie să cânți, da.
Vocea Basarabiei: Nu te simți umilită, după facultate făcută, după studii, ai făcut canto, ai diplomă cu studii superioare și ești nevoită să câștigi banii făcându-le pe plac nuntașilor?
Stela Botez: Știți, în adolescență, când am început a cânta și aici mă refer nu doar la…
Vocea Basarabiei: Așa sună straniu, Stela vorbește despre adolescență, care arată…
Stela Botez: Vrabia și bătrână tot vrabie mititică rămâne. Mai exista pe atunci, prin anii 2000, 2007 în concepția oamenilor ideea de „înțeleg că cânți, dar ce meserie ai sau ce vrei să fii în viață?”, însă odată cu trecerea timpului și odată cu dezvoltarea, acum o să sune mult pentru Republica Moldova, dar odată cu dezvoltarea industriei muzicale de la noi, mai dispare din concepția aceasta și oamenii înțeleg că un artist are un contract semnat, că trebuie să muncească în fiecare zi pentru ca să presteze frumos.
Vocea Basarabiei: Dar asta la o vârstă, dar când ai ales meseria asta, când stăteai în fața oglinzii și cântai…
Stela Botez: Chiar în fața oglinzii am început a cânta.
Vocea Basarabiei: Am auzit asta într-o emisiune. Cum ai făcut alegerea, părinții te-au lăsat de capul tău?
Stela Botez: Nu, nu! Părinții, mai ales tata a fost acel care, probabil, primul m-a văzut în imaginația lui artistă și mi-a implementat ideea că, „uite, tu ar fi bine să fii artistă, pentru că ai apucături”, cum se zice la țară, „ai apucături de cântăreață”. Tata m-a susținut foarte mult.
Vocea Basarabiei: Da, dar el și-a dat seama că te condamnă la o viață dificilă?
Stela Botez: Nu, el zice așa: „Eu ți-am dat sapă bună, sapa ta este microfonul”. Și tot timpul atunci când făceam Școala de muzică și învățam la acordeon, și eram un pui de om de 12 ani, îmi spunea așa: „Eu nu te pun să plivești în grădină, eu nu te pun să uzi zarzavatul, du-te și ocupă-te la muzică, pentru că tu, dacă ai să înveți și dacă ai să te strădui, ai să fii artistă”.
Vocea Basarabiei: Ce tată progresist!
Stela Botez: Da, tata a fost cel care a insistat, mi-a implementat ideea și chiar și atunci când o făcea pe profesorul cu mine… De ce spun că o făcea? Pentru că el nu este profesionist în ale muzicii, dar tot timpul a cântat, a cântat la petreceri private, la dansuri, cum se făceau pe timpuri în sat, el era cântărețul satului, cum ar veni, și o făcea pe profesorul cu mine ascultându-mă, dându-mi sfaturi, spunându-mi cum să cânt pe ici, pe colo, cum să mă mișc etc. Adică, primul meu profesor pot spune că este tata.
Vocea Basarabiei: Am înțeles. Deci, surcica și trunchiul ș.a.m.d.
Stela Botez: N-am sărit departe, da.
Vocea Basarabiei: Ionel, te iau pe d-ta la întrebări. D-ta de ce nu ți-ai ales o meserie de inginer, tractorist, șofer de cursă lungă, dar fitness, care iarăși sună, așa, oleacă artistic?
Ionel Echim: Bine, eu am început, startul meu a fost dintr-o meserie, de fapt, adică, meseria de profesor de sport.
Vocea Basarabiei: Așa, tot cu facultate, cu acte în regulă.
Ionel Echim: Da, cu facultate la Universitatea de Sport, iarăși la încurajarea tatălui, care mi-a spus că profesorii trebuie mereu, iar profesor de sport e și un mod de viață sănătos, iar ca să mă motiveze atunci când trebuia să-mi fac alegerea, el zicea că o să am un pic mai puțin de învățat decât alții.
Vocea Basarabiei: Să mai chiulești oleacă…
Ionel Echim: El a făcut diferența între un jurist, de exemplu, și un sportiv. Atunci am făcut alegerea corectă, cred eu, în continuare cred că am făcut-o corectă, deoarece având pe atunci o universitate nouă de sport la noi în țară, mi-au plăcut condițiile și am acceptat să merg pe această profesie, ca profesor.
Vocea Basarabiei: De ce nu sport de performanță?
Ionel Echim: Nu sport de performanță poate din cauză că în orașul Nisporeni, unde m-am născut și am copilărit, nu am avut atât de multe pârghii sau poate de ajuns talent, nu știu, nu vreau să pun doar asta.
Vocea Basarabiei: Și-apoi la haltere mereu este…
Ionel Echim: Aveam rezultate în acest domeniu acolo, dar nu a fost un sport pe care l-am ales. Eu am făcut sport aproape de performanță ce ține de jocurile sportive, ce ține de fotbal, volei până la 18 ani, după care au început un pic traumele și ceea ce ține de sportul de performanță…
Vocea Basarabiei: Eu mă apropii ușor-ușor de întrebarea anunțată din start – dacă, iată, poți să faci o meserie din ceea ce-ți place sufletește?
Ionel Echim: Poți!
Vocea Basarabiei: De exemplu, scriitorii, ei, sărmanii, tot așa se autocondamnă atunci când acceptă să scrie, pentru că nu se știe dacă au să ajungă la plafoanele visate de ei, poate să câștige. Iată demonstrați-mi că se poate face și în Republica Moldova, care e o țară săracă, se poate face așa încât să ai grijă de suflet și să câștigi bani din asta. Cum anume?
Stela Botez: În cazul muzicii, de la o vreme încoace, se fac bani, dacă știi să faci lucrurile corect și dacă știi să îmbini investițiile cu câștigurile. Se fac bani din muzică dacă, într-adevăr, vocația asta este pentru tine și-ți iese, îți reușește.
Și la început, în primii ani, toată investiția mea a fost în proiectul „Fata cu cobza”, mă refer aici la același costum popular, ca să fie cât de cât autentic, la aceeași cobză, care costă, instrumentul fiind făcut special pentru mine, pentru parametrii mei de corp, de mână etc., aceeași investiție în piesele din studio, imprimările, timpul ăsta, videoclipurile ș.a.m.d. În perioada când făceam propriile investiții nu aveam de cântat cu cobza atât de mult, încât să fac bani pe asta. Și tot timpul ziceam: „cobza este un proiect de suflet, nu-mi aduce bani”, dar de o perioadă încoace, mai târziu, eu sunt remunerată pentru programele mele cu cobza și oamenii au început să prețuiască muzica mea, le place.
Vocea Basarabiei: În momentul în care ai stat și ai calculat cât costă cobza, cât costă o ie, pantofii, transportul etc., asta, de regulă, o face un producător și vede – merită investiția, cât randament ai, când scoți banii, cine făcea munca asta?
Stela Botez: Eu. Și odată am stat și am calculat…
Vocea Basarabiei: Ai și așa abilități?
Stela Botez: Da, am învățat bine la școală matematica, chiar dacă nu mi-a plăcut. Contabilitatea îmi place, apropo, eu fac și contabilitate, alături de contabila mea principală multe lucrări le fac eu.
Vocea Basarabiei: Deci, proiectul „Fata cu cobza” are și contabilă?
Stela Botez: Da, bineînțeles! Pentru că odată ce mi-am ales meseria asta și o practic ca pe o profesie, trebuie să fie totul legal și totul corect, adică nu suntem amatori ca să activăm ilegal.
Vocea Basarabiei: Dar contabilitatea nu înăbușă inspirația?
Vocea Basarabiei: De unde îți încarci bateriile? De la Ionel e clar, asta…
Stela Botez: Din natură, de la oameni, dar cel mai mult din natură. Eu foarte mult creez atunci când sunt în conexiune cu cadrul natural, cu natura. De asta deseori alegeam la sărbătorile pascale, când mergeam în satul de baștină, Pleșeni, Cantemir, alegeam să petrec ale mele 5-10 minute pe malul iazului, acolo unde eu am copilărit, acolo unde am început prima dată să visez. Și de asta în Chișinău locuința mea era lângă un parc, de asta la Cahul părinții mei stau lângă o pădure și eu mereu mă regăsesc în sânul naturii.
Vocea Basarabiei: Sună cam patetic, dar o să te cred, pentru că și eu îmi caut inspirația în natură. Ionel, iarăși revin la întrebarea provocatoare: totuși, ți-ai ales o consoartă, o nevastă, care inevitabil te eclipsează, inevitabil, pentru că-i frumoasă și-i adorată. Mărturisesc că s-a parfumat așa încât este irezistibilă și ți-ai ales o soartă dificilă, că toată lumea o să se uite la ea și mereu o să te mănânce geloziile, ți-a mai făcut și surpriza cu fotografii nud și a promis că o să mai facă.
Stela Botez: La 40 de ani, împreună o să facem.
Ionel Echim: Cu mine o să facă fotografii.
Vocea Basarabiei: Deci, înțeleg că reprezintă o generație care are altă percepție, deja nu mai vede că femeia trebuie să fie la bucătărie și să nu iasă din cuvântul bărbatului. E adevărat? Cum s-a întâmplat asta?
Ionel Echim: Eu cred că faptul că noi ne-am întâlnit într-o perioadă când toată lumea unde mergeam la diferite evenimente mă întrebau: „Dar nu ai pe cineva? Nu te-ai căsătorit?” și a venit perioada ceea când noi deja trecuserăm prin câteva etape, necăsătoriți, fără copii și știam de-acum ce ne dorim…
Stela Botez: …ce așteptări avem de la jumătatea noastră.
Ionel Echim: Nu aveam gândurile astea că, uite, am procedat greșit că m-am căsătorit sau ceva de genul acesta. Deci, noi am discutat, practic în jumătate de an ne-am înțeles unul pe altul și am știut că vom fi împreună.
Vocea Basarabiei: Dar cum e să fii lângă o vedetă?
Ionel Echim: Pentru mine e simplu, pentru că am înțeles-o din start pe ea și ea m-a înțeles pe mine. Adică de multe ori nu vorbim, noi ne înțelegem din priviri.
Stela Botez: O să intervin eu aici. În primul rând, în Republica Moldova nu sunt vedete. Noi suntem o țară prea mică și prea…
Vocea Basarabiei: Păstrând proporțiile, oricum ești vedetă.
Stela Botez: Prea țărani suntem noi, așa, de natura noastră, ca să ne considerăm vedete. Eu sunt un om care cântă, un om care creează, un om care scrie, un om care compune, un om care are voce, eu sunt o prezență artistică, dar eu în viața reală sunt o fată simplă.
Vocea Basarabiei: Da, dar când o să mergi pe trotuar la Chișinău, lumea o să se uite: „Iat-o, Stela”, dar pe el n-o să-l observe?
Stela Botez: Da, dar acasă eu sunt Steluța, înțelegeți?
Ionel Echim: Acasă nu-i vedetă.
Stela Botez: Eu nici măcar nu cânt prin casă.
Vocea Basarabiei: Am înțeles.
Stela Botez: Eu dacă compun ceva sau dacă am de lucrat ceva, mă duc în studio, nici măcar nu fac acasă ca el să vadă.
Vocea Basarabiei: Înseamnă că problema asta niciodată n-o să apară?
Ionel Echim: Stela Botez e o fată foarte simplă, de fapt e o fată cu caracter, cu dorința de a avea familie, eu asta am văzut la ea. Poate din start am avut acest gând, ceea ce ține de ce întrebați dvs.
Stela Botez: S-a temut, a avut temeri…
Ionel Echim: Da, până la urmă, da, Stela Botez este artistă, poate undeva ceva n-o să-mi placă, dar cunoscând-o și înțelegând ce fel de om este de fapt, am acceptat-o.
Vocea Basarabiei: Dar invers? D-ta nu ești geloasă, căci fitness înseamnă, de fapt, club de femei corpolente? Cum v-ați înțeles?
Stela Botez: Sunt vreo două acolo corpolente și alea-s colege de clasă, cumetre ș.a.m.d. (Râde.) Nu, glumesc… Femeile toate sunt frumoase, femeile toate sunt femei, el este antrenor, toate îl privesc atunci când execută mișcările de sport, dar eu înțeleg foarte bine treaba asta din propria mea perspectivă, pentru că eu fiind înconjurată de bărbați, atunci în fitness normal că el este înconjurat mai mult de femei, pentru că femeile tind să facă fitness mai mult decât bărbații, bărbații să tragă la fiare. Totodată, eu făcând sală de mai mult timp, făcând și antrenamente de grup, știu specificul lucrului și nu e cazul să am temeri.
Ionel Echim: Nu ai timp acolo în afară de lucru. Dar să revenim la întrebarea cu meseria. Mai nou, noi am combinat un pic activitățile noastre, ceea ce ține de sala de fitness pe care o gestionez și studioul Stelei din Nisporeni, atunci ele sunt în același spațiu, doar contabilitatea-i separată.
Vocea Basarabiei: Dar e adevărat că d-ta ai decis că trebuie să vă mutați la Nisporeni?
Ionel Echim: Nu, nu-i adevărat!
Stela Botez: Nu, nu, nu. În primul rând, la Nisporeni eu m-am dus înainte de a-l cunoaște pe Ionel. Am fost acolo invitată la Casa Națională, dna directoare, Eugenia Lazăr, mi-a propus să fiu profesoară de canto la câțiva copii care solicitau ore de canto cu profesor. Și atunci, eu am mers acolo, de la început în weekenduri, îmi comasam toate lecțiile doar pe weekend și făceam naveta, adică era un job la Nisporeni pe care eu mergeam și-l făceam. Ulterior, l-am întâlnit pe Ionel și am început să rămân mai mult pe acolo, până când ne-am căsătorit, am făcut nunta, dar încă eram cu un picior la Chișinău și cu unul la Nisporeni atât eu, cât și Ionel. Ionel a avut tentative să se angajeze la astfel de sport la Chișinău, n-a mers treaba și atunci, el a rămas acolo, iar eu, dându-mi seama că de Chișinău mă leagă interviurile, studiourile și mai mult decât atât nu prea, am decis că aș putea face naveta și ar fi simplu.
Vocea Basarabiei: De aici rezultă întrebarea – cum e să nu fii provincial în provincie, pentru că și Republica Moldova, de fapt, e o provincie, nu? Și noi când ne buricăm la Chișinău că suntem capitaliști în sensul de locuitori ai unei capitale tot sună cam ridicol, darămite în centre raionale, unde parcă unul care se duce la Chișinău simte așa, un fel de superioritate că, vezi Doamne, voi acolo în provincie, d-ta cu Ionel am impresia că combateți perfect acest stereotip. Iată, dați-ne 5 sfaturi cum e să nu fii provincial, cum e să fii globalizat de fapt, că astăzi e posibil.
Stela Botez: O să încep de la faptul că încă pe vremea când mergeam la concursuri în România admiram foarte mult artiștii de muzică populară din diferite zone folclorice, care alegeau să trăiască acolo acasă, fie la Sibiu, fie la Maramureș, fie la Constanța și pentru emisiuni, filmări etc. se deplasau toți la București. Și eu mă întrebam: de ce nu se mută aceștia toți la București, nu le-ar fi mai ușor? Dar, de fapt, acesta e specificul. La noi fiind o țară mică, totul se concentrează pe Chișinău, dar, de fapt, odată ce ai venit, ți-ai făcut studenția, ți-ai acumulat cunoștințe cât de cât, nu știu în care limită, fiecare meserie diferit, tu poți implementa cunoștințele pe care le-ai acumulat la Chișinău și relațiile în regiuni pentru ca să crești țara. Așa, acum am vorbit ceva tare…
Vocea Basarabiei: Sună cam patetic, dar…
Stela Botez: Sună așa, patriotic. Dar știți cum e? Atâta timp cât există o nișă liberă, trebuie să activezi acolo unde este nișă liberă, decât să te înghesui undeva unde este suprasaturat.
Vocea Basarabiei: Hai să trecem la lucruri mai practice, ai iaurturile pe care le ai și la Chișinău, ai toată gama de produse ș.a.m.d.
Stela Botez: Da.
Ionel Echim: Eu pot să adaug chiar, ai mai mult timp liber în afara orașului…
Stela Botez: N-ai ambuteiaje, ai aer curat…
Ionel Echim: Nu e atât de mare concurența într-un anumit domeniu, nu vorbim acum de toate domeniile, în anumite domenii nu ai concurență, poți să muncești, să ai mai mulți clienți.
Vocea Basarabiei: Dar la Nisporeni găsești suficienți oameni care să vină să se înscrie la lecțiile d-tale?
Ionel Echim: Desigur. Mai ales că acum este tendința asta că oamenii vor să facă mișcare, vor să facă sport.
Vocea Basarabiei: Și cine se înscriu la orele d-tale?
Ionel Echim: Genul de persoane care sunt obosite de rutina de zi cu zi, adică vin după serviciu, antrenamentele noastre de obicei au loc după ziua de muncă.
Vocea Basarabiei: Este o vârstă anume?
Ionel Echim: Nu, copiii de la vârsta de 12-15 ani, adică nu mai puțin de 12 ani, până la, avem clienți și de 65 de ani.
Vocea Basarabiei: Așa sună urât „clienți”…
Ionel Echim: Bine, sportivi.
Stela Botez: Sportivi sună așa de mult…
Vocea Basarabiei: De ce te întreb? Pentru că, în general, de multe ori în reportajele colegilor mei de la televiziuni când te uiți e atâta dramă, satele-s pustii, oamenii săraci, nu au ce mânca, e vai de capul nostru, nu știu ce și voi ați venit ca două flori…
Ionel Echim: Bine, dar Nisporeniul nu este sat.
Vocea Basarabiei: Nu, dar, în general. Desigur că Nisporeniul nu-i sat și nici Cahulul nu-i sat, dar din reportaje, mai ales când îi arată pe aceștia cu protestele, dle, mor oamenii pe stradă, e dezastru ș.a.m.d., iar voi vă trăiți viața așa de frumos, de parcă sunteți parașutați din altă lume.
Ionel Echim: Pentru că oamenii ascultă toate chestiile acestea doar de la televizor. Foarte bine trăiesc oamenii în afara orașului, poate cineva acum o să zică dar cum de…
Stela Botez: Poate echilibrat, mai bine zis…
Ionel Echim: Echilibrați, liniștiți, psihologic mai calmi. Asta am încercat să-i arăt Stelei, ca ea să înțeleagă, eu nu i-am pus condiții că, uite, e mai bine la Nisporeni…
Stela Botez: Dar eu știam, eu eram gata în pandemie să mă întorc la Cahul, pentru că mă sufocam la Chișinău.
Ionel Echim: Poate și pandemia a jucat un rol ca oamenii să gândească altfel.
Vocea Basarabiei: Și dacă ești din Nisporeni ai și casă acolo, aveți și spațiu?
Ionel Echim: Da, la momentul actual locuim într-un apartament, pentru noi doi, dar urmează iarăși pe un mal de iaz, cum a avut Stela în copilărie, să continuăm mai departe proiectele pe care le avem.
Vocea Basarabiei: Deci, planuri serioase aveți?
Ionel Echim: Da, pentru că îmi place, în primul rând că suntem la aceeași distanță de Iași, de exemplu, sunt 20 de kilometri mai mult decât până la Chișinău, adică vrem să trecem Prutul, trecem Prutul, vrem să venim la Chișinău, venim la Chișinău.
Vocea Basarabiei: Dar îți trebuie poliță de asigurare, niște cheltuieli suplimentare.
Stela Botez: Acum, cheltuieli sunt și dacă trăim în Chișinău.
Ionel Echim: Cheltuielile erau mai mari atunci când eram singur, acum că suntem în doi ne este mai ușor. (…)