VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

VIDEO/ Un cântec country împotriva elitelor, lansat de un muncitor agricol, pe primul loc în topul vânzărilor din SUA

Un cântec country cu versuri extrem de politizate şi îndreptate împotriva elitelor din Statele Unite, lansat pe reţelele de socializare de un muncitor agricol complet necunoscut, s-a clasat pe primul loc în clasamentul vânzărilor muzicale din această ţară.

Melodia a realizat astfel o performanţă inedită, a anunţat luni site-ul revistei Billboard, citat de AFP.

Oliver Anthony, al cărui cântec „Rich Men North of Richmond” include numele capitalei statului Virginia, situată la 175 de kilometri sud de Washington, i-a depăşit pe starurile Taylor Swift, Morgan Wallen şi Olivia Rodrigo, clasându-se pe prima poziţie a topului Billboard Hot 100 din această săptămână, care va fi publicat marţi.

Conform revistei Billboard, al cărei top Hot 100 reflectă toate vânzările de discuri şi difuzările în streaming şi la radio, grupând toate genurile muzicale din Statele Unite, este pentru prima oară când un autor-compozitor care nu a apărut niciodată până acum într-un top muzical realizează o astfel de performanţă.

Lansat pe 11 august pe YouTube şi ajuns aproape imediat în fruntea topului country al platformei iTunes deţinută de Apple Music, single-ul „Rich Men North of Richmond” a fost ascultat pe platformele de streaming de 17,5 milioane de ori şi descărcat în 147.000 de unităţi într-o săptămână, potrivit revistei Billboard, relatează adevarul.ro.

Videoclipul a fost lansat pe 11 august

Videoclipul piesei de pe YouTube, ce îl prezintă pe Oliver Anthony – un bărbat roşcat cu barbă deasă, purtând un tricou verde şi o chitară acustică în timp ce cântă la microfon -, a adunat deja 30 de milioane de vizualizări. Acompaniate de o muzică bluegrass, un subgen al stilului country, versurile acestei piese denunţă greutăţile din viaţa muncitorilor şi a celor defavorizaţi în comparaţie cu privilegiile de care beneficiază oamenii bogaţi şi elitele din Statele Unite.

Dreapta şi extrema dreaptă din Statele Unite au preluat foarte repede acest cântec. The New York Post, un tabloid deţinut de magnatul conservator Rupert Murdoch, l-a denumit „imnul politic al gulerelor albastre” (clasa muncitoare – n.red.), publicând şi un vers din această piesă, ce îi opune „pe oamenii străzii care nu au ce să mănânce” împotriva „obezilor care consumă alocaţiile”.

Un editorialist al cotidianului american a salutat luni un cântec „libertarian” şi „populist”. Single-ul „Rich Men North of Richmond” insistă asupra faptului că Statele Unite sunt o ţară profund divizată politic între sudul şi centrele sale rurale conservatoare, pe de-o parte, şi oraşele sale progresiste de pe coastele de est şi de vest, pe de altă parte.

Comentatorii ultraconservatori Laura Ingraham şi Matt Walsh au lăudat intens această piesă în ultimele zile, potrivit cotidianului The New York Times, iar reprezentanta republicană a statului Georgia în Congresul american, Marjorie Taylor Greene, o susţinătoare a lui Donald Trump şi adeptă a teoriilor conspiraţiei, a salutat pe reţeaua de socializare X (cunoscută până de curând sub numele de Twitter) „un imn al americanilor uitaţi de multă vreme de guvernul nostru”.

Autor

  • Mîțu Anișoara

    A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării din cadrul Universității de Stat din Moldova, ulterior a urmat studiile universitare de masterat. A activat în calitate de reporter social, iar la moment are peste 10 ani de experiență în jurnalism. Este autoarea știrilor sociale și politice pe site-ul Vocea Basarabiei. Informarea calitativă este cheia unui om greu de manipulat.

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.