Astăzi vreau să invit, în special, orășenii sau cei deveniți orășeni, că noi toți suntem săteni, dacă aruncăm cu căciula în urmă două generații sau prima generație în papuci, e foarte aproape. Deci, vreau să-i invit pe orășeni, în special, să se apropie de micile ecrane, de computere și să se uite la această emisiune, pentru că am de gând să pun problema în felul următor: viața la sat – plusuri și minusuri sau, dacă vreți, minusuri și plusuri, pentru că, e adevărat, satele noastre sunt altele decât glubinka în Rusia sau glubinka germană ori franceză. Până nu demult, acum două decenii era de mirare când vedeam case abandonate, când oamenii lăsau de izbeliște pământul, nearat, neîngrijit, acum, din păcate, în multe localități e o normă, adică e o chestiune firească. Și astăzi vreau să discut cu trăitori, martori oculari ai ceea ce se întâmplă în satul nostru. Iarăși sigur că am ales un sat atipic sau o interlocutoare atipică, care să ne vorbească despre viața la sat. Este Pelagheia Țîpu, care a fost la noi, la Vocea Basarabiei, în luna ianuarie, atunci a intrat într-o discuție mai specifică. Și în regim de teleconferință aștept să vină în fața computerului să facem un Zoom cu Vadim Șterbate, colegul nostru jurnalist, care este cetățean adevărat, el întruchipează, reprezintă noțiunea asta de cetățean, pentru că locuiește la Soroca, este împătimit de Cetatea de la Soroca, ori cetățean vine și de la Soroca, și el este un jurnalist care a bătut delaolaltă Republica Moldova și atunci când era reporter de televiziune aici, la Chișinău, și acum când este corespondent la „Observatorul de Nord”.
Vocea Basarabiei: O să încep foarte pragmatic, Pelagheia. Dacă luăm o coală de hârtie (și asta fac toți care cei pretind a face analiză echidistantă, obiectivă) – plusuri și minusuri. Eu nu mai pot să fac lucrul acesta, pentru că am plecat din satul meu, Cinișeuți, de hăt departe și vin ocazional, dvs. sunteți la Peresecina, puteți să ne spuneți telegrafic, iată pentru, repet, niște adolescenți care sunt la oraș și care ocazional merg la bunici, la țară – plusurile și minusurile vieții de la sat, în ordinea în care vreți dvs.
Pelagheia Țîpu: Bună ziua și bine v-am găsit, dl Botnaru! Vă mulțumesc mult pentru invitație. Plusurile și minusurile traiului la sat? Pentru mine sunt mai multe plusuri decât neajunsuri, dar o să fim obiectivi.
Vocea Basarabiei: Telegrafic, plusurile, spuneți-mi…
Pelagheia Țîpu: Eu simt libertate, prezența mea alături de rădăcini cumva. Omul sfințește locul, fac aici o referință la această frază, că am rămas în sat pentru a face lucruri bune acolo.
Vocea Basarabiei: Pelagheia, acestea-s toate din registrul poetico-liric, dar eu vreau pentru nepoata mea, de exemplu, să-i spuneți: „Pot să cresc porumb, nu trebuie să-l cumpăr când vreau porumb fiert, nu pun îngrășăminte la roșii și știu că nu au nitrați, găinușa face ouă proaspete” etc. De exemplu, ceva de genul acesta.
Pelagheia Țîpu: Pragmatic vorbind, asta este – putem să ne creștem niște păsări, putem să lucrăm pământul, să avem flori, să ne jucăm în grădină și în ogradă atât timp cât ne dorim.
Vocea Basarabiei: Poluarea cum e?
Pelagheia Țîpu: Poluare e mult mai puțină.
Vocea Basarabiei: Dvs. sunteți de la Peresecina și acolo traficul totuși e intens. Dvs. sunteți mai la drum, mai departe?
Pelagheia Țîpu: Noi suntem în centrul satului și cumva avem o doză de protecție de poluare, dar aerul este mult mai curat, avem parte de liniște, dacă e să vorbim pe partea de plusuri…
Vocea Basarabiei: Vă trezesc privighetorile și orătăniile…
Pelagheia Țîpu: Ne trezesc privighetorile, orătăniile, aveți dreptate.
Vocea Basarabiei: Deci, am trecut la plusuri. Ați epuizat? O să ne amintim pe parcurs, haideți tot atâtea minusuri, pentru ca să fim, repet, în echilibru.
Pelagheia Țîpu: Ca să ai un confort la sat, un neajuns foarte mare, trebuie să ți-l faci singur, partea asta de infrastructură…
Vocea Basarabiei: Adică, apă curgătoare, closet…
Pelagheia Țîpu: Absolut! Toate lucrurile acestea trebuie să ți le faci singur și asta costă bani și ia din timpul oamenilor. Și aici familiile se rup, se destramă, fiindcă merg în străinătate să facă bani pentru toate astea. Acesta este un neajuns.
Vocea Basarabiei: Așa, alt neajuns?
Pelagheia Țîpu: Posibilitățile copiilor de a merge la anumite școli, cercuri, activități, deci, posibilități restrânse pentru copii.
Vocea Basarabiei: Nici măcar la Peresecina?
Pelagheia Țîpu: Avem, dar oricum sunt limitate. Iată, noi facem naveta la capitală pentru o anumită activitate sportivă a băieților de 3 ori pe săptămână.
Vocea Basarabiei: Dvs. aveți băieți?
Pelagheia Țîpu: Avem trei băieți și o fetiță.
Vocea Basarabiei: Și copiii îi trimiteți la Chișinău pentru activități sportive?
Pelagheia Țîpu: Da!
Vocea Basarabiei: Spuneți-mi concret cât vă ia mijloace bănești, timp, concret, cine și unde merge și dacă aveți un buget pentru asta.
Pelagheia Țîpu: Doi dintre băieți fac judo, merg de 3 ori pe săptămână pentru 3 ore de antrenament și asta ne costă cam 1.000 de lei pe săptămână pentru drum.
Vocea Basarabiei: Numai drumul?
Pelagheia Țîpu: Numai drumul.
Vocea Basarabiei: Nu mai zic de echipament, mâncare la pachet…
Pelagheia Țîpu: Astea sunt alte costuri.
Vocea Basarabiei: Dar fata?
Pelagheia Țîpu: Fetița e la grădiniță și merge în Peresecina.
Vocea Basarabiei: Abia urmează încă?
Pelagheia Țîpu: Da.
Vocea Basarabiei: Mofturile fetei, o să vrea la dansuri de salon sau cine știe unde…
Pelagheia Țîpu: Iată aici ne întoarcem la plusuri, dacă mi-ați permis, spre bucuria noastră avem diferite cercuri de dans în sat, avem și o secție de sport în sat, dar băieții au ales să practice alt tip de sport, de asta ne deplasăm la Chișinău.
Vocea Basarabiei: Deci, infrastructura, grija pentru copii… Alte minusuri?
Pelagheia Țîpu: Alte minusuri…
Vocea Basarabiei: Să vă întreb eu – locuri de muncă?
Pelagheia Țîpu: Locuri de muncă sunt, doar să se vrea că în Peresecina sunt, dacă vorbim despre Peresecina, dacă vorbim despre alte sate, evident că acolo-i mai greu.
Vocea Basarabiei: Cu câștiguri adecvate, ca să motiveze?
Pelagheia Țîpu: Cu câștiguri adecvate.
Vocea Basarabiei: De exemplu, ce munci oferă antreprenorii în Peresecina și ce câștiguri pot obține niște oameni nu neapărat cu calificare înaltă?
Pelagheia Țîpu: În Peresecina sunt întreprinderi de prelucrare a plasticului, avem o patiserie, avem croitorie, avem o brutărie mare, agricultură este, în mare parte sunt create locuri de muncă.
Vocea Basarabiei: Cum arată asta ca un salariu? De exemplu, dacă lucrezi cu ziua la activități agricole?
Pelagheia Țîpu: Zilierii pot primi și primesc în jur de 400 de lei pentru o zi de muncă, dacă nu au calificare.
Vocea Basarabiei: 400 de lei pe zi însemnând de la 6 dimineață?
Pelagheia Țîpu: Nu, de la 8 până la 17. Zilierii deja și-au reglementat programul.
Vocea Basarabiei: Au contract?
Pelagheia Țîpu: Acum, legea permite să le faci contract și asta a ușurat munca. De exemplu, în agricultură se duce un jurnal al zilierilor.
Vocea Basarabiei: Ei fac defalcări pentru Fondul social, se contabilizează?
Pelagheia Țîpu: Așa ar trebui să se facă, așa ar trebui să fie, adică aici legea s-a simplificat și poate fi făcut.
Vocea Basarabiei: OK, 400 de lei în agricultură. Unde și cât se mai poate câștiga la Peresecina? De exemplu, la prelucrarea plasticului?
Pelagheia Țîpu: Nu știu care sunt acolo salariile.
Vocea Basarabiei: Și, de exemplu, eu sunt zilier la Peresecina, eventual 20 de zile dacă lucrez, dar pot să lucrez și sâmbăta, câștig, să zicem așa, 8.000 de lei?
Pelagheia Țîpu: În jur de 8.000.
Vocea Basarabiei: Asta la mână sau teoretic?
Pelagheia Țîpu: Asta la mână, așa câștigă oamenii.
Vocea Basarabiei: Cu 8.000 de lei eu mă descurc, dacă am, de exemplu, și doi copii, și o nevastă care îl așteaptă pe al treilea?
Pelagheia Țîpu: După bugetul nostru de familie, evident că este puțin, dar astea sunt prețurile pe țară. Dacă, să zicem, la aceleași munci merge în localitatea vecină sau merge la Orhei, merge la Chișinău și are și cheltuielile de transport, e firesc să nu-i ajungă.
Vocea Basarabiei: Adică stai și calculezi, ori ai pretenția să mergi, de exemplu, la unitățile acestea care sunt acum celebre, care dau salarii mari, la cablaje auto, cică vine autobuzul și-i cară? Da, e adevărat?
Pelagheia Țîpu: Da, avem și așa ceva, este adevărat. Și în textile se practică această metodă, și la cablaje. Nu știu care sunt salariile acolo, din ceea ce aud la radio, dar bănuiesc că sunt impozitate.
Vocea Basarabiei: Acesta-i avantajul, dar, pe de altă parte, nu stai acasă. Zilierul poate să-și permită să iasă la lucru când vrea. OK, ne oprim aici, regia îmi spune că ne salută Vadim Șterbate de la Soroca. Vadim, bună ziua! Eu te-am prezentat adevărat cetățean, pentru că ești împătimit de Cetatea Sorocii și de când te știu reporter tu voiai să faci reportaje de la țară. Noi cu Pelagheia am început de la lista plusurilor și minusurilor vieții de la oraș și de la sat. Începe d-ta de unde vrei, de la minusuri sau de la plusuri.
Vadim Șterbate: Bună ziua! Apropo, de vreo nouă luni împreună cu familia ne-am mutat și noi la țară, în preajma Sorocii și deocamdată vedem în mare parte multe plusuri. Deocamdată, noi suntem pe partea asta romantică, chiar dacă mai sunt și anumite chestii cu care nu eram deprins, de exemplu, iarba crește, chiar dacă o cosești, oricum trebuie să mai ai grijă de ea și nu prea ai timp, că fugi cu alte chestii. Nouă ne-a venit ideea ca să ne mutăm totuși la țară, sau la casă la sol mai degrabă, încă în perioada pandemiei, când eram în toiul pandemiei. Și negăsind o casă care să ne convină și pe buget, și pe condiții cât de cât în oraș, ne-am gândit să ne stabilim la țară, nu departe de oraș. Chiar recent vorbeam cu soția că partea cea bună e că de acolo seara se văd foarte bine stelele, ceea ce în oraș poți vedea mai rar.
Vocea Basarabiei: Hai și tu, Vadim, cu romantica… Pelagheia exact cu asta încearcă să mă cumpere, eu te cred și eu sunt admirator de stele, mai ales în august, dar spune-mi concret: ce avantaje are faptul că de nouă luni te afli la țară – 1, 2, 3, 4?
Vadim Șterbate: Aș vrea să văd condițiile să fie aceleași ca la oraș. Practic am avut noroc că satul era parțial gazificat. Bine, e pe alt traseu, dar oricum eu am tras țeava pentru noi, condițiile sunt ca la oraș, doar că sunt anumite chestii – ai parcarea ta, nu te deranjează vecinii sau cum este lipsă de parcări în fața blocurilor, spre exemplu. Totodată, ai roșiile tale, cireșile tale sau strugurii tăi, iarăși este un avantaj. Sincer să vă spun, nu e vorba doar de romantism, dar eu văd mai multe avantaje când ai casa ta și nu trăiești la bloc, nu trăiești bucșit acolo, ai un pic de aer, ai unde respira și asta foarte mult contează, ai unde ieși la aer curat, nu trebuie să ieși să-ți plimbi cățelul, că are și el nevoie de aer, fiindcă el toată ziua stă pe afară și practic își ia doza necesară.
Vocea Basarabiei: Aveți și orătănii?
Vadim Șterbate: Orătănii deocamdată încă nu avem, doar o pisică și doi câini, până vom trece la orătănii mai avem, asta va fi o altă etapă.
Vocea Basarabiei: Scuză că imediat întreb, câți copii aveți voi?
Vadim Șterbate: Avem trei copii.
Vocea Basarabiei: Deci te-a depășit Pelagheia. Acum spuneți-mi cum vă organizați voi viața în privința educației, cu trei copii, deja trebuie să ai un program dificil, nu?
Vadim Șterbate: Bine, în mare parte îi lăsăm în grija statului, e vorba de școală și grădiniță și ei sunt acolo, noi suntem mai mult în oraș, pentru că lucrăm aici ambii și practic suntem prinși cu activitățile urbane și doar seara sau uneori în zilele libere, și atunci nu în fiecare zi de duminică, savurăm și noi viața rurală, hai să spunem așa. În rest, suntem mai mult pe aici, fuga încolo, fuga încoace și doar seara revenim acasă sau când se întâmplă să avem noroc uneori și ziua, dar mai rar.
Vocea Basarabiei: Bine, hai tot atâtea pe partea de minus, nu neapărat pornind de la experiența d-tale.
Vadim Șterbate: Pentru băiatul mai mare este mai complicat, întrucât nu există săli de sport la sate, unde ar fi mult mai comod să facă antrenamente, și trebuie să meargă la oraș pentru acest lucru. Încă un minus e că nu există piste pentru bicicliști, ceea ce ar prinde foarte bine dacă ar fi. Există și chestiile acestea și noi le înțelegem, adică dacă ar putea să aibă și copiii de la sate aceleași condiții de dezvoltare…
Vocea Basarabiei: Vadim, scuză-mă, te rog, dar piste pentru bicicliști – asta chiar de-amu e un moft. Cu bicicleta la țară înseamnă, de fapt, să te duci pe cărărușă din crâng, nu?
Vadim Șterbate: Problema e că drumurile, cu regret, nu sunt…
Vocea Basarabiei: A, te referi la șoselele practicabile?
Vadim Șterbate: Da, pentru automobile. Eu, de exemplu, nu-i permit pe traseu cu bicicleta, pentru că merg mulți cu viteză mare și-i periculos pe drumul public să-l lași să meargă cu bicicleta. De aceea vorbim de piste pentru bicicliști sau locul unde aș putea să știu sigur că se duc cu bicicleta sau cu trotineta și nu-i niciun pericol sau nu trebuie să-i urmăresc că, Doamne ferește, să nu meargă unul cu motocicleta mai repede, să-i depășească și să le pună viața în primejdie.
Vocea Basarabiei: Pot să te întreb, și pe Pelagheia la fel, ai pornit vorba despre securitate. Înainte vreme, iarăși mă văd pe mine în sat, nimeni nu punea problema că să fie periculos satul, dacă, Doamne ferește, te duceai în pădure și acolo mai mult folclor era, că au rămas bandiți de pe vremea războiului, dar în sat era, în general, siguranță totală. Acum, un părinte și la Peresecina, și la dvs., satul cum se numește unde locuiți voi?
Vadim Șterbate: Ocolina.
Vocea Basarabiei: Deci, îi sigură localitatea Ocolina? Până la ce oră poți să-ți lași copiii minori sau adolescenții să hoinărească prin sat?
Vadim Șterbate: Este sigur, avem iluminat stradal, s-a extins iluminatul stradal, inclusiv în zona noastră. Din acest punct de vedere e OK, doar că poate în satul din copilăria dvs. erau mai multe căruțe decât mașini și motociclete față de câte sunt acum sau motocultoare și iată aici e problema, că este, până la urmă, pericol. Și nu-i vorba doar de sate, exact asta este și la oraș.
Vocea Basarabiei: Am înțeles, dar eu mă refeream la pericole care sunt mereu invocate de părinți – „să nu vină nenea să-ți dea o bomboană și să te ademenească să te ia”…
Vadim Șterbate: De astea parcă nu sunt.
Vocea Basarabiei: Dar la voi, la Peresecina?
Pelagheia Țîpu: Noi mereu lucrăm cu copiii la subiectul acesta, mai ales că ei fac naveta, după lecții vin cu rutiera acasă, și mereu le spunem să fie atenți, să nu vorbească…
Vocea Basarabiei: Ce le spuneți? Haideți să vorbim concret, știți că pe Facebook a fost descrisă o așa situație când un copil, se vedea că a fost bine instruit, a încercat cineva să-l ia de la școală, era instruit de acasă că are o parolă de la mama și când a venit un străin să-l ia de la școală, el i-a zis: „Spune-mi parola”. Și tipul s-a speriat și s-a retras. Adică, iarăși, lucruri concrete, nu pur și simplu „să fie atenți”.
Pelagheia Țîpu: Concret vă spun. O prietenă de-a mea l-a văzut pe David prin Orhei și i-a zis: „David, hai că te duc acasă”.
Vocea Basarabiei: Băiatul cel mare?
Pelagheia Țîpu: Băiatul mai mic, al treilea băiat.
Vocea Basarabiei: De câți ani?
Pelagheia Țîpu: Atunci avea opt ani. Și el a zis așa: „Poate ești prietena mamei, dar nu merg cu tine acasă”. S-a întors și a mers la rutieră.
Vocea Basarabiei: Și asta era instruit anume?
Pelagheia Țîpu: Instruit să nu vorbească cu nimeni, să nu accepte, să nu urce în mașini străine.
Vocea Basarabiei: Am înțeles, dar bățul e cu două capete, atunci creștem niște copii care nu știu să comunice?
Pelagheia Țîpu: Așa a reacționat el în situația dată, după care evident că am deschis subiectul și i-am zis: „Dacă vorbește despre mama, dacă știe cum mă cheamă, dacă îl știe pe tata, dacă îți povestește că știe unde trăiești sau mai multe detalii, sau în acel moment o suni pe mama și eu vorbesc cu doamna respectivă, atunci poți accepta și astfel de serviciu”.
Vocea Basarabiei: Da, acum e mai simplu, chiar puteți printr-un Zoom, FaceTime și nu știu ce…
Pelagheia Țîpu: Exact!
Vocea Basarabiei: M-ați întors și facem așa o paranteză, m-ați întors la abordarea poetică, lirică și vă las aici discursuri de cât timp vreți. Vadim și Pelagheia, mai este valabilă această aserțiune tradițională că veșnicia s-a născut la sat? Ce a mai rămas din veșnicie? Pelagheia a început cu asta, că ea are avantajul să fie alături de rădăcini, asta mai contează? Mai contează să fii nu doar parașutat de Paștele Blajinilor, dar, într-adevăr, să poți merge oricând la cimitir să speli piatra funerară sau să-ți vezi bunicii, străbunicii, mătușile?
Pelagheia Țîpu: Pentru mine este foarte valoros și eu cred în ce văd în comunitatea mea, noi ca și familie, eu cu soțul meu am rămas să trăim, a patra generație suntem pe acel pământ, unde eu sunt mezina și, respectiv, mi-a revenit casa părintească.
Vocea Basarabiei: Peresecineancă?
Pelagheia Țîpu: Peresecineancă până în…
Vocea Basarabiei: Și ambii?
Pelagheia Țîpu: Nu, soțul e venit din Soroca.
Vocea Basarabiei: A, la noi se spune că-i „măritat”.
Pelagheia Țîpu: Îi „măritat”, dar deja are mulți ani și, cum se spune după obicei, a intrat în… Da, este valoros pentru noi ca și familie să fim alături de rădăcini, este valoros, putem merge la cimitir la tata și la bunei ori de câte ori vrem.
Vocea Basarabiei: Cum se manifestă asta, cum se verbalizează? Iată stă David, câți ani are el acum?
Pelagheia Țîpu: David are nouă ani.
Vocea Basarabiei: Stă David și se uită acum la emisiune și Pelagheia vorbește despre rădăcini și că-i important stejarul sau nucul de la poartă, și el recapitulează: „Ia să mă gândesc eu în viața mea cât de mult contează”. Ce dovezi aveți că, iată, el crește anume cu gândul la Vieru, la nucul de la poartă, la rădăcini, și nu se gândește: „Of, Doamne, de m-aș muta la Chișinău mai repede ca să scap eu de munca de pe lângă casă și orătănii, și strânsul frunzelor”?
Pelagheia Țîpu: Ei sunt niște norocoși, că nu tare mult au de lucru pe acasă.
Vocea Basarabiei: Nu, convingeți-mă că ei moștenesc și asta o să fie a cincea generație de peresecineni.
Pelagheia Țîpu: Prin atitudinea lor și prin vorbele lor, ei spun că „noi nu ne ducem de acasă, noi vrem să facem ceea ce vreți să faceți și voi”. Avem un băiat de 21 de ani, care deja ar putea să se mute la oraș și să trăiască singur, și nu se duce.
Vocea Basarabiei: Și face cu voi afacerea de familie?
Pelagheia Țîpu: Se implică, dar are și jobul lui, este și student.
Vocea Basarabiei: Adică, face ceea ce vede?
Pelagheia Țîpu: Copiii fac ceea ce văd.
Vocea Basarabiei: Principiul pedagogic tradițional.
Pelagheia Țîpu: Absolut! Da, ei ne copie, nu poate fi altfel, să le vorbești una și să vină în contradicție cu ceea ce faci, ei, oricum, repetă.
Vocea Basarabiei: OK! Pentru că iarăși mă leg de acest răspuns și Vadim are răbdare să ne spună și el cum se transmite sentimentul acesta. Se zice că la țară, în sat, în general, populația este patriarhală, acolo se cultivă atitudinea, să zicem așa, învechită față de femei, dar și la Chișinău (eu aud de la nepoatele mele), avem familii de orășeni civilizați, orășenizați, care consideră că femeia are locul la bucătărie, gravidă, desculță și cu trei copii, și încă cu burta la barbă, și băieții – mașina, pescuitul și odihna. Sunt și la Chișinău de aceștia, dar se consideră că, de fapt, patriarhalismul și atitudinea asta, misogină de multe ori, de acolo vine, de la țară. Puteți să confirmați sau să infirmați această percepție?
Pelagheia Țîpu: Este această percepție și, într-adevăr, se simte mai mult la sat.
Vocea Basarabiei: De ce? Asta face parte din tradiția noastră de aur și când noi zicem de principii și valori, că n-avem nevoie de Europa, că acolo umblă aceștia colorați în cap pe străzi, la noi aici e bine, unde femeia-i bătută și să închidă gura?
Pelagheia Țîpu: Eu cred că formarea asta vine din faptul că la sat este mult mai mult de lucru decât la oraș și, cumva, lucrul care este la sat e mai mult pentru femeie – să măture, să gătească, să îngrijească copiii ș.a.m.d. Cumva e văzut așa, mai mult pentru femeie, pe spatele femeii și cum era pe vremuri – jupâneasa ține casa, iar jupânul ține drumul. Acum, lucrurile acestea s-au mai minimizat, pentru că și bărbații, și femeile de la sate, chiar dacă trăiesc la sate, citesc, învață, își cultivă deja o cultură generală și s-au învățat să ceară ajutor de la bărbați. Vine, dar se șterge. Și atunci, bărbații ne ajută. (…)
