VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

VIDEO/Teatrul nu are cum să ne facă viața mai bună, dar la sigur ne face mai buni

N-ați avut cum să nu observați afișul de la Teatrul Național „Mihai Eminescu”, care anunța Reuniunea Teatrelor Naționale, deja devenită o reuniune tradițională, o sărbătoare a amatorilor de teatru și o mare bătaie de cap pentru cei care organizează, pentru că pe măsură ce prinde la putere orice festival, orice reuniune, organizatorii sunt tot mai pretențioși, criteriile de selecție sunt tot mai sus și spectatorul este mai pretențios, vrea mereu altceva, vrea ceva mai sofisticat, ceva care nu vede în fiecare zi acasă. Adică, borș mănânc eu și acasă, dă, nașule, niște sarmale! Și am zis astăzi să discutăm despre reuniunea teatrelor dintr-o perspectivă sigur că un pic mai generală, pentru că în mod inevitabil o să vorbim despre misiunea teatrului în general, misiunea teatrului în Republica Moldova, în regiunea românească, care încă este dincoace de Prut și formal, juridic, încă nu face parte din spațiul românesc, dar demult s-a integrat, inclusiv grație teatrului, inclusiv grație lui Petru Hadârcă, directorul general al Teatrului Național „Mihai Eminescu”, și asistat astăzi, ar fi trebuit să încep invers, dar tocmai o iau în ierarhia administrativă, Petru Hadârcă, asistat de secretarul literar al Teatrului Național „Mihai Eminescu”, Maria Pilchin, scriitoarea și prietena noastră dintotdeauna de la Vocea Basarabiei, cu care ne-am întreținut în asemenea format și la Europa Liberă. Și, zic, cu ei este exact locul, momentul și prilejul să vorbim despre misiunea teatrului în general, dacă și teatrul ne mută împreună cu economia, împreună cu alți factori politici ne mută spre Europa, spre spațiul valorilor europene sau ne conservă în acest spațiu. 

Vocea Basarabiei: Și în mod inevitabil trebuie să încep cu un fapt pe care, iarăși, toată lumea l-a văzut, Ion Druță a scris în testament, între altele, că eventual nu vrea să fie dus în alte părți, doar la Teatrul Național, acolo unde, cum a scris el în testamentul lui: „…mai sună replicile din Casa Mare”. Și să vă întreb dacă nu cumva faptul că ați găzduit această ceremonie funerară a unui scriitor și lider de opinie controversat, asta s-a văzut pe rețele, nu cumva vine în disonanță cu Reuniunea Teatrelor Naționale Românești, pentru că îl aduceți pe Druță la teatru, îi faceți un spectacol funerar, după Reuniunea Teatrelor Românești, unui scriitor, unui lider de opinie căruia multă lume îi reproșează că nu este suficient de român, că scriitura lui nu este românească, că, dimpotrivă, a pledat cauza moldovenismului și este un om care a lăsat o moștenire nostalgică, și dvs. vă angajați în așa un test de românitate exact după o reuniune sută la sută românească? Alors…

Petru Hadârcă: Da! Și acum ați început atât de larg…

Vocea Basarabiei: Păi, tocmai alegeți portița pe unde vreți să intrați.

Petru Hadârcă: Oricum, reuniunea este binevenită și sunt mândru că am ajuns la o normalitate și la o tradiție.

Vocea Basarabiei: Da, o să ajungem la reuniune, spuneți-mi cum e cu Druță.

Petru Hadârcă: Cu Druță… Deci, aduceți-vă aminte anul 1965, Congresul al III-lea al Uniunii Scriitorilor, acel discurs faimos, care a fost…

Vocea Basarabiei: N-am cum să-mi aduc, aveam 8 ani, n-am cum să-mi aduc aminte.

Petru Hadârcă: Dar este păstrat în arhivă, când a cerut grafie latină și limba română, când i-a apărat pe Aureliu Busuioc și pe Grigore Vieru, în momentul când s-a retras la Moscova și președintele Uniunii Scriitorilor, Valentin Kataev, intenționa să vină într-o delegație cu Uniunea Scriitorilor din Moscova la Chișinău, și este scris, este în arhivă, Ivan Bodiul îi spune lui Valentin Kataev: „Dacă mi-l aduceți pe Druță, eu o să-l spânzur de primul stâlp de la gară”. Pe urmă, ceea ce s-a întâmplat, și eu personal am avut multe confruntări cu Ion Druță când era în viață, în 2003 eu m-am ales, printre altele, și din cauza lui Ion Druță că n-am vrut să-l omagiez la cei 75 de ani…

Vocea Basarabiei: Dacă era Bodiul, vă spânzura pe un felinar. E clar, dar per total…

Petru Hadârcă: Da, dar noi suntem creștini.

Vocea Basarabiei: …este Druță suficient de român, ca să îi faceți dvs. prohodul imediat după reuniune?

Petru Hadârcă: În primul rând, e o datorie creștină – unu la mână. În al doilea rând, tot ceea ce e legat de opera lui Druță va rămâne, vrem-nu vrem, noi o s-o analizăm și o s-o ducem mai departe, pentru că ceea ce a scris…

Vocea Basarabiei: Dar nimeni nu-l va citi din obligație, o să decidă editorii și cititorii, așa?

Petru Hadârcă: Da, corect, dar ceea ce ține de statutul de om, de viziunea lui politică, noi de asta am și montat „Capcana” după Bulgakov, statutul artistului, statutul intelectualului în capcana imperiului, în capcana satanei.

Vocea Basarabiei: Am înțeles. Deci, răspunsul dvs. este: „nu stă numai Druță pe afiș, alături este și Bulgakov, și multe alte spectacole”? Cum răspunde secretarul literar la această întrebare provocatoare, recunosc?

Maria Pilchin: Da, dar deja suntem imunizați și chiar gustăm din felul dvs. de a ne provoca. Tot pedalați pe românism și chiar aici m-am gândit că un românist sănătos își asumă și înglobează și astfel de fenomene cum este moldovenismul, pentru că Druță-moldovenistul până în ’90 e chiar un element foarte necesar în spațiul nostru, pentru că el lupta pentru limbă și alfabet. Ce se întâmplă după ’90, mai ales după 2000, deja e o altă discuție, dar am și scris undeva într-un comentariu pe rețele, să ne uităm și la vârsta omului, există și niște cicluri intelectuale ale vieții. Totuși spre finalul vieții lui a avut anumite ezitări, anumite declarații așa, cu un echivoc acolo, la care nu m-aș referi cu mult respect.

Vocea Basarabiei: Păi, tocmai vă dați seama că eu nu vă rog acum să faceți portretul politic sau literar al lui Druță, tocmai ca un preludiu la discuția noastră despre ce înseamnă teatrul românesc.

Maria Pilchin: Dar pentru cei de acasă, avem un scriitor care a scris românește, avem un scriitor care a avut parcursul lui intelectual, cultural.

Vocea Basarabiei: E adevărat că în testament el spune că limba e română, în sfârșit?

Petru Hadârcă: E adevărat, în testament așa spune.

Maria Pilchin: Așa scrie, și curios că scrie în limba rusă, poate și e bine, că unii care nu știu română să audă. Imaginați-vă că avem un părinte cu care nu comunicăm un timp și într-o zi el vine și moare pe prispa noastră, ce facem? Îl lăsăm așa, sub gard?

Vocea Basarabiei: Regele Lear…

Maria Pilchin: Da! E o chestiune și de cultura morții pe care o avem noi ca comunitate, comunitate culturală, comunitate teatrală, comunitate de oameni care i-au citit cărțile, pentru că după Canna, chiar și după Andrei Lupan venea un Druță, care ducea limba și literatura română din Basarabia la alt nivel, de aceea românismul nostru nu se bate cap în cap cu această operă.

Vocea Basarabiei: Adică să-l luăm pe Druță drept o bornă kilometrică și să-l tratăm ca atare?

Maria Pilchin: Exact!

Vocea Basarabiei: Dar vedeți că discuțiile care s-au iscat în jurul faptului că el a poruncit în testament unde să fie îngropat și să fie el Badea Mior ș.a.m.d., asta deranjează pe lumea care zice că nu a fost el cel mai indicat să fie atât de slăvit, dar să-l lăsăm în plata lui Dumnezeu, mai ales că n-au trecut 40 de zile. De ce am pornit eu de la Druță? Pentru că și în masa rotundă în care discutaserăm noi eu mă întrebam sau chiar la conferință de presă, iată, ce înseamnă teatrul românesc? Maria mi-a ridicat exact mingea la plasă pentru ca să dezvolt subiectul acesta, pentru că mie mi se pare că basarabenii cu orbecăitul lor, cu căutarea identității, cu valiza asta pe care o poartă a influenței rusești, ei sunt un fel de români, deci, ei nu sunt constănțeni sau bucureșteni, regățeni, dar sunt un fel de români, și atunci, iată, în cazul reuniunii, al repertoriului, al teatrelor, cum dvs. înțeleg că trebuie să decideți: iată pentru acești români trebuie să le arătăm teatru românesc pur, dar în același timp și românilor trebuie să le arătăm – iată, teatrul nostru. „Casa mare” a lui Druță, modul de a vedea lucrurile în Basarabia sunt perfect românești, așa înțeleg eu?

Petru Hadârcă: Bineînțeles, vă dau dreptate într-un anumit…

Vocea Basarabiei: Vă rog, dar puteți să mă contraziceți…

Petru Hadârcă: Știți, eu acum o să-mi amintesc, pentru că am fost și responsabil de trupa Teatrului Național „Vasile Alecsandri” din Iași în anul 1988, la 60 de ani ai lui Druță, dacă ne amintim, Florarul, când a fost sărbătorit cu fast, cu toate spectacolele, piesele puse de teatre după opera lui Druță. Și eu am fost mândru că a trebuit să merg până la Leușeni pentru prima dată, să întâmpin Teatrul Național „Vasile Alecsandri” din Iași…

Vocea Basarabiei: În ‘88, până la căderea sârmei ghimpate?

Petru Hadârcă: Da, în ‘88. Și i-am întâmpinat cu cântece, cu flori, pentru faptul că eram împreună cu Valeriu Matei, responsabil de trupa Teatrului Național „Vasile Alecsandri” din Iași. I-am întâmpinat, i-am cazat, i-am primit așa cum se cuvine, cu sufletul deschis, se zice la noi, iar în interpretarea de pe scena Teatrului de Operă și Balet n-am văzut „Sfânta sfintelor”, am văzut „Frumos și sfânt”, pe care l-am simțit, m-a deranjat și pe mine, i-a deranjat și pe mai mulți colegi, inclusiv pe Ion Druță, pentru că nu a fost textul original, a fost textul tradus din franceză în română și ceea ce nu suna așa cum îl percepeam noi pe Ion Druță. A fost primul act așa, care ne-a deranjat, dar nu ne-am supărat…

Vocea Basarabiei: Adică, românii intenționat au luat prin filiera franceză textul lui Druță?

Petru Hadârcă: Da! Dar nu vă amintiți momentul acesta? 

Vocea Basarabiei: Nu mi-l amintesc.

Petru Hadârcă: Păi nu suna, nu suna, parcă nu era de acasă. Or la ceea ce am ajuns acum la Reuniunea Teatrelor Naționale Românești nu deranjează nici un subiect, nici un predicat, nici un adjectiv. Sună exact românește! Noi am avut handicapul acesta după destrămarea Uniunii Sovietice, că aici ni se spunea că suntem prea români, vorbim prea românește. Ne-au dus în biroul lui Constantinov, ministrul culturii, în ‘85, și cu indicații, cu degetul arătător: „Să nu aud accent românesc!”.

Vocea Basarabiei: Bine, aceasta-i partea fonetică, dar eu vreau să merg mai departe. Teatrele care au accente ungurești sunt tot perfect românești, pentru că, înțeleg eu, sensurile contează, contează ce spune cu accent unguresc sau basarabean, ce spune, ce înseamnă spațiul românesc integrat în spațiul european valoric, nu? Aici vreau să ajung. Spuneți-mi, vă rog, teatrul din Basarabia prin filiera românească este european, este acceptat, trece sita și rigorile europene?

Petru Hadârcă: Pentru asta am organizat Reuniunea Teatrelor Naționale Românești, pentru că, în primul rând, sunt foarte mândru de faptul că Chișinăul  este un oraș teatral. Nu știu dacă ați băgat de seamă, în perioada Reuniunii Teatrelor Naționale Românești erau atâtea evenimente, era Festivalul Internațional „Maria Bieșu”, era Festivalul Filmului Românesc, erau alte spectacole, care se jucau la cele 12 teatre din Chișinău și, cu toate acestea, sălile Teatrului Național „Mihai Eminescu” în cadrul Reuniunii Teatrelor Naționale Românești erau arhipline. Apropo, invitați de onoare au fost artiști de la Teatrul Național Academic „Ivan Franko” din Kiev, care au venit cu un spectacol atât de românesc, atât de universal, n-aveam nevoie de traducere, era atât de european, era românesc, era de-al nostru, era teatru, era teatru de înaltă calitate. Așa cum și teatrul românesc, de ce am inițiat această reuniune? Sigur că primul an a fost cu greu, de fapt a pornit, am mai vorbit-o, de la o simplă prietenie, o colaborare, nu e o simplă, o mare prietenie cu regretatul Ion Caramitru, când ne-am pornit de la ideea de a împrieteni teatrele „I.L. Caragiale” și „Mihai Eminescu”. Și am făcut acea invitație la dans între aceste două teatre, noi am mers, am deschis stagiunea, în 2014, la București, o săptămână cu 4 spectacole, ei au venit la noi.

Vocea Basarabiei: Aici chiar n-aveam 8 ani, îmi amintesc, și atunci eu aveam senzația, că auzeam discutându-se în culise tocmai în felul aceasta că generozitatea lui Caramitru, știindu-l pe Petru Hadârcă de mulți ani, a zis: „Hai să luăm și teatrul acesta într-un ataș la motocicletă, nu chiar sunt ei români sută la sută, hai să-i luăm…” La prima ediție era senzația asta, dar pe măsură ce ați ajuns la a opta, se pare că…

Petru Hadârcă: Da, a opta ediție.

Vocea Basarabiei: Pe măsură ce se reunificau teatrele, lumea a fost, de la București inclusiv, nevoită să recunoască, „păi, dar ăștia într-adevăr chiar îs români, nu numai fonetic, nu numai valoric, dar chiar pricep, chiar dacă au fost deformați de Stanislavski și teatrele moscovite”. Maria, ce înseamnă, iată, teatrul românesc la reuniuni, dacă îl parașutăm pe un extraterestru la Chișinău la reuniune și el, cu capacitățile lui de percepție, spune: „da, băi, acestea îs teatre românești sută la sută”? Și care sunt criteriile, scolastic întreb, dar pe mine mă interesează?

Maria Pilchin: Unui extraterestru i-aș explica simplu, pe degete, că dacă privești „Ierbar” în regia lui Radu Afrim și auzi un accent așa, mai specific, acesta-i ardelenescul, să-i zic eu, patina ungurească, și e de aceea și dacă, de exemplu, nu știu, vezi un spectacol chiar de Druță, că la noi la Național se joacă două spectacole de Druță, și auzi un grai așa, mai dulce, moldovenesc, asta e pentru că în zona aceasta avem un grai, nu vorbim despre dialecte, dar vorbim despre graiurile limbii române, și această totalitate, da, și vine cel de la teatrul din București și are o pronunție așa, mai regățeană, și iată, poftim, toată românitatea. Cine sunt basarabenii, o să mă întrebe la un moment dat extraterestrul? Am să-i zic: sunt niște români pe care, uite, istoria i-a băgat sub ruși, sunt niște români un pic rusificați și au această patină, dar ei sunt români, și românitatea, dacă e una sănătoasă, dacă nu e una aservită politic, ea își asumă și înglobează aceste diferite tipuri de români, unul pronunță cu accentul unguresc, altul e cu pronunția lui regățeană, și acesta vorbește așa, basarabenește, dar toți vorbesc despre viață, despre devenire, despre căutările umane ale acestui spațiu. Și, totodată, că îmi place foarte mult că întrebi despre universalitate, Vasile, mi se pare că teatrul, indiferent de limbă și spațiu, trebuie să fie unul universal. Molière este românesc, Shakespeare este românesc? Sunt, pentru că ei au scris despre om. Și în momentul în care un teatru din Republica Moldova joacă Molière și e de o actualitate și se întâlnește cu un teatru de la Kiev sau de la București, și ei joacă Molière, și noi ne-am înțeles, eu vreau să vă spun că rămânem în matricea dialogului românității, chiar dacă avem un autor universal.

Vocea Basarabiei: Hai să recurg la un exemplu, ca un profan ce sunt, stau în sala de spectacol și, aș zice, simțirea românească și universalitatea simțirii, când teatrul japonez ne prezintă un spectacol în care este o cutumă a japonezilor, și nu doar a lor, când se apropie de moarte bătrânul, el este trimis să moară în munți, pentru că este o povară pentru familie, și asta e normal, da? Și în America Latină există lucrurile astea, sigur că acolo sunt două familii care reacționează în mod diferit la asta, ceea ce este inimaginabil pentru Druță sau pentru teatrul românesc de la Târgu Mureș, de exemplu, cum așa să-ți trimiți bătrânii să moară în munți sau să-i eutanasiezi, să le închizi aparatul cu oxigen? Și modul în care se întâmplă, se procesează situația asta, iată după mine, da, există universalitate, dar terenul inițial, factologic, psihologic și moral, sigur că există diferențe.

Maria Pilchin: Aceste diferențe subliniază, până la urmă, ceea ce este comun. Apropo de acest spectacol al japonezilor, ne duce spre alt Festival de Teatru, BITEI, și noi am văzut acest spectacol, dar „Ultima lună de toamnă” a lui Druță, că suntem la Druță, cu acel bătrân care umblă pe la copiii lui și care se simte undeva rejectat, pentru că aceștia-s cu viața lor, nu crezi că se înscrie în linia japoneză? Pur și simplu, felul în care trăim noi și percepem, noi, românii, suntem cumva mai speriați de moarte, dacă rămâneam daci poate aplaudam moartea, creștinismul are această relație cu moartea, de aceea noi suntem un pic mai feriți, dar eu aș face o comparație între „Miorița” și legenda niponă cu moartea pe munte. Oare acest ciobănaș care acceptă moartea nu-i tot acolo? Și depinde ce regizor vine și ce face. Și iată în acest sens teatrul, că tu ai pornit să ne întrebi care-i misiunea teatrului, teatrul, în primul rând, cultivă, teatrul educă, teatrul problematizează și, totodată, ne distrează. Și dacă teatrul reușește să facă toate acestea, poate cineva…

Vocea Basarabiei: Știi că Llosa e împotrivă la ultima chestie? Deși chiar BBC-ul în statut are, trebuie să aibă și entertainment, dar Llosa zice: tocmai pentru că a intrat pe făgașul acesta al distracției, a fost afectat de frivolitate și renunță la misiunea de bază, asta – să educe, să-i învețe pe români că noi suntem în același câmp valoric, că reacționăm la fel la bătrânii noștri care-și caută să…

Maria Pilchin: Cu tot respectul, dar cu dl Llosa va polemiza comedia antică.

Vocea Basarabiei: Bine, el pornește de la, nu o să intrăm în Llosa, pentru că el zice despre civilizația spectacolului, el zice că se ruinează civilizația noastră spirituală și intelectuală, tocmai pentru că am intrat în entertainment-ul impus de cultură, care a virusat politicul și iată politicul la un moment dat face comedie. Mă întorc înapoi, Maria a spus despre basarabenii care au intrat sub ruși, nu cumva tocmai rezistența prin cultură, noțiunea, basarabenii au fost avantajați ca și aromânii și puși în situația să conserve, prin Druță inclusiv, să conserve românismul și acum el e mai român decât, de exemplu, românismul constănțenilor, care joacă pe plajă acolo un spectacol de acesta de entertainment?

Petru Hadârcă: Dați-mi voie să spun că nu numai prin Druță ne-am păstrat românismul. Noi eram studenți la Moscova când am văzut acel Shakespeare al lui Robert Sturua de la Tbilisi și când toți au remarcat că era montat un Shakespeare în tradiții georgiene, deci nu era nimic din Anglia, din Marea Britanie. Și asta a fost o lecție, noi am analizat cu pedagogii noștri de la Teatrul Vahtangov. Și în celelalte montări care erau și din dramaturgia universală, de fiecare dată la bază stătea tradiția noastră și experiența noastră proprie pe care am avut-o. Eu îmi amintesc, dacă vă amintiți, chiar și spectacolele noastre de diplomă când au venit și acele „Așteptându-l pe Godot”, care nu era Beckett, era mai mult de aici, de la Chișinău, din zona românească. Sau în ‘85, apropo, că o să fac o paranteză, atunci când copacul pe care îl așteptau să înfrunzească, era un copac uscat, și a înfrunzit o mică frunzuliță, și acea frunzuliță era un tricolor, pe scena Teatrului „Luceafărul”.

Vocea Basarabiei: Deci, șopârle?

Petru Hadârcă: Șopârlițe… Teatrul a fost tot timpul o insulă a libertății și noi am fost educați aici cu cenzura pe care am avut-o, ca de fiecare dată să căutăm un adevăr pe care să-l transmitem spectatorului și spectatorul, poate câteodată nici noi nu bănuiam ce am avut în vedere în acea mizanscenă, dar îi prindeam, coborând scările teatrului și auzeam în liniște, în șoaptă, discutând între ei, spectatorii, că, „uite, tu ai înțeles ce a vrut să spună actorul în momentul când a făcut pauza?” (…)

Autor

  • Vasile Botnaru

    Realizatorul și moderatorul emisiunii „Puncte de vedere, Puncte de reper”. Timp de 17 ani a fost șeful Radio Europa Liberă/Radio Libertatea, biroul din Moldova. A studiat jurnalism la Universitatea de Stat din Moldova și la Universitatea Liberă Internațională din Moldova. A fost cotat printre cei mai populari 10 jurnaliști de către Clubul de Presa Chișinău timp de trei ani consecutiv, la mijlocul anilor '90. A fost unul dintre fondatorii (în 1992) a Agenției de știri Basa-Press. A contribuit la lansarea postului de televiziune Pro TV Chișinău. În 2009 a fost decorat cu Ordinul Republicii, cea mai înaltă distincție de stat din Republica Moldova.

Articole similare

spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.