Ce ocazie bună să invit doi pictori astăzi în emisiune, pentru că de Crăciun vine Moș Crăciun cu mici atenții, și eu îi cunosc pe acești doi oameni dintr-un cuplu minunat de creație de foarte mult timp. S-a întâmplat să ne întâlnim pe orbita companiei pe care o diriguiesc Stela Moldovanu și Sergiu Moldovanu, pe care i-ați văzut în emisiunea mea, și așa ne-am cunoscut cu Eugen Gorean și Ivanka Costru sau invers – Ivanka Costru și Eugen Gorean. Și eu de la Eugen am un portret de familie, pe care mi l-a dăruit Stela Moldovanu, l-a pictat Eugen Gorean. Și deja el fiind o celebritate în lumea acuareliștilor, deci, eu pot să spun că am un Picasso acasă…
Vocea Basarabiei: Eu sigur că o să încerc să evit pe cât e posibil ocupația dvs. profesională, dar nu putem s-o evităm, pentru că facem emisiuni despre modul în care trăiesc împreună, creează împreună artiștii, dacă unul trebuie să cedeze, să lase mai mult loc și libertate altuia, și invers. Și-apoi, când fac împreună un copil, investesc acolo, și acolo de-acum trebuie spațiu și atenție, și grijă. Și despre asta vreau să-mi spuneți, dar întâi și întâi vreau să vă întreb dacă ați greșit sau nu cu alegerea ocupației. În general, genul de libertate pe care vi l-ați ales în viață ați ajuns vreodată să-l regretați, din varii motive?
Eugen Gorean: De fapt, eu pe la 15 ani deja m-am decis, până la 15 erau mai multe idei, dar de la 15 în sus, eu eram sigur că merg spre arte.
Vocea Basarabiei: Dar de unde atâta fermitate, că artiștii, de regulă, îs împrăștiați – vor și asta, și asta, și desert, și…
Eugen Gorean: Eu am fost împrăștiat până la 15 ani, am și dansat, am făcut și alte chestii mici…
Vocea Basarabiei: Artistice?
Eugen Gorean: Artistice și mai puțin artistice, un pic de sport, dar încet-încet mi-am dat seama că totuși vreau să fac arte. Bine, la 15 ani încă nu știam că vreau să fac acuarelă exact, dar atunci am zis că merg la colegiu, și asta-i fix. Și deja la colegiu s-a început compunerea mea, încet-încet m-am întâlnit cu diverși artiști, cu profesori care au contribuit, care m-au influențat, după aceea am înțeles că trebuie să merg și la academie și tot așa. Deci, asta a fost o…
Vocea Basarabiei: Și niciodată nu ai regretat, că asta era întrebarea? N-a fost vreodată un moment în care să zici: „Mi-a trebuit mie, naibii, această ocupație dificilă”?
Eugen Gorean: Pe mici minute, probabil că a fost. Când ai un eșec sau când ai o ramă spartă, când ai niște mici chestiuni, zici: „Mi-a trebuit? Mai bine stăteam liniștit într-un oficiu, cu niște hârtii și semnam ceva acolo…”
Vocea Basarabiei: Sau erai avocat și câștigai din pălăvrăgeală?
Eugen Gorean: Exact! Și după aia îmi dau seama că, pentru a fi avocat, trebuie să mergi în fiecare dimineață la birou, trebuie să stai în trafic dimineața și atunci zic că…
Vocea Basarabiei: …alegerea a fost bună?
Eugen Gorean: …rama se poate de schimbat, nu-i o problemă, merg la Stela și o schimb.
Vocea Basarabiei: Eu o să insist anume pe formula asta: cum i-ai putea sfătui pe oamenii care cred că au talent, care cred că fac o alegere bună și în timp, peste câțiva ani, își dau seama că au greșit, dar nu au curajul să-și schimbe profilul și duc o viață de asta, ca o cămilă cu ghebul în spate? O să insist să ne spui cum e chestia asta, dar nu înainte de a ne spune și Ivanka – ai regretat vreodată că nu ești doctoriță, pedagog sau altceva?
Ivanka Costru: Eu am avut un moment așa, mai decisiv, cred că în timpul pandemiei, când editura cu care lucram a rupt contractul și a spus că ei nu-și mai pot permite să editeze cărți. Atunci a fost un moment crucial în care am înțeles că arta pe care o fac, cărțile pe care le ilustrez nu trebuie nimănui ca atare, în afară de mine însămi. Păi este realitatea care este, că dacă nu realizezi că ceea ce faci, tu faci pentru tine, în primul rând, că ție îți este rău, dacă nu faci acest lucru, îți este rău moral, că îți lipsește ceva, că te simți neîmplinit, atunci realizezi că nimănui asta nu-i trebuie. Dacă îți place ție asta, tu ești pasionat, atunci și ceilalți din jur se vor aprinde câte puțin și vor arde cu aceeași pasiune și putere. Da, acesta a fost singurul moment în care poate mi-a părut rău, dar, în același timp, m-a făcut să înțeleg cât este de important ceea ce fac, pentru mine în primul rând și apoi pentru restul.
Vocea Basarabiei: Dar chiar așa simți, că e o meserie prometeică, că trebuie să dai focul și inima ca să-i aprinzi pe alții?
Ivanka Costru: Eu personal cred că da, pentru că nu fiecare din noi are acest dar. Este un dar care i s-a dat unui copil, într-o anumită familie, și dacă a avut norocul ca familia să-l susțină și să meargă mai departe pe acest drum, cred că este mare păcat să nu continue.
Vocea Basarabiei: Și aici ambii vă rog să ne spuneți: cum să-i ferim pe părinții și copiii pe care-i nenorocesc, obligându-i să facă o anumită chestiune, pornind de la modă, de la preferințele lor, de la falsul talent pe care ei îl întrevăd, da, că toți copilașii se apucă să deseneze? Cum să-ți dai seama, ca la examenul de muzică, dacă are simțul ritmului, dacă are predilecție pentru a fi muzician? În cazul talentului de pictor, cum să detectezi, într-adevăr, că are șanse și să-l ferești, să nu-l lași să se chinuiască?
Eugen Gorean: Da, e complicat de spus, aici nu este o formulă…
Vocea Basarabiei: Hai să pornim de la experiența voastră și ce ați mai văzut…
Eugen Gorean: Eu cred că norocul meu a fost că părinții nu m-au influențat: „Uite, mergi mai bine să fii un jurist, e mai…”
Vocea Basarabiei: Dar părinții ce ocupație au?
Eugen Gorean: Sunt profesori. Și de aceea m-au lăsat un pic așa, „hai tu decide, ia tu o hotărâre”. Și eu am încercat și altceva, dar încet-încet am mers totuși pe partea aceasta. Nu este o formulă aici. De fapt, se consideră că talentul oricum va străpunge, își va face drum, dacă părinții pun bara aceasta, el oricum, încet-încet, prin alte modalități, mai greu, dar va ieși. Eu deseori în stagii în Franța am studenți de 50-60 de ani, care vin după o carieră bună…
Vocea Basarabiei: Tare îmi place asta la francezi, apropo.
Eugen Gorean: …sunt deja pensionați și merg să facă artă. Și ei îmi spun că foarte tare au vrut să meargă la Academia de Arte, dar părinții nu le-au dat voie și, iată, deja au finalizat totul, deja au nepoți, dar vor acel gol pe care îl au în sine să-l umple într-un fel. Și iată, ei la 50-60 de ani încep o carieră de artiști amatori, își expun lucrările încet-încet, iată și așa o variantă.
Vocea Basarabiei: Și atunci, profesorul Gorean cum le spune că au sau nu o șansă, că doar nu poți să modelezi un om la 60 de ani, să-l faci să fie ingenios sau să înceapă de la zero absolut? Cum îți dai seama, ce teste trebuie să treacă?
Eugen Gorean: Desigur că nu poți să-i modelezi, ei trec testul practic – „aici dă să vedem ce este” și prin muncă… Dar iarăși, eu revin la ceea ce am spus: talentul de la început va străpunge. Deci, dacă el nu a străpuns la 20-30 de ani și omul a venit la 50-60 de ani să facă ceva, să construiască, atunci deja e alt nivel, e nivel de amator pe care eu îl dirijez, îi spun niște chestii tehnice, dar dacă vorbim de… Deci, talentul e acel bob care face diferența, pentru că noi toți lucrăm, pot să fie 100 de artiști care lucrează zi și noapte, dar la final, când tragem o linie, vor ieși doar acei care au bobul acela, asta va face diferența.
Vocea Basarabiei: Da, e o banalitate când se spune că, dintr-o 100%, 5 la sută trebuie să fie talent, restul – transpirație, dar poți să transpiri și o sută la sută, dacă nu ești apreciat, cum spunea Ivanka… Dumneata cum ai spune, care-i camertonul, auzul muzical pentru un pictor cum se detectează?
Ivanka Costru: Eu am experiența lucrului cu copiii și pot să spun că părinții trebuie să se adreseze profesioniștilor. Duci copilul la o școală sau la un anumit profesor și el vede, în funcție de ce culori folosește copilul, cum le amestecă. Noi, având un ochi dezvoltat, putem să spunem dacă are copilul respectiv talent sau nu și deja este alegerea și viitorul copilului, el însuși să hotărască pentru el – vrea el să meargă pe acest drum sau să ia alt drum. Eu, spre exemplu, la 12 ani am înțeles că vreau să fac artă, pentru că profesorii îmi spuneau că trebuie să fac limbi, iar eu cu mintea mea de copil m-am gândit că o să-mi ia un an, doi, trei să învăț o limbă străină, dar o să-mi ia o viață întreagă să fiu artistă, ceea ce este mult mai interesant, este un drum mai captivant. Și așa a fost, am făcut artă, iar limbile le-am învățat pe parcurs, adică a fost mult mai ușor.
Vocea Basarabiei: Și aici, întrebarea profanului care sunt eu, un diletant – dar la ce bun mai trebuie și treptele academice, dumneata faci două mastere și încă nu știu câte, pentru ca să ce? Dacă este bobul, dacă știi să amesteci culorile, ai ingeniozitate, știi să faci un proiect, înțeleg că cap-coadă faci o carte – și acesta-i un proiect de master -, la ce trebuie numaidecât și „Istoria artelor” sau să cunoști în profunzime curentele artistice din diferite epoci, nu-i suficient doar să ai explozia asta de creație?
Eugen Gorean: Nu, nu, sigur că nu e suficient, trebuie totuși să faci studii.
Vocea Basarabiei: De ce?
Eugen Gorean: Deoarece în cazul meu poate nu a fost foarte tehnic în sensul că profesorul îmi arăta: „Uite, iei pensula, aici culoarea asta se amestecă cu asta”, chestiile acestea eu le fac mai mult singur, dar o academie de artă este foarte importantă, deoarece tu intri în contact cu diverse personalități și atunci tu îți creezi o lume, pentru că atunci când eram la colegiu, noi aveam un singur profesor și el dirija cam tot ce făceam – pictura, compoziția – și tu erai influențat de el. Aici, când fiecare vine cu ideile sale, în primul rând, tu te pierzi, tu nu știi unde ai ajuns și unul spune așa, intră alt profesor și zice că „nu-i bine, fă altfel”, și tu ai o nedumerire, nu știi ce să faci.
Vocea Basarabiei: Exact! Dați-mi voie să insist aici și ambii să-mi spuneți, uite, Dumnezeul să-l ierte, a murit Piecev. El întotdeauna spunea că el îi „copilul” lui Grecu, da, el îi din atelierul lui Grecu. Iată, când ești dominat de un artist mare, ca și la teatru, ești în teatrul condus de Tabakov și maniera teatrală o copiezi și atunci te strivește pe tine, cum iarăși răsare bobul de talent din carapacea aceasta dificilă, impusă, chiar dacă de mai mulți artiști, profesori care vin și spun: „Uite, arta nonfigurativă e bullshit, trebuie să faci artă anatomică” și vine a doua zi altul și spune: „Țăruș e idealul meu, trebuie să fie nonfigurativ, sau Mudrea”.
Eugen Gorean: De asta și ai 4-5 ani de academie, ca să permiți să fii strivit, adică să vină și să te modeleze fiecare cum vrea. Și tu poți să iei un anumit stil, tu poți să lucrezi influențat de un profesor, dar ideea și cheia e că, după ce finalizezi cu toată informația aceasta, tu îți creezi ceva anume. Deseori noi vedem artiști consacrați care au fost influențați și, iată, rămân toată viața influențați. Eu văd situația un pic altfel, tu trebuie să fii influențat, da, pentru că noi fiecare avem profesori și asta este OK, dar nu poți să duci mai departe, trebuie să-l modifici, să-l vezi un pic altfel și să mergi la o altă treaptă. Deci, pentru mine a fost foarte util când eu am intrat în contact cu o sumedenie de personalități, artiști și acesta e primul lucru care m-a oprit și am zis: „Stai puțin, ce fac, cum fac, pentru că ei toți sunt diferiți?”, fiindcă eu credeam că e o linie și noi toți mergem pe aceeași linie, și lucrul acesta foarte mult te ajută. Și cu „Istoria artelor” e la fel. De ce trebuie s-o învățăm? Bine, nu trebuie s-o învățăm, trebuie s-o înțelegem, mai exact. Pentru a crea ceva nou, trebuie să știi ce a fost. Aceasta-i o banalitate, dar aceasta este real și aceste poduri între ziua de azi și Renaștere sau Baroc tu trebuie să le înțelegi.
Vocea Basarabiei: O să revenim la „Istoria artelor”, când o să vorbim despre semnificația picturilor și mesajele cum trebuie să le înțeleagă cel care le vede și cum le lansează autorul, dacă unii se întâlnesc. Dar Ivanka să-mi spună, uite, exact lucrul despre care vorbim noi.
Ivanka Costru: Din experiența noastră observăm un lucru foarte evident când cunoaștem artiști, când intrăm cu ei în contact, cei care nu au studii academice, cum ați spus. Uite, este un puzzle, dar care nu este complet. Când omul nu are studiile complete, adică academice, el poate să creeze lucruri foarte frumoase, dar ele sunt accidentale. Când el are studii academice, el are baza aceasta care este foarte puternică, mai ales că noi oricum ne orientam la un mediu academic puternic, toți se orientau la Academia „Repin” din Sankt Petersburg. Este o școală foarte puternică și privind artiști, noi observăm, având un ochi deja dezvoltat, pentru că muncești foarte mult în acești 4 ani, adică nu poți să scoți nucleul acesta pe care tu l-ai format, el oricum se observă. Când tu în fiecare zi te duci, în fiecare zi pictezi, asta dă rezultate și se observă când finalizezi studiile că ai aceste studii, că ai învățat ceva din ele. Diferența este foarte mare între cum ai venit tu și cu ce pleci, adică este cerul și pământul. De aceea, noi chiar observăm diferența între cineva care a făcut studii și cineva care este matur, și nu a reușit să le facă. El va încerca să compenseze mai târziu aceste lucruri, dar, desenând o figură, pictând un portret, se va observa că el nu are toată baza care este convingerea. Uite, tu când faci un lucru ca artist trebuie să fii convingător și când tu nu ai puzzle-ul complet, îți lipsește ceva și nu este convingător, adică privitorul nu este…
Vocea Basarabiei: OK, trecem ușor exact la percepție. Deci, o femeie de la țară, dintr-un sat, care pictează la Săpânța, de exemplu, pictează crucile sau din Ucraina face floricele pe casă și ea are mai mult succes decât unul care a făcut academie și foarte academic pictează portretul. Și vine unul și zice: „A, dar mie îmi place mai mult arta naivă”, de exemplu, sau pictorii aceștia ruși, care fac niște figurițe de astea bizare, stranii. Și atunci, nu-i obidno, cum zice rusul, când iată spuneai mai devreme, consumul te setează, după ce ai trecut prin academie, ți-ai găsit identitatea proprie și, de fapt, te duci la consumator, ca să nu zic la piață, și acesta zice: „Păi, ce faci și tu, dle?”…
Ivanka Costru: În cazul acesta, profesorul nostru de la academie, dl Cuțiuba, spunea un lucru care rămâne veridic și va rămâne veridic mereu, el spunea: „Oricine are cumpărătorul său”. Și este un lucru cu care nu poți să te bați.
Vocea Basarabiei: Da, din păcate, uneori se întâmplă după moartea pictorului…
Ivanka Costru: Nu neapărat, trăim acum într-o perioadă în care vizibilitatea ne ajută, internetul, rețelele sociale, adică cu cât ești mai activ, ești pus acum în poziția asta să fii un om universal – trebuie și să pictezi bine, și să ai mesaje interesante, moderne, contemporane, să știi limbi…
Vocea Basarabiei: …și marketing.
Eugen Gorean: Da, și marketing, să știi să te poziționezi, să știi să vorbești, să arăți bine, să fii interesant. Și cel care, de fapt, reușește să facă toate acestea…
Vocea Basarabiei: Soțul dumitale a reușit?
Ivanka Costru: Da, eu cred că da!
Vocea Basarabiei: Eu când l-am văzut pe Eugen… Exemplu, dovada: Eugen Gorean ajunge pe coperțile sau pe tichetele de seturi de acuarele, de hârtie la companii prestigioase – asta-i o dovadă că are deja label-ul de om recunoscut. Asta îi tot ceea ce spui dumneata, nu-i suficient să stai în atelier și să aștepți să-ți vină cumpărătorii.
Ivanka Costru: Și nu-i suficient să fii unul singur. De asta și zic, ambii am reușit, pentru că este o muncă de echipă. Cine are o echipă în spate, cine are soț/soție care poate să-l susțină, cineva iată, este important să cunoști limbile, pentru că chiar și la aceleași branduri de pensule trebuie să ajungi, să le scrii un mesaj profesionist în care să exprimi ce doleanțe ai, ce propuneri ai, adică este o chestie în care ai nevoie de ajutorul celorlalți, nu poți singur să faci față la toate.
Vocea Basarabiei: Deci, eu pot să spun că ești managerul pe imagini și vânzări al lui Eugen?
Ivanka Costru: Nu, noi ambii suntem, el este al meu, eu sunt a lui…
Eugen Gorean: De la început, noi am mers în Franța, asta a fost piața noastră, adică noi mergeam acolo pentru că eram invitați.
Vocea Basarabiei: Ați ales-o deliberat, nu?
Eugen Gorean: Nu numaidecât…
Vocea Basarabiei: De ce nu Marea Britanie, de exemplu?
Eugen Gorean: Pentru că nu se organizau atât de multe expoziții în acuarelă și, vrei, nu vrei, am aplicat și după aceea am fost și invitați, și deja trebuia să mergem personal să facem niște stagii. Eu cu franceza nu prea eram prieten, am făcut un pic la liceu, dar știam că n-o să ajung în Franța și pentru ce îmi trebuie, că asta e o limbă moartă și nu are sens.
Vocea Basarabiei: Uuu! Ați auzit ce a zis?
Ivanka Costru: (Râde.)Da, era, așa era!
Eugen Gorean: Pentru că n-o să ajung niciodată în Franța, pentru ce?
Ivanka Costru: Ce să fac eu acolo, da?
Vocea Basarabiei: Deci, era o eroare a tinereții, asta vrea să spună?
Ivanka Costru: Da…
Eugen Gorean: Însă Ioana deja începuse să studieze franceza și-mi zice: „O să mergem și tu vei face un pic de traducere, iar eu voi lucra”. Și asta a fost formula, eu explicam în română, Ioana traducea totul în franceză. Deci, gura mea era Ioana, ea povestea totul, când voiam ceva să le spun, îi ziceam: „Spune-le așa, trebuie să facem așa și așa…” Și asta a durat câțiva ani, încet-încet mai prindeam și eu un pic de franceză și la un moment dat, când făceam traducerea, spuneam că iată compoziția se face așa și Ioana a comprimat tot și a spus: „Puneți în stânga sau ceva în partea asta”, eu deja înțelegeam ce le spune ea și zic: „Nu, nu, așa nu merge, trebuie totuși eu, chiar dacă cu greșeli, dar să le spun ce vreau”. Și am venit, am mai făcut niște cursuri de franceză, mi-am luat cuvintele înapoi, că nu este o limbă moartă și deja am mers la direct la invitații…
Vocea Basarabiei: Și acum ești mai mult profesor decât pictor sau nu?
Ivanka Costru: A fost, acum s-a schimbat.
Eugen Gorean: Pot să spun că pandemia un pic a schimbat lucrurile, deoarece eram setat cu stagiile acestea, deci știam că luna asta vor fi stagii acolo, după asta voi merge acolo, deci era un program întreg.
Vocea Basarabiei: Turnee…
Eugen Gorean: Da, într-un fel. Și când într-o zi se anulează totul, îți dai seama că nu-i așa cum ți-ai planificat, și atunci ești un pic panicat, dar după aia mi-am dat seama că e bine că a fost așa, că m-am oprit în atelier și am reușit să lucrez pentru mine, că de mult spuneam că va veni o perioadă când voi lucra pentru mine, pentru că aveam multe idei, dar nu reușeam să le aplic, deoarece trebuia să merg acolo, acolo, acolo și între stagii nu prea îmi reușea.
Vocea Basarabiei: Și acum ne adresăm la Ioana Costru – doctorul, psihologul, care urmărește acest obiect interesant. Eu iarăși trebuie să fac o paranteză, întâmplarea a făcut că eu, un diletant absolut, am ajuns în aceeași expoziție, grație Monicăi Macovei, cu Eugen și cu alți doi pictori la Bruxelles, și atunci v-am văzut pe voi în cuplu, și nevastă-mea a remarcat cât de bine vă completați. Nu exista rolul primei viori și rolul secund, dar totuna exista grija asta aproape maternă a dumitale față de el – cum trebuie să se îmbrace, cum trebuie să apară, nu doar pictorul, dar în general apariția. Și atunci, pornind de la această paranteză, vreau să vă întreb – cum a ajuns Eugen la acest mesaj pe care îl vedem în ultimul timp? Și după asta, Eugen o să ne explice ce desenează el, ce vrea să ne spună.
Ivanka Costru: În picturile sale?
Vocea Basarabiei: Mesajul din picturile acestea cu animăluțele, care au invadat locurile cunoscute, înțeleg că i-au dezlocuit pe oameni sau oamenii au dispărut, s-au urcat în OZN-uri, cu Elon Musk, și au plecat în alte părți, dar animăluțele au ocupat locurile și, la un moment dat, le-au luat hainele, le-au luat manierele, fac alte civilizații. Cum a ajuns Eugen și ce înseamnă asta?
Ivanka Costru: Revenim iarăși la perioada pandemică. Pentru noi, ea a fost o perioadă înfloritoare. Îmi pare rău să zic asta, pentru că înțeleg că pentru cineva…
Vocea Basarabiei: Mai multă lume spune că-i răul cu binele lui.
Ivanka Costru: Da, dar noi, spre exemplu, chiar am profitat de acea perioadă ca să ne focusăm asupra a ceea ce facem și Eugen a avut…
Vocea Basarabiei: Deci să umblați în debaraua minții?
Ivanka Costru: Da! Și, uite, Eugen s-a trezit că petrecea mai mult timp în atelier și este o realitate pe care pur și simplu a transpus-o pe hârtie – orașele au devenit pustii, iar natura, animalele au invadat orașele. Adică, el pur și simplu a vizualizat ceea ce se întâmpla și mi se pare că un artist, de fapt, asta și trebuia să facă. El trebuie să pună amprenta timpului, a perioadei în care creează pe arta sa. Dacă el asta nu face, înseamnă că nu redă epoca sa.
Vocea Basarabiei: Dar pe mine mă cam lua din spate, cam îngrozitor arătau aceste scene.
Ivanka Costru: Era îngrozitor, dar, în același timp, era atât de frumos că, uite, ajungi la faptul că natura este atotputernică, este Dumnezeu, adică ea oricum a luat locul omului.
Vocea Basarabiei: Dar nu e o premoniție care să te sperie?
Ivanka Costru: Nu cred…
Vocea Basarabiei: Nu te-ai speriat chiar dumneata de ceea ce ți-a ieșit, Eugen?
Eugen Gorean: De fapt, acum când expun aceste serii, deseori am această întrebare – dar de ce așa de multe animale și de ce animale? Și întrebarea asta răsună atât de des, că eu răspund că mie îmi plac animalele și gata. În realitate, însă, toată istoria asta nu este despre animale, ci este despre noi, iar lucrurile trebuie văzute un pic altfel, mai fabulist, nu dacă este o capră pe bulevardul Ștefan cel Mare, nu este vorba despre o capră pe Ștefan cel Mare. Deci este o traducere, este despre oameni de fapt, dar mesajul este un pic ascuns, pentru a nu reda direct, adică trebuie un pic să-l cauți. (…)
