VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Sărbătorile de Crăciun au fost anulate în Țara Sfântă, din cauza războiului

De obicei plină de turiști, Piața Manger, din Betleem, este acum goală, iar o păpușă a pruncului Iisus zace printre dărâmături, un simbol al suferinței provocate de războiul din Gaza, scriu The Guardian și France 24.

În biserica evanghelică luterană din Betleem, scena Nașterii arată foarte diferit cu ocazia acestui Crăciun. În loc de un pătuț într-o iesle plină de fân, păpușa a fost înfășurată în faimosul keffiyeh, eșarfa asociată cu Palestina, și se află printre blocuri de beton și dale de pavaj sparte. Sărbătorile de Crăciun au fost anulate în Țara Sfântă în acest an, în timp ce oamenii din regiune îi plâng pe palestinienii uciși în Fâșia Gaza – peste 20.000, potrivit autorităților controlate de Hamas.

Munther Isaac, pastorul bisericii luterane, a declarat că modificările aduse scenei Nașterii în acest an transmit un mesaj. „Aceasta este realitatea Crăciunului pentru copiii palestinieni”, a spus el pentru The Guardian, „dacă Iisus s-ar fi născut astăzi, s-ar fi născut sub ruinele din Gaza”.

Betleemul, situat la 16 kilometri sud de Ierusalim, în Cisiordania ocupată, este unul dintre cele mai importante centre ale creștinismului. Biserica Nașterii, astăzi folosită de mai multe biserici creștine, a fost construită de împăratul Iustinian în urmă cu 1.500 de ani, deasupra grotei în care se crede că s-a născut Hristos.

În prezent, majoritatea populației din Betleem este musulmană, dar orașul găzduiește încă o comunitate creștină și multe ordine creștine, iar zona se bazează în mare măsură pe sectorul turismului și al pelerinajelor. Aproximativ 70% din economia Betleemului depinde de vizitatorii internaționali, a declarat primarul Hana Haniyeh.

„Această perioadă este de obicei foarte activă. Primim 1,5-2 milioane de vizitatori pe an, dar acum avem zero”, a spus el, citat de libertatea.ro. „Israelul a îngreunat foarte mult accesul aici prin punctele de control și economia noastră s-a prăbușit, dar oricum nu puteam sărbători. Suntem în doliu pentru locuitorii din Gaza”, a explicat edilul.

Nimeni nu-și amintește o perioadă în care nu a existat un brad tradițional

Deoarece teritoriile palestiniene ocupate nu au un aeroport, majoritatea vizitatorilor internaționali intră prin Israel, trecând prin punctele de control ale unei bariere care ține cele două orașe sfinte, Ierusalim și Betleem, separate unul de celălalt, în ciuda faptului că sunt la doar 10 kilometri distanță.

Piața Manger din inima Betleemului, aflată în fața Bisericii Nașterii Domnului, este de obicei plină de turiști în decembrie. Este decorată cu lumini festive, un brad de Crăciun uriaș, iar aleile și restaurantele din oraș sunt aglomerate. Anul acesta însă, Piața Manger este gri și goală.

Nimeni nu-și amintește o perioadă în care nu a existat un brad tradițional. În fața Centrului pentru Pace din Betleem, un banner spunea în arabă și engleză: „Opriți genocidul, opriți strămutarea, ridicați blocada”.

Programul încărcat al lunii decembrie include de obicei găzduirea unor delegații internaționale și spectacole ale unor artiști și cântăreți, înainte ca festivitățile să culmineze cu o paradă și o slujbă la miezul nopții în Ajunul Crăciunului. Dar se așteaptă ca participarea să fie atât de scăzută în acest an, încât ordinul franciscan care atribuie bilete și se ocupă de securitatea evenimentului a renunțat la protocoalele obișnuite. În schimb, serviciul de rugăciune va fi deschis tuturor celor care pot ajunge.

Autor

  • Mîțu Anișoara

    A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării din cadrul Universității de Stat din Moldova, ulterior a urmat studiile universitare de masterat. A activat în calitate de reporter social, iar la moment are peste 10 ani de experiență în jurnalism. Este autoarea știrilor sociale și politice pe site-ul Vocea Basarabiei. Informarea calitativă este cheia unui om greu de manipulat.

Articole similare

spot_img
spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.