VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

VIDEO/ Reacția lui Lilian Carp la interdicția de a intra în Rusia: „Nu am de gând să merg în Rusia atât timp cât la conducere se află regimul criminal al lui Putin”

Președintele Comisiei securitate națională, apărare și ordine publică, Lilian Carp, a venit cu o reacție după ce Moscova a decis să interzică intrarea în Rusia a mai multor oficiali din Republica Moldova, printre care se regăsește și el. Deputatul PAS susține că nici nu intenționează să viziteze Rusia atât timp cât la conducerea aceste țări se află „regimul criminal al lui Putin care a atacat Ucraina și a dus la pierderea a zeci de mii de vieți omenești”.

Potrivit deputatului PAS, decizia autorităților ruse a fost luată din „frustrări”.

„Eu nu am de gând să merg în Federația Rusă atât timp cât la conducerea Rusiei se află regimul criminal al lui Putin care a atacat Ucraina și a dus la pierderea a zeci de mii de vieți omenești. Am condamnat și voi condamna și în continuare acțiunile de terorism pe care le face FR pe teritoriul Ucrainei. Sigur că ia deranjat atunci când am fost unul din semnatarii legii prin care s-a modificat Codul Penal, atât eu cât și doamna Stamate, domnul Nantoi, ministra Afacerilor Interne. Aceste modificări au avut ca obiectiv să condamne acțiunile de separatism pe care încearcă să le întreprindă pe teritoriul Republicii Moldova. Ei trebuie să înțeleagă că nimeni nu va merge acolo. Nimeni nu are de gând să meargă pe teritoriul FR atât timp cât există acțiunile de terorism a Rusiei în raport cu Ucraina dar și în raport cu alte state”, a spus Lilian Carp.

Deputatul susține că Rusia face export de terorism prin crearea zonelor gri în fostele state ex-sovietice, menționând în acest sens, regiunea transnistreană, Osetia de Sud, Abhazia, Lugansk și Donbas.

„Rusia trebuie să se învețe să-și respecte vecinii iar politica în secolul 21 nu se duce cu arma și cu pierderea a sute de mii de vieți omenești așa cum are loc în Ucraina, inclusiv a propriilor cetățeni mânați în acest război”, a precizat deputatul PAS.

Federația Rusă a anunțat marți, 25 aprilie că interzice intrarea în țară pentru „mai mulți oficiali moldoveni pentru declarații anti-ruse”. Potrivit Kommersant, Rusia a impus interdicții de călătorie pentru ministra Afacerilor Interne, Ana Revenco și deputații PAS Olesea Stamate, Lilian Carp, Dan Perciun și Oazu Nantoi. Tot pe 25 aprilie, ambasadorul Republicii Moldova la Moscova Lilian Darii a fost convocat la MAE-ul rus, după ce Chișinăul a expulzat un angajat al ambasadei Rusiei la Chișinău. Moscova a anunțat că Darii a fost informat că un angajat al Ambasadei R. Moldova în Federația Rusă a fost declarat „persona non grata” în Rusia.

Răspunsul Moscovei vine după ce la data de 19 aprilie, un reprezentant al Ambasadei Federației Ruse la Chișinău a fost declarat persona non-grata și obligat să părăsească teritoriul Republicii Moldova.

Citește și: Un angajat al Ambasadei R. Moldova în Federația Rusă, declarat persona non grata

Autor

  • Pusca Silvia

    Mereu pregătită să răspundă provocărilor. Pe site-ul voceabasarabiei.md prezintă subiecte de actualitate, știri, informații obiective și de ultimă oră. A absolvit Facultatea de Litere la Universitatea de Stat din Moldova.

Articole similare

spot_img
spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.