VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

VIDEO/ Premierul României: România va contribui cu 1,3 milioane dolari pentru susținerea Ucrainei, R. Moldova și Georgiei

Premierul României Nicolae Ciucă a declarat miercuri, 26 octombrie, într-o conferință de presă comună cu secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, că R. Moldova și Georgia, vor primi la Fondurile Voluntare NATO 1.300.000 de dolari din partea României.

Potrivit șefului Executivului de la București, Ucraina va primi la Fondurile Voluntare NATO din partea României 400 de mii de dolari, R. Moldova – 600 de mii de dolari, iar Georgia – 300 de mii de dolari.

Am accentuat, de asemenea, că Republica Moldova și Georgia, partenerii noștri cei mai vulnerabili ca efect al războiului Rusiei contra Ucrainei, au nevoie de susținerea noastră. În acest sens, am prezentat decizia României de a contribui financiar la Fondurile Voluntare NATO dedicate acestor state, cu 1.300.000 dolari (400.000 USD pentru Ucraina, 600.000 USD pentru Republica Moldova, 300.000 USD pentru Georgia). Toate aceste contribuții reprezintă o reflectare practică a importanței speciale acordate de România, în mod constant, politicii NATO de parteneriate„, a declarat premierul român Nicolae Ciucă.

Ciucă a adăugat și că România rămâne pe deplin angajată în îndeplinirea tuturor obligațiilor care îi revin și vom continua să fim un contribuitor „responsabil și activ la promovarea securității și stabilității euroatlantice”.

Prim-ministrul României a subliniat miza continuării sprijinului și asistenței pentru Ucraina și a reiterat sprijinul pentru integrarea euroatlantică a țării vecine, asumat încă din 2008, la Summitul de la Bucuresti.

Secretarul General al NATO, Jens Stoltenberg, a reiterat că Alianța va susține Ucraina „oricât timp va fi nevoie și nu îi va permite lui Putin să câștige războiul”.

Sprijinul din partea NATO a fost parte a acestui succes. Războiul n-a început în februarie, ci în 2014. Ce poate obține Ucraina la masa negocierilor? Depinde de poziția sa de la momentul negocierilor și de performanțele de pe câmpul de luptă. NATO este pregătită să apere România și pe toți ceilalți aliați. Trei aliați NATO sunt state cu ieșire la Marea Neagră. Războiul pornit de Rusia a transformat Marea Neagră în zonă de război. Rachete lansate din mare au lovit orașe ucrainene”, a declarat secretarul general al NATO.

Autor

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.