Am ținut neapărat să-l iau pe Gheorghe Erizanu în recenta călătorie la Istanbul, unde am fost parte a mini-festivalului Mărțișor, organizat de consulul general al Moldovei Sergiu Gurduza, ghidat cu dibăcie exemplară de soția sa Natalia Bantuș. Despre programul festivalului de export ajuns la Istanbul i-am povestit deunăzi, cu lux de amănunte, lui Andrei Porubin, în emisiunea sa matinală.
Acum să vă spun de ce culegerea de blogograme, semnate de inconfundabilul practicant al acestui gen de publicistică la minut, am ales-o drept remediu pentru orele de așteptare la aeroport și încă 160 de minute de zbor la altitudinea de 10 mii de metri deasupra rutinei cotidiene. Parte din textele care au încăput în noua culegere întitulată ȘI-AM SĂ DEVIN EROU, le-am citit chiar atunci când apăruseră pe blogul lui Erizanu, fumegând ca pâinea scoasă din prăjitor și sfârâind ca scrobul de la micul dejun…
Dar e altă treabă când le vezi în oglinda retrovizoare, îndepărtându-se ca ziua de 24 februarie 2022, bunăoară, ori ca răscrucea COVID-ului. Nici după ce le așază într-un clasor riguros, G.E. nu le pune coroniță de editoriale fundamentale sau predici existențiale. Dimpotrivă continuă să le poreclească, autoironic, TEXTE EGOISTE, anunțându-ne astfel că, citindu-le, devenim complici ai abordării subiective, părtinitoare, așa cum i se cuvine unui om de artă. Arta cuvântului asamblat cu migală îl califică pe Gheorghe Erizanu drept meșter de vitralii. El reușește să monteze, din felurite cioburi și tot felul de hârburi la îndemâna oricui, portretul de epocă al unei țări care își caută, bezmetic, identitatea.
Dacă Boris Vian nu ar fi monopolizat titlul SPUMA ZILELOR, cred că era să-l folosească Gheorghe Erizanu pentru a doua carte de texte, ce seamănă cu imortelele albastre, florile alea sălbatice, care nu-și pierd forma și culoarea azurie, oricât ar sta într-o vază sau încarcerate într-un ierbar. Textele egoiste ale lui Erizanu conțin aceleași întrebări părtinitoare (De ce subestimăm cărțile? De ce dăm cu piciorul în profitul pe care l-ar putea aduce actul autentic de cultură? De ce îi lăsăm pe bandiți să compromită democrația? De ce nu investim cu cap puținii bani pe care îi avem? Etc., etc. Întrebările pretins egocentrice ale lui Erizanu par redundante pentru că batem pasul pe loc. Noi și nu acei care ne guvernează. Pentru că noi îi alegem și le încredințăm viitorul nostru și al urmașilor urmașilor noștri …
