VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

La o zi de la învestirea noului ministru al Mediului, directorul Moldsilva și-a anunțat demisia

Directorul Agenției „Moldsilva”, Valeriu Caisîn, și-a anunțat azi demisia. Se întâmplă la o zi după învestirea noului ministru al Mediului, Sergiu Lazarencu. Demnitarul este cel care a și anunțat despre demisia șefului de la „Moldsilva”.

„Curând voi identifica un nou director capabil și dedicat, care să preia conducerea și să asigure realizarea rapidă și eficientă a obiectivelor agenției. Moldsilva este autoritate administrativă centrală în domeniul silviculturii și cinegeticii, care exercită funcțiile în contextul promovării politicii de stat: lucrări de extindere, regenerare, conservare și folosirea rațională a resurselor forestiere”, a scris Lazarencu pe pagina sa de Facebook, citat de Ziarul Național.

Restructurarea Agenției „Moldsilva” a fost sarcina trasată noului ministru al Mediului de către premierul Dorin Recean.

„Accelerarea împăduririi, gestionarea deșeurilor, restructurarea „Moldsilva” și agenda complexă de negocieri cu UE sunt principalele sarcini ale Ministerului Mediului. Am încredere că ministrul Lazarencu va performa în acest sens”, a declarat ieri premierul Recean în cadrul ceremoniei de învestire în funcție a noului ministru al Mediului.

Lazarencu i-a luat locul Rodicăi Iordanov, care a plecat miercuri din funcție, demisia sa fiind anunțată, fără prea multe explicații, de către premierul Dorin Recean pe Facebook. Ulterior, Rodica Iordanov a confirmat că și-a depus cererea de demisie și a arătat că se va „concentra pe proiectele de viitor care îmi sunt aproape de inimă”.

Autor

Articole similare

spot_img
spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.