VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

VIDEO/ Noul ministru al Finanțelor a depus jurământul. Maia Sandu: „E nevoie să facem investiții pentru dezvoltarea țării ca generațiile care vin să trăiască mai bine”

Ministrul desemnat al Finanțelor, Petru Rotaru, a depus joi, 28 septembrie, jurământul de învestire în funcție. Ceremonia a avut loc în prezența președintei R. Moldova, Maia Sandu.

„Jur să-mi dăruiesc toată puterea şi priceperea propăşirii R. Moldova, să respect Constituţia şi legile ţării, să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a Moldovei” a spus Petru Rotaru.

Maia Sandu i-a mulțumit fostei ministre a Finanțelor, Veronica Sirețeanu pentru că a acceptat să preia ”responsabilitatea de administrare a ministerului Finanțelor într-o perioadă economică dificilă și îi suntem recunoscători pentru eforturile pe care le-a făcut în timpul mandatului său”, urîndu-i sănătate și fericire în etapa nouă din viața ei.

Șefa statului i-a spus lui Petru Moraru că societatea are mai multe așteptări de la instituția pe care urmează să o conducă.

„De asemenea, îi mulțumesc domnului Petru Rotaru pentru că a demonstrat deschidere să se alăture echipei guvernamentale. Domnule ministru, așteptările societății și ale mediului de afaceri sunt foarte clare. Vrem mai puțină birocrație pentru oamenii de afaceri onești și vrem să acționați cu fermitate împotriva celor care încearcă să facă evaziune fiscală și să ocolească legea. Vrem mai multă transparență în sfera achizițiilor publice și vrem eficiență în administrarea resurselor satului, inclusiv a resurselor generate pe intern a externă. Experiența dvs. în domeniul administrării fiscale este valoroasă pentru continuarea eforturilor de reducere a birocrației în domeniul fiscal și vamal. Anul viitor va intra în vigoare noul cod vamal și veți avea foarte mult de lucru pentru a pune în aplicare prevederile acestuia. Aveți o misiune dificilă. Am încrederea că o să vă descurcați împreună cu echipa de la minister și ne dorim să vedem cât mai multe rezultate bune pentru cetățeni”, a spus Maia Sandu.

Maia Sandu a spus că noul ministru va conduce instituția care veghează la buna și chibzuita utilizare a banilor publici, banii noștri ai tuturor, aceasta fiind o misiune responsabilă”.

 „Resursele sunt întotdeauna limitate, indiferent despre ce țară am vorbi, cu atât mai mult în țara noastră e nevoie să cheltuim banii judicios, să reușim să facem față necesităților curente, dar și să facem investiții pentru dezvoltarea țării pentru ca generațiile care vin să poată să trăiască mai bine decât noi”, a menționat oficialul.

Președinta a mai spus că experiența noului ministru al finanțelor este valoroasă pentru continuarea eforturilor de reducere a birocrației în domeniul fiscal și vamal. Totodată, anul viitor intră în vigoare noul Cod Vamal și va fi necesară multă muncă pentru a pune în aplicarea prevederile acestuia.

Decretul cu privire la numirea lui Petru Rotaru în funcția de ministru al Finanțelor a fost semnat de șefa statului la 27 septembrie.

Autor

  • Pusca Silvia

    Mereu pregătită să răspundă provocărilor. Pe site-ul voceabasarabiei.md prezintă subiecte de actualitate, știri, informații obiective și de ultimă oră. A absolvit Facultatea de Litere la Universitatea de Stat din Moldova.

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.