VOCEA CARE NE UNEȘTE

LIVE

VIDEO/ Ministrul Economiei, Dumitru Alaiba, și Ministra Mediului, Rodica Iordanov, au depus jurământul. Șefa statului: „Aștept acțiuni curajoase și prompte”

Ministrul Economiei, Dumitru Alaiba, și Ministra Mediului, Rodica Iordanov, au depus vineri, 18 noiembrie, jurământul de învestire în funcție. La eveniment participă președinta R. Moldova, Maia Sandu, și prim-ministra Natalia Gavrilița.

Jur să-mi dăruiesc toată puterea și priceperea propășirii Republicii Moldova, să respect Constituția și legile țării, să apar democrația, drepturile și libertățile fundamentale ale omului, suveranitatea, independența, unitatea și integritatea teritorială a țării”, a declarat ministrul Economiei.

(...) Știu că toată lumea a muncit onest, știu că a fost greu, nu e ușor să îți asiguri institutiții aproape nefuncționale după ani de subminare a astatului și după decenii de politici proaste. Este o vorbă: Omul potrivit, la locul potrivit. Domnilor miniștri, bine ați venit în echipă. Aștept acțiuni curajoase și promte”, a declarat șefa statului.

Deputatul PAS, Dumitru Alaiba a fost numit miercuri, 16 noiembrie, în funcția de ministru al Economiei, după ce Sergiu Gaibu și-a dat demisia. Rodica Iordanov a fost numită în calitate de ministră a Mediului.

Autor

  • Loredana Buzdugan

    Responsabilă de plasarea știrilor de actualitate și din domeniul justiției pe site-ul voceabasarabiei.md. A activat anterior la Ziarul de Gardă, TV8 și Pro TV Chișinău.

Articole similare

spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.