VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

VIDEO/ Mihai Popșoi: Sprijinul României are un rol esențial în parcursul nostru european

Pentru Republica Moldova ultimii ani au fost o oportunitate unică de a se transforma pozitiv și a avansa pe calea integrării europene. În acest proces, am beneficiat pe deplin de sprijinul diplomației române, care are un rol esențial în parcursul nostru european. Declarațiile au fost făcute de Vicepremierul Mihai Popșoi în cadrul unor declarații de presă comune cu ministra Afacerilor Externe a României Luminița Odobescu.

România va sprijini în continuare Republica Moldova și va fi un partener apropiat în toate inițiativele menite să ajute la aprofundarea proceselor de reformă, la dezvoltarea şi modernizarea economiei, la sporirea bunăstării şi prosperității cetățenilor, la consolidarea stabilității şi securității. Astfel, Vicepremierul Popșoi a convenit cu omologul său român asupra aprofundării Parteneriatului Strategic bilateral şi valorificarea plenară a patrimoniul nostru identitar comun.

„Am apreciat cooperarea excelentă și susținerea reciprocă de care beneficiem în cadrul organizațiilor regionale și internaționale, menținem cu România o comunicare strânsă și intensă într-un context geopolitic dificil, provocat de războiul injust al Federației Ruse pe teritoriul Ucrainei, război care ne afectează direct, ambele state dar și întreaga regiune. Ultimii 2 ani au fost pentru Republica Moldova o mare provocare, dar și o oportunitate de a se transforma pozitiv pe calea integrării europene. În acest proces am beneficiat de asistență masivă din partea României în dezvoltarea, modernizarea și reziliența statului nostru apreciem sprijinul solid permanent a diplomației române, al guvernului, al Parlamentului, Președinții, inclusiv a euro-parlamentarilor care ne-au ajutat să obținem această decizie importantă a Consiliului European din 14 decembrie. În acest context, am fost asigurat încă o dată că România va continua să ne acorde sprijin cuprinzător și solid în proiectele care vizează consolidarea securității energetice, dezvoltarea infrastructurii, avansarea pe parcursul de integrare europeană, precum și dezvoltarea capacităților instituționale pentru implementarea eficientă a reformelor în Republica Moldova”, a spus Mihai Popșoi.

Potrivit lui, România rămâne pe primul loc în calitate de partener comercial al Republicii Moldova și este în topul clasamentelor principalilor investitori în Republica Moldova.

Cei doi oficiali au discutat și despre situația de securitate și implicațiile agresiunii ruse împotriva Ucrainei.

„Curând se va împlini 10 ani de la anexarea ilegală a Peninsulei Crimeii de către Federația Rusă. Astfel, continuăm să condamnăm ferm agresiunea Federației Ruse împotriva Ucrainei care reprezintă o violare gravă a dreptului internațional și angajamentelor asumate de Federația Rusă. Victoria Ucrainei este indispensabilă pentru securitatea și stabilitate în regiunea Mării Negre, a menționat ministrul Mihai Popșoi.

Vicepremierul Mihai Popșoi se află la București, într-o primă vizită oficială în afara țării de la învestirea în funcție, la invitația ministrei afacerilor externe a României, Luminița Odobescu.

Autor

  • Pusca Silvia

    Mereu pregătită să răspundă provocărilor. Pe site-ul voceabasarabiei.md prezintă subiecte de actualitate, știri, informații obiective și de ultimă oră. A absolvit Facultatea de Litere la Universitatea de Stat din Moldova.

Articole similare

spot_img
spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.