VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

VIDEO / MATRIOȘKA DE LA CAPĂTUL TUNELULUI / Minutul lui Vasile Botnaru

Poate era și timpul să ia un șut zdravăn în fund junele Dorin Galben, contaminat de virusul vedetismului nociv. Poate-poate îl duce mintea să facă un pas înainte, vorba dictonului despre perpetuum mobile în versiunea românească. Și nicidecum să-și plângă de jale, că o lume întreagă-nțelegea, tu nu m-ai înțeles! Și, mai cu seamă, ferească sfinții, să-l împingă supărarea în brațele păpușarilor, care atâta și așteaptă să-l bage și pe el într-o matrioșkă renascentist-șansistă, ca să cânte la unison, împreună cu dispozitivul celebru de deschizători de gură, falsul refren despre strangularea libertatății de expresie și dictatura amazoanelor școlite de americani.

Poate-poate ar reuși să deslușească îndărătul puseurilor neplăcute și chiar de-a dreptul veninoase sugestia binevoitoare a Lorenei Bogza că trebuie să fii bine dotat și documentat când te apuci să-l descoși pe un prestidigitator de meserie, care are la activ mai multe cetăți asediate și inimi făcute țăndări. În caz contrar, te trezești că nu faci altceva decât să-l porți și tu în cârcă prin bazar, ca să-l vadă lumea cât e de bogat, generos, iubăreț, ingenios, degajat, altruist etc., etc. În realitate, fiind vorba, așa cum notează și mai binevoitoarea Ionela Hadârcă, despre un penal care, pe scurt vorbind, i-a trecut drumul altui penal și mai barosan, și mai abil, cu și mai multe posibilități de a-și băga adversarii și concurenții la pârnaie. Și nicidecum nu e un Nelson Mandela, nici un Aleksei Navalnîi sau un Ilie Ilașcu, iertată-mi fie alăturarea.

Ce ar avea de învățat însă tinerii colegi din breasla jurnalistică din această întâmplare jenantă? Dar și clubul admiratoarelor exaltate, care l-au sorbit din priviri pe junele dezinvolt și impozant la limita narcisismului? Un lucru simplu, dar fundamental, care e scris cu litere de-o șchioapă pe frontispiciul Școlii postuniversitare de Jurnalism, pe care a absolvit-o Dorin Galben – jurnaliștii procesează idei, declarații, statistici, analize, fenomene, întâmplări relevante, instructive și valoroase, de natură să-i determine pe consumatorii de presă să gândească. Restul e apă de ploaie. E bâlci. E manipulare. E mezat. E ispită cu deziluzii, decepții și eșecuri inevitabile. I-aș da dreptate și Domnului Ion Sturza, care sugerează și el, cu bunăvoința-i proverbială ascunsă într-o clătită caragialiană, că dorința de a obține situația financiară a lui Mark Zukerberg sau a lui Ilon Musk nu mai este condamnabilă, ca pe timpuri. Numai că nerăbdarea, mâncărimea, aviditatea neținute în frâu inevitabil te împing într-un jgheab lunecos, la capătul căruia rânjește cel viclean.

Autor

  • Vasile Botnaru

    Realizatorul și moderatorul emisiunii „Puncte de vedere, Puncte de reper”. Timp de 17 ani a fost șeful Radio Europa Liberă/Radio Libertatea, biroul din Moldova. A studiat jurnalism la Universitatea de Stat din Moldova și la Universitatea Liberă Internațională din Moldova. A fost cotat printre cei mai populari 10 jurnaliști de către Clubul de Presa Chișinău timp de trei ani consecutiv, la mijlocul anilor '90. A fost unul dintre fondatorii (în 1992) a Agenției de știri Basa-Press. A contribuit la lansarea postului de televiziune Pro TV Chișinău. În 2009 a fost decorat cu Ordinul Republicii, cea mai înaltă distincție de stat din Republica Moldova.

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.