VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

VIDEO/ Mașină a Poliției, incendiată în ziua alegerilor prezidențiale: Organizatorul și un alt complice, reținuți

Organizatorul și un alt complice la incendierea mașinii din parcarea Poliției, în dimineața din ziua alegerilor prezidențiale, au fost reținuți de oamenii legii.

Potrivit Poliției, cu 20 de minute până să dea foc mașinii Poliției, la ora 03:00 dimineața, în ziua în care urma să fie desfășurat turul II al alegerilor prezidențiale, un cetățean armean cu vârsta 38 de ani și-a alimentat la o benzinărie din Chișinău mașina de taxi pe care o conducea, cumpărând 6 litri de benzină în butelia pregătită.

Ulterior, acesta a condus mașina spre sediul Inspectoratului General al Poliției, iar din butelie a fost folosit 1 litru de benzină, pentru fabricarea unui „cocktail Molotov”, care a fost aruncat în mașina de marcă Dacia Logan din parcarea Inspectoratului, unitatea de transport luând foc. Mai apoi, membrii grupului infracțional au fugit într-o direcție necunoscută.

Totuși, sub conducerea PCCOCS, ofițerii de investigație a DCCO, în comun cu cei de urmărire penală a DUP INI, cu suportul IP Bender și angajaților BPDS „Fulger” i-au localizat pe cei doi.

Astfel, complicele a fost reținut în Chișinău, în seara de 5 noiembrie, atunci când a fost reținut în Varnița, Anenii Noi și organizatorul grupului infracțional cu vârsta de 37 de ani și el, căruia complicele îi prezentase și filmări cu incendierea comisă.

Ulterior, urma ca organizatorul să-i prezinte dovezile incendierii celui care a comandat infracțiunea, despre care ofițerii INI au comunicat anterior că se afla în Moscova, original din stânga Nistrului și care, la rândul său, ar fi urmat să-i raporteze îndrumătorului dânsului din serviciile speciale ale Rusiei.

„Au urmat percheziții în cele două automobile, de unde au fost ridicate telefoane, care conțineau fotografii și filmulețe cu incendierea mașinii Poliției, precum și conversații cu amănunte despre comiterea infracțiunii. Printre fotografiile ridicate au fost depistate imagini cu banii care ar fi fost primiți ca răsplată. Acum, cei doi (cu antecedente legate de droguri în cazul complicelui și cu condamnare în Rusia pentru mai multe infracțiuni în cazul organizatorului) sunt cercetați penal”, precizează oamenii legii.

Cercetarea penală continuă, inclusiv cu audierea ca și martor a concubinei complicelui.

Amintim, până la turul II al alegerilor, autoritățile de drept au reținut 5 persoane (plasate în arest) din Slobozia și Tiraspol înainte ca să dea foc sediului Comisiei Electorale Centrale; iar marți a fost reținut un bănuit dintr-un alt grup infracțional în timp ce examina teritoriile pentru a interveni la timpul potrivit, cu scopul incendierii mașinilor Poliției, Comisiei Electorale Centrale, Curții de Apel și sediilor instituțiilor publice.

Investigațiile penale în aceste cazuri conexe continuă.

Autor

  • Mîțu Anișoara

    A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării din cadrul Universității de Stat din Moldova, ulterior a urmat studiile universitare de masterat. A activat în calitate de reporter social, iar la moment are peste 10 ani de experiență în jurnalism. Este autoarea știrilor sociale și politice pe site-ul Vocea Basarabiei. Informarea calitativă este cheia unui om greu de manipulat.

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.