VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

VIDEO/ Maia Sandu: Orice s-ar întâmpla la Consiliul European, R. Moldova este deja ancorată ferm pe calea europeană

Orice decizie va fi luată la reuniunea din 14-15 decembrie a Consiliului European, R. Moldova este deja ancorată ferm pe calea europeană. Declarația a fost făcută de Președinta Maia Sandu în cadrul emisiunii „Puncte de Reflecție” care va fi difuzată astăzi, 13 decembrie, ora 21: 00 la postul TV, Vocea Basarabiei.

„Orice s-ar întâmpla, R. Moldova este deja ancorată ferm pe calea europeană. Acum un an și jumate, toate statele membre ale UE au deschis poarta pentru țara noastră și au spus clar că R. Moldova poate deveni stat membru al Uniunii Europene. Inițierea negocierilor este un pas tehnic și ne dorim ca acest pas să fie făcut mai devreme decât mai târziu, dar indiferent dacă se va întâmpla în această săptămână decizia sau dacă se va întâmpla peste o lună sau două asta nu schimbă cu nimic traiectoria noastră. Aderarea la UE înseamnă în primul rând transformarea statului nostru de tipul statelor UE. Pe calea acestor transformări nu ne oprim indiferent dacă decizia va fi vineri sau luni. Știm ce avem de făcut, trebuie să avem instituții care corespund standartelor instituțiilor europene, trebuie să avem un mod de a guverna țara la toate nivelurile similar modului de guvernare în statele europene, trebuie să muncim în continuare ca să aducem standartele de viață ale cetățenilor la nivelul standartelor de viață în UE cu ajutorul Uniunii Europene”, a declarat șefa statului.

În cadrul emisiunii, președinta Maia Sandu va vorbi despre șansa istorică de integrare a R. Moldova în UE, despre recomandările UE încă neîndeplinite, despre reforma procuraturii, despre concursul pentru procurorul general, despre fenomenul coruperii alegătorilor, despre intenția lui Putin de a candida încă pentru un mandat de președinte, despre salariile majorate în educație, despre disputa dintre cele două mitropolii, despre aderarea la UE cu sau fără Transnistria, despre realizările în trei ani de mandat, despre situația din Găgăuzia, soarta aeroportului, dar și despre purificarea spațiului informațional.

Emisiunea poate fi urmărită astăzi, începând cu ora 21:00, la TV, pe Facebook, pe Youtube și pe voceabasarabiei.md.

Autor

  • Pusca Silvia

    Mereu pregătită să răspundă provocărilor. Pe site-ul voceabasarabiei.md prezintă subiecte de actualitate, știri, informații obiective și de ultimă oră. A absolvit Facultatea de Litere la Universitatea de Stat din Moldova.

Articole similare

spot_img
spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.