Irina Gutnic a declarat astăzi că a fost demisă ilegal din funcția de viceprimar al municipiului Chișinău. Ea a calificat decizia de revocare drept un „abuz de putere” și a anunțat că o va contesta în instanță.
Fosta funcționară a declarat că a aflat despre decizie din presă și că motivele demiterii nu i-au fost prezentate.
„Am venit în echipa municipiului Chișinău ca profesioniști, cu încrederea că putem contribui la dezvoltarea orașului. În timp, am văzut cum lucrurile merg într-o direcție pe care nu o mai putem susține. Problemele orașului nu doar că nu se rezolvă, ele se adâncesc. Vedem decizii care nu pot fi explicate profesional, favoritisme și în unele cazuri, situații care ridică probleme de legalitate. Acest lucru nu este unul întâmplător, este rezultatul modului în care este condusă astăzi Primăria Chișinău. Nu mai este vorba despre greșeli, este vorba despre un sistem care produce probleme și le acoperă. Nu putem accepta situații în care ni se cere direct sau indirect să validăm sau să tolerăm astfel de practici. A rămâne în tăcere înseamnă a fi complice. De aceea, am decis să vin în fața voastră, așa cum este corect. Nu este o decizie politică, este o decizie de responsabilitate. Știu că vor urma atacuri. Nu mă surprind. Ele fac parte din stilistica primarului general. (…) Astăzi, nu cunosc cu exactitate care au fost motivele adevărate ale demiterii mele pentru că Ion Ceban nu a avut curajul să mă privească în ochi și să-mi spună direct motivele acestei decizii. Am aflat ca și mulți alții din presă”, a adăugat Irina Gutnic.
Potrivit sursei citate, dispoziția privind revocarea sa din funcție contravine prevederilor legale care se referă la eliberarea din funcție a unui viceprimar.
„Primarul general a ales să semneze o dispoziție ilegală, cu încălcarea directă a articolului 17 din Legea cu privire la statutul municipiului Chișinău, care prevede clar și expres că viceprimarul este eliberat din funcție la propunerea primarului general prin decizia Consiliului Municipal Chișinău, adoptată cu votul majorității consilierilor aleși. Legea, la fel, spune foarte clar că doar în cazul în care proiectul de decizie este exclus de pe ordinea de zi sau nu întrunește numărul necesar de voturi la două ședințe consecutive, doar atunci primarul poate emite dispoziție de eliberare din funcție. Nimic din toate acestea nu s-a întâmplat. Prin urmare, vorbim de un act administrativ ilegal. Un abuz de putere, o sfidare flagrantă a legii. Vreau să spun foarte clar că voi contesta această decizie în instanță și nu pentru a reveni în Primărie lângă Ion Ceban, nu pentru funcție, ci pentru că legea trebuie respectată, pentru că administrația municipiului Chișinău nu poate fi transformată în SRL-ul personal al unui om”, a remarcat fosta funcționară.
Irina Gutnic a precizat că motivul real al revocării sale ar fi faptul că a început să vorbească despre anumite practici din interiorul administrației municipale. „Motivul real al acestei revocări este altul și toată lumea îl cunoaște. Motivul real este că am început să spun lucrurilor pe nume. Faptul că am avut curajul să nu mai accept anumite practici”.
Totodată, fostul viceprimar al municipiului Chișinău a criticat crearea Blocului Alternativa, care ar fi fost „un proiect anti-valori europene”. În același context, Irina Gutnic a anunțat că părăsește Partidului Mișcarea Alternativa Națională (MAN) și că va depune cerere de eliberare din funcția de președintă a organizației teritoriale Chișinău a formațiunii.
„În calitate de președinte MAN Chișinău, spun cu responsabilitate că partidul nu funcționează pe principii democratice interne (…). MAN a devenit o anexă a Primăriei Chișinău (…). Primăria Chișinău este administrată mai mult ca o structură politică decât o instituție publică”, a subliniat Gutnic într-o conferință de presă.
În replică, Ion Ceban, primarul municipiului Chișinău, a respins acuzațiile, subliniind într-o postare pe Facebook că „nu avem de gând să răspundem unei doamne supărate că nu mai are funcție și care a ieșit să verse toată această supărare în public”. El susține că a informat-o personal pe Irina Gutnic despre decizia de demitere.
Menționăm că Irina Gutnic a fost revocată din funcția de viceprimar al municipiului Chișinău pe data de 11 mai. Câteva zile mai târziu, aceasta a fost eliberată și din funcția de director general al companiei „Apă-Canal Chișinău”.






