Premierul Alexandru Munteanu a avut miercuri, 13 mai, o întrevedere cu primarul municipiului Bălți, Alexandr Petkov.
Părțile au discutat despre prioritățile municipiului Bălți și proiectele de care orașul are nevoie pentru a se dezvolta, inclusiv subiecte ce țin de infrastructură, servicii publice și dezvoltarea urbană.
„Guvernul va continua să susțină proiectele care pot îmbunătăți viața oamenilor și pot aduce mai multă ordine, dezvoltare și perspective pentru municipiul Bălți. Suntem gata să oferim sprijin tuturor administrațiilor locale care vin cu angajamente serioase, proiecte asumate și dorința reală de a face lucruri bune pentru oamenii din comunitățile lor”, a subliniat Alexandru Munteanu.
Șeful Guvernului a mai remarcat că oamenii din Republica Moldova „merită ce este mai bun, iar asta înseamnă administrații care lucrează, colaborare și proiecte implementate cu succes”.






