VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

VIDEO/ Incendiu pe podul Kerci, care leagă Crimeea de Rusia. Un camion cu bombă a provocat incendiul şi prăbuşirea unei secţiuni a podului Kerci

O cisternă cu combustibil a luat foc pe podul Kerci din Crimeea sâmbătă dimineaţă, a anunţat agenţia de presă de stat rusă RIA, în timp ce presa ucraineană a raportat o explozie, conform Reuters. Ulterior, autorităţile ruse au afirmat că un camion cu bombă a provocat incendiul şi prăbuşirea unei secţiuni a podului Kerci.

Mihailo Podoliak, consilierul preşedintelui ucrainean, a sugerat că Ucraina ar fi fost implicată în incident, declarând că „podul, Crimeea sunt începutul”, iar „tot ce este ilegal trebuie distrus, tot ce a fost furat trebuie returnat Ucrainei, tot ce aparţine ocupaţiei ruse trebuie expulzat”. De asemenea, locuitorii din zonă s-au grăbit spre benzinării, din teama unei potenţiale penurii de combustibil, relatează The Guardian.

Comitetul Naţional Antiterorism a precizat că bomba a incendiat şapte vagoane care transportau combustibil, ducând la „prăbuşirea parţială a două secţiuni ale podului”.

Traficul a fost suspendat pe podul rutier şi feroviar, deschis în 2018 şi conceput pentru a lega Crimeea de reţeaua de transport a Rusiei.

„O cisternă de combustibil arde pe una dintre secţiunile podului din Crimeea”, a transmis agenţia, citând un oficial regional, dar fără a preciza cauza.

Presa ucraineană a declarat că explozia de pe pod a avut loc în jurul orei 6 a.m. 

Reuters nu a putut verifica din surse independente aceste informaţii.

Inaugurat în mai 2018 de Valdimir Putin, podul, care este atât rutier, cât şi feroviar, are o lungime de 19 kilometri, traversează Strâmtoarea Kerci, între Marea Azov şi Marea Neagră, şi leagă Peninsula Kerci, în Crimeea, de Peninsula Taman, în sudul Rusiei.

Autor

Articole similare

spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.