VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

VIDEO/Natalia Gavrilița îndemn către cetățeni: „Să fim uniți, responsabili și solidari”

Prim-ministra Republicii Moldova, Natalia Gavrilița, a venit cu un mesaj video în adresa cetățenilor, înainte de ședința Guvernului de miercuri, care se va desfășura în orașul Ungheni. Șefa Executivului a atras atenția asupra faptului că ne așteaptă o iarnă grea, în contextul crizei energetice și a încercărilor de destabilizare a situației din țară. În context, a îndemnat ceățenii să fie „uniți, responsabili și solidari” și să nu „ne lăsăm manipulați și provocați de cei care doresc război și haos”.

„Fiecare dintre noi înțelege că ne așteaptă o iarnă complicată, în condițiile în care avem un război la hotar și sunt încă multe necunoscute despre livrările de gaze și energie electrică. Anume acum, mai mult ca oricând este important să acționăm cu răbdare, unitate și solidaritate”, a declarat Gavrilița. 

De asemenea, șefa Executivului a menționat că Guvernul va continua să ia decizii bune și să pună o temelie solidă pentru „creșterea economică și dezvoltarea țării, pentru investiții și locuri de muncă”.

Aceasta a menționat că în cadrul ședinței de guvern care se va desfășura la Ungheni, pe lângă deciziile cu privire la problemele locale, Guvernul va adopta și câteva proiecte care sunt așteptate de cetățenii țării.

Astfel va fi aprobată acordarea alocației unice de 3000 de lei angajaților bugetari; creșterea cu 10 la sută a salariilor medicilor; simplificarea accesului la Fondul de garantare a creditelor și suplinirea acestuia cu 300 mln de lei și darea în exploatare a 2 tronsoane de drumuri naționale, la Bahmut și Comrat.

Totodată, prim-ministra a menționat că Guvernul este conștient de faptul că pentru mulți cetățeni, facturile la energia electrică și gazele naturale reprezintă un factor important de îngrijorare, din cauza prețurilor majorate. 

„Toți cetățenii vulnerabili vor fi ajutați la plata facturilor energetice. Astfel, compensațiile la căldură pentru populație, vor fi acordate pentru consumul din noiembrie 2022 și vor continua până în martie 2023. (…) Rugămintea mea către toți este să economisim. Să învățăm de la alte țări europene despre măsurile pe care le întreprinde fiecare cetățean pentru a reduce consumul la energia electrică”, a precizat șefa Executivului.

Natalia Gavrilița a declarat că nu trebuie să ne lăsăm manipulați și provocați de cei care doresc război și haos.

„Noi vrem Pace, Stabilitate și Independență. Republica Moldova parcurge una dintre cele mai complicate perioade din istoria sa. Vă îndemn să fim uniți, responsabili și solidari”, a punctat șefa Executivului.

Autor

  • Pusca Silvia

    Mereu pregătită să răspundă provocărilor. Pe site-ul voceabasarabiei.md prezintă subiecte de actualitate, știri, informații obiective și de ultimă oră. A absolvit Facultatea de Litere la Universitatea de Stat din Moldova.

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.