VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

VIDEO/ Două rachete rusești ar fi survolat spațiul aerian al țării noastre: Ce spune Guvernul R. Moldova

În această dimineață, locuitorii satului Ruseni din raionul Edineț au raportat că două rachete rusești au survolat spațiul aerian al Republicii Moldova.

Un localnic a trimis redacției Nordnews imagini video înregistrate de camera de supraveghere a curții sale, în jurul orei 7:00, care surprind sunetul și trecerea la joasă altitudine a rachetelor deasupra localității.

Atacul masiv cu drone și rachete din această dimineață al Federației Ruse asupra Ucrainei a fost monitorizat de autoritățile competente ale Republicii Moldova.

Într-o reacție oficială, autoritățile R. Moldova anunță că explozii în regiunile vecine cu Republica Moldova au fost raportate de patrulele Poliției de Frontieră de la Valea Perjei, Tudora, Crocmaz și Olănești.

În același timp, pe sectorul Larga, de la Briceni a fost observată o rachetă pe partea ucraineană, iar un locuitor al satului Groznița, Briceni a anunțat că a văzut 2 aparate de zbor asemănătoare unor drone la o înălțime de aproximativ până la 100 metri, iar fiind deasupra satelor Rotunda și Halahora de Sus au dispărut din vizor.

Menționăm că aparatele de zbor sunt lansate intenționat la o altitudine mică pentru a nu putea fi detectate de radarele Ministerului Apărării. În același timp nu au fost consemnate căderi la sol a unor eventuale obiecte de zbor pe teritoriul Republicii Moldova. În context, îndemnăm la calm, iar în cazul în care observați obiecte sau aparate de zbor suspecte să anunțați imediat autoritățile competente sau să sunați la 112”, îndeamnă Guvernul.

Amintim că în dimineața zilei de 17 noiembrie, armata Federației Ruse a lansat un atac combinat masiv asupra teritoriului Ucrainei. Președintele Volodimir Zelenski a informat că au fost lansate în total 120 de rachete și 90 de drone. Forțele ruse au utilizat drone de diferite tipuri, inclusiv modele „Shahed”, precum și rachete de croazieră și balistice, printre care „Țirkon”, „Iskander” și „Kinjal”, a scris Zelenski pe canalul său de Telegram.

Potrivit datelor furnizate de președinte, forțele ucrainene de apărare aeriană au reușit să distrugă peste 140 de ținte aeriene.

Autor

  • Mîțu Anișoara

    A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării din cadrul Universității de Stat din Moldova, ulterior a urmat studiile universitare de masterat. A activat în calitate de reporter social, iar la moment are peste 10 ani de experiență în jurnalism. Este autoarea știrilor sociale și politice pe site-ul Vocea Basarabiei. Informarea calitativă este cheia unui om greu de manipulat.

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.