VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

VIDEO/ Doi ani de CARBON: De la recorduri naționale la performanțe mondiale

Filmul CARBON, deținătorul a șase trofee obținute la Gala Cineaștilor 2024 și a mai multor premii la concursuri internaționale, a împlinit doi ani de la premiera națională. Producția cinematografică a fost lansată pe 4 octombrie 2022, la Palatul Național, iar de atunci, filmul a reușit să stabilească patru recorduri naționale.

Printre acestea se numără: Cele mai multe proiecții în cinematografele din țară – peste 1500, Cel mai mare număr de spectatori de la independență încoace – peste 150 de mii și Cea mai lungă perioadă de proiecție în cinematografe – 24 de luni. De asemenea, producția cinematografică a fost proiectată în cele mai multe orașe din Republica Moldova, 50 la număr. Recordul privind cea mai lungă perioadă de proiecție în cinematografe este comparabil și la nivel mondial, cu unele dintre cele mai de succes filme din istoria cinematografiei. Renumitele blockbustere Titanic și Avatar au fost proiectate în cinematografe doar timp de 12 luni și jumătate.

CARBON a depășit și granițele Moldovei, fiind proiectat în mai multe orașe din întreaga lume, unde a fost vizionat de moldovenii din diasporă. Totuși, aceste eforturi nu au fost suficiente pentru a ajunge la toți doritorii. De aici a apărut ideea unei mari lansări online și de a stabili trei recorduri mondiale. În acest mod, premiera online a filmului CARBON se va transforma într-un eveniment istoric și va plasa Moldova pe harta internațională a cinematografiei.

Astfel, pe 16 noiembrie, la ora 21:00 (ora Moldovei), filmul își propune să adune în fața micilor ecrane peste 355.000 de spectatori concomitent, pentru a stabili recordul „Cea mai mare premieră online”. Pe lângă asta, numele fiecărui spectator va fi inclus în genericul de final al filmului, contribuind astfel la stabilirea altor două recorduri mondiale: „Cele mai multe nume în titlurile de final” și „Cele mai lungi titluri de final”.

Participarea este simplă și accesibilă: cumpără un bilet online de pe site-ul CarbonFilm.md și urmărește producția cinematografică în ziua lansării online. Hai să stabilim împreună trei recorduri mondiale!

Filmul CARBON a cucerit inimile spectatorilor, fiind recunoscut la nivel național și internațional. La prestigiosul „San Sebastian International Film Festival” din Spania, CARBON a fost selectat oficial în categoria New Directors. De asemenea, a fost recompensat cu Premiul Publicului atât la Transilvania International Film Festival din România, cât și la Romanian Filmuseum din München, Germania, consolidându-și statutul de favorit al spectatorilor. La nivel național, CARBON a triumfat la Gala Cineaștilor 2024 din Republica Moldova, unde a obținut șase trofee.

Producția cinematografică, în regia lui Ion Borș, relatează povestea unui tânăr tractorist pe nume Dima, care pornește într-o aventură absurdă, plină de situații penibile. Acțiunea are loc în Moldova anului 1992, în nemijlocita apropiere de zonele fierbinți ale conflictului de pe Nistru, unde tânărul se ciocnește de indiferența, goana după profit și prostia oamenilor care îl înconjoară. Din toată această poveste, Dima învață un lucru important –„să fie om!”, o lecție care, în cele din urmă, reușește să-i schimbe viața.

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.