VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

VIDEO/ Condiții mai bune de învățământ pentru elevii din satul Taraclia. Liceul Teoretic „Ștefan cel Mare și Sfânt”, renovat capital

Elevii din satul Taraclia, raionul Căușeni vor avea condiții mai bune de educație. Astăzi a fost inaugurat noul sediu al Liceului Teoretic „Ștefan cel Mare și Sfânt”, care a fost renovat capital. La eveniment a participat și Președintele Parlamentului, Igor Grosu.

Până acum, elevii învățau în clădirea unei foste fabrici. În renovarea noului sediu au fost investite în jur de 22 de milioane de lei, bani alocați de Consiliul Raional și de Guvern. Astfel, cei aproape 400 de elevi vor învăță într-o instituție modernă, cu săli dotate cu toate cele necesare pentru studii de calitate.

„Am avut plăcerea să asist la o lecție de robotică și am rămas impresionat cum sunt aplicate tehnologiile informaționale la lecțiile de istorie. Cred că acest liceu va deveni unul de o importanță regională. Acum, aici învață elevi din Taraclia, dar și din satele vecine – Baimaclia, Surchiceni și Chircăiești”, a declarat Președintele Parlamentului, Igor Grosu.

Totodată, șeful legislativului a menționat că investițiile în regiuni rămân o prioritate pentru autorități.

„Modernizarea localităților este o prioritatea a noastră și, în ultimul an, am reușit lansarea mai multor proiecte de dezvoltare rurală, comunitară și chiar regională. Doar în raionul Căușeni, prin programul „Satul European”, vor fi realizate 18 proiecte în valoare de 71 milioane de lei și vom continua în același ritm și în anul care a venit”, a adăugat Președintele Parlamentului, Igor Grosu.

Autor

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.