VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

VIDEO/ Centrala nucleară de la Zaporojie, deconectată complet de la rețeaua electrică. Zelensky: „Rusia a pus Ucraina şi pe toţi europenii într-o situaţie aflată la un pas de un dezastru radioactiv”

Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelensky, a afirmat vineri, 26 august, că un accident radioactiv a fost de-abia evitat după ce Centrala Nucleară de la Zaporojie a fost deconectată de la reţeaua de electricitate.

„Dacă generatoarele Diesel nu ar fi pornit, dacă automatizarea şi angajaţii noştri nu ar fi reacţionat după întreruperea electricităţii, am fi fost deja forţaţi să facem faţă consecinţelor unui accident radioactiv. Rusia a pus Ucraina şi pe toţi europenii într-o situaţie aflată la un pas de un dezastru radioactiv”, a susţinut liderul de la Kiev.

„Astăzi, pentru prima dată în istorie, centrala nucleară de la Zaporojie s-a oprit. Protecţia de urgenţă a unităţilor electrice a funcţionat – după ce ultima linie funcţională de electricitate a centralei a fost avariată de bombardamentele ruseşti. Generatoarele Diesel au fost activate imediat pentru a oferi energie centralei, să o sprijine după ce a fost închisă. Lumea trebuie să înţeleagă ce ameninţare este aceasta: dacă generatoarele Diesel nu ar fi pornit, dacă automatizarea şi angajaţii noştri nu ar fi reacţionat după pana de curent, am fost deja forţaţi să facem faţă consecinţelor unui accident radioactiv. Rusia a pus Ucraina şi pe toţi europenii într-o situaţie aflată la un pas de un dezastru radioactiv”, a afirmat Zelensky, în mesajul adresat, joi noapte, atât ucrainenilor, cât şi tuturor europenilor.

Președintele ucrainean susține că zonele ocupate din sudul Ucrainei sunt deja într-o stare de dezastru umanitar.

„Pe lângă tot răul pe care ocupanţii l-au adus acolo, electricitatea, alimentarea cu apă şi canalizarea au fost sistate. Rusia a adus o degradare ţării noastre cum nu a mai fost văzută vreodată. Toate acestea erau pur şi simplu imposibile înainte de ocupaţie. Dar esenţa şi mândria statului rus modern este aceasta: este capabil de un singur lucru – să facă tot ce se poate mai rău”, a continuat preşedintele ucrainean.

Zelenski a subliniat importanţa ca ruşii să se retragă de la Zaporojie.

„Vreau să îi asigur pe toţi ucrainenii: facem totul pentru a preveni un scenariu de urgenţă. Dar nu depinde doar de statul nostru. Lucrul-cheie este că e nevoie de o presiune internaţională prntru a forţa ocupanţii să se retragă imediat de pe teritoriul Centralei Nucleare de la Zaporojie. AIEA (Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică – n.r.) şi alte organizaţii internaţionale trebuie să acţioneze mult mai rapid decât acţionează acum. Pentru că fiecare minut în care trupele ruse stau la centrala nucleară reprezintă un risc de dezastru radioactiv global”, a arătat el.

Zelensky a adăugat că face tot posibilul ca lumea să cunoască detaliile situaţiei de la Centrala de la Zaporojie.

Centrala nucleară Zaporojie, cea mai mare din Europa, aflată sub controlul forţelor ruse şi ţintă a mai multor bombardamente, este „total deconectată” de la reţea după deteriorarea liniilor de comunicaţie, a anunţat joi agenţia nucleară ucraineană Energoatom. Potrivit operatorului ucrainean, incendiile de pe teritoriul termocentralei Zaporojie, situată în apropierea centralei nucleare, au provocat de două ori deconectarea ultimei linii de comunicaţii care conectează centrala la reţeaua electrică. De asemenea, sunt în curs de desfăşurare operaţiuni pentru conectarea unui reactor la reţea.

Autor

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.