Dacă e să ne imaginăm că emisiunile se așază undeva pe rafturi, avem deja un raft plin cu o serie de emisiuni despre cupluri de creație, oameni care – mă autocitez – trăiesc în nori și creează în nori, dar din când în când vin alături de noi pe pământ, se coboară cu picioarele pe pământ. Și, profitând de această ocazie, să-i prindem, să-i întrebăm: cum se trăiește acolo, în nori, și cum se simt pe pământ printre noi? Astăzi este un cuplu format din Diana Decuseară și Ian Onică. Pe Diana Decuseară o vedeți în foarte multe spectacole, în distribuțiile de la Teatrul Național „Mihai Eminescu”, pe Ian Onică îl vedeți în titrele filmelor, producției televizate, deși, din câte spune bârfa din târg, dumneata n-ai nicio treabă cu cinematografia la originea meseriei, dar te-ai profilat pe parcurs.
Ian Onică: Bine, eu am pornit de la muzică, am trecut la clipuri muzicale, spoturi video și, cumva…
Vocea Basarabiei: Deci, invers, ești omul-orchestră, exact omul indicat. Eu o să încep, cum îi stă bine unui provocator, am să încep cu o întrebare provocatoare la adresa Dianei. Meseria de artist presupune să joci teatru mereu, pentru că asta vă învață și la facultate, și de mici copii cred că atunci când vă alegeți o meserie jucați, în plus, femeile sunt artiste prin definiție, mai ales alea frumoase, care și așa fură ochii și fac bărbații accidente pe stradă din cauza lor. Și atunci, cum poți să fii firească, naturală în relația cu soțul, cu copiii, cu lumea înconjurătoare, când, de fapt, prin definiție trebuie să joci și ușor poți să înșeli, de exemplu, pe cineva, când vrei să obții ceva, de exemplu, când vrei să-l îmbunezi pe Ian să-ți cumpere o blană scumpă, iar el vrea să pună banii deoparte pentru cauciucuri sau ce mai are de cumpărat?
Ian Onică: Nu trece…
Diana Decuseară: De foarte multe ori mi se pune această întrebare: „Tu și în viață joci, că voi, actorii, jucați mereu?”. Probabil că există acest stereotip că noi jucăm, dar eu am să-l citez pe un actor care îmi place enorm de mult, Marin Moraru, care zicea așa: „Mie nu-mi place să fiu recunoscut pe stradă, dar îmi place să joc teatru bine”.
Deci, viața mea artistică e acolo în scenă și mi-ar plăcea să nu fiu recunoscută în stradă, pentru că eu cred că atunci îți faci meseria bine când îți faci rolurile așa încât să nu fii aproape recognoscibil, iar în viață prefer…
Vocea Basarabiei: Dar e una să fii recunoscută, iar alta e să obții mici profituri din modul în care știi să joci, pentru că dacă nu știi să dai o replică, chiar și la magazin, nu neapărat din contul vizibilității, dar din contul, să dau, așa, iarăși o paralelă nereușită, aceștia care cerșesc în străzi, ei dacă nu fac teatru, nu iau rubla. Până și aceștia care împart fluturași, deci, marketerii trimit niște fete tinere de la care ți-i jenă să nu iei fluturașul acela, dacă ar veni cineva supărat și ți-ar băga fluturașul acela, în sensul acesta…
Diana Decuseară: Au făcut și ei din asta o meserie, eu prefer în viața de zi cu zi să mă odihnesc, respectiv să fiu eu acea cu fricile mele, cu angoasele mele, cu timiditatea mea, ca să mă odihnesc, să zic așa.
Vocea Basarabiei: Adică lași toga actoriei acolo la teatru?
Diana Decuseară: O las acolo de multe ori, de foarte puține ori eu încerc să-mi folosesc abilitățile mele din teatru în viață, poate doar dacă, de exemplu, mă duc la niște chestii de rutină, ca să-mi plătesc niște facturi sau la bancă și atunci încerc să mă impun prin voce, printr-un accent altfel, ca să mă fac auzită, pentru că cred că astea sunt micile mele atuuri când mă duc în societate și încerc să mă impun, dar nu încerc să…
Vocea Basarabiei: Ian, e adevărat că niciodată dimineața nu vine și, deși-i posomorâtă și-i morocănoasă, și n-a dormit bine, nu face o față de asta radiantă ca să-ți facă dispoziție și copiilor: „Copii, astăzi avem ouă prăjite!”? E adevărat?
Ian Onică: Eu ce pot să spun? Am remarcat în ultima perioadă, când mergem la cumpărături, Diana vorbește mai românește, mai cu accent bucureștean și am o satisfacție așa, când văd că și vânzătorul începe să își schimbe vocabularul, caută cuvinte și parcă îl domină, nu că vânzătorul impune sau cercetează, sau lămurește, face o descriere la produse, dar prin felul în care întreabă Diana deja simt că se pierde și se schimbă cu rolul, parcă Diana deja îl domină și încearcă să…
Vocea Basarabiei: Susține un examen în fața Dianei.
Ian Onică: Da, se întâmplă așa o situație stranie, noi, cu graiul nostru moldovenesc și vânzătorii deja ne întreabă: „Sunteți din România?” sau au accentul acesta…
Vocea Basarabiei: Vezi, Diana, te-am prins cu minciunica, ai zis că lași toga, dar mici spectacole faci?
Diana Decuseară: Nu, nu, eu am zis că încerc să mă impun, dar asta este o revoltă a mea în societate, pentru că eu predau dicția și arta vorbirii și eu încerc să fac oamenii să vorbească mai bine graiul nostru românesc, eu urăsc rusismele și mă cert cu cei care nu vor să vorbească românește..
Vocea Basarabiei: Salut în totalitate! Și aici iar o provocare – Ian produce un film, l-am văzut la Jurnal, în care avem moldovenisme și ciobănisme de-ale noastre de care nu putem scăpa. Și atunci aveți o contradicție conceptuală aici?
Diana Decuseară: Defel, nu! Dar eu nu știu la ce vă referiți, la filmul pe care l-a făcut sau la emisiune?
Vocea Basarabiei: La film. Mi-ai trimis d-ta un link, m-am uitat și acolo îs foarte multe neaoșisme de astea care-s la limită.
Ian Onică: Acolo am fost invitat în calitate de regizor și scenariul a fost scris de Anatol Durbală, deci, dacă…
Vocea Basarabiei: Eu înțeleg că nu-ți aparține, dar poziția d-tale în privința aceasta? Ea dezrădăcinează, plivește, dar voi cu emisiuni, cu unele filme umpleți mediul cu neaoșisme care și așa ne stau aici…
Diana Decuseară: Dar eu cred că e o diferență în asta…
Ian Onică: Este o producție, deci poți să educi prin felul că arăți cum nu e bine. Dacă au mai fost unele emisiuni și la radio, noi le știm…
Vocea Basarabiei: „Planeta Moldovei”…
Ian Onică: Și „Planeta Moldovei”, da. Prin faptul că se acutizează unele… sau felul cum vorbești, sau cuvinte…
Vocea Basarabiei: Chiar crezi în asta? Nu cumva „Planeta Moldovei” a făcut un deserviciu? La un moment dat, „Planeta Moldovei” în loc să combată, a început să promoveze.
Ian Onică: Din moment ce asta-i o satiră și oamenii o înțeleg ca satiră, ei își dau seama, cred că îți trebuie un minim de cultură generală ca să-ți dai seama că asta-i o satiră și nu trebuie s-o iei pe bune. Ce ține de filmul de care am vorbit anterior, acolo sunt cuvinte care au fost folosite de Caragiale, sunt cuvinte vechi, deci nu sunt rusisme, nu știu dacă ați observat, în film nu sunt rusisme, sunt cuvinte care nu se mai utilizează.
Diana Decuseară: Arhaisme.
Ian Onică: Arhaisme, da, care nu se utilizează de mult în vorbire, doar că ele dau un farmec aparte de tradiții, de neam, pentru că limba evoluează, iar unele cuvinte rămân în istorie.
Vocea Basarabiei: Am înțeles. Dar asta-i discuție savantă, academică, dacă ne trebuie nouă limba lui Sadoveanu, a lui Ionescu sau a lui Mircea Cărtărescu, dar eu vorbesc dacă nu cumva noi trebuie să fim mai catolici decât Papa sau mai catolici decât Diana Decuseară, care este perfecțiunea dicției și vorbirii românești, tocmai pentru ca standardul de jos să se ridice cât mai aproape de standardul ei. Noi am fost atât de indulgenți și am zis că noi prin satiră sau acestea-s firești pentru limbajul din stradă, am aspirat, am băgat și în literatură, și în emisiuni, și în satiră și la un moment dat ne-am pomenit că Diana rămâne undeva în minoritate cu promovarea limbii române și limba română este doar în spectacol, dar strada vorbește bine-mersi cum apucă?
Diana Decuseară: Păi, tocmai de aia atunci când intri undeva și spui: „Bună ziua! Am nevoie de…”, te faci mai auzit și există acel clopoțel, și lumea intră în jocul tău și încearcă să vorbească așa ca tine. Și atunci, mie mi-e interesant dintr-o parte să văd cum oamenii încearcă să joace un rol. Ține și asta de meseria mea, dar eu cred că e o diferență mare între a vorbi cu arhaisme și a vorbi infect și aproape așa, sub nas, cum se vorbește astăzi. De aceea eu nu joc un rol, eu încerc să promovez un grai care să fie mai auzit, unul mai muzical, mai așa. Și noi acasă, dacă avem conflicte, le avem de aceea că să tragi de comisuri, vorbește mai tare, deschide gura, ca să te aud. Astea ar fi.
Vocea Basarabiei: Aveți doi copii?
Diana Decuseară: Trei avem.
Vocea Basarabiei: Dar își are efectul vizibil iată modul acesta de a aborda vorbirea, discursul?
Diana Decuseară: Asupra lor?
Vocea Basarabiei: Asupra lor.
Diana Decuseară: Păi, dar ei tot așa vorbesc și atunci când merg într-un alt mediu, la grădiniță sau…
Vocea Basarabiei: Exact asta mă interesează.
Diana Decuseară: …li se spune: „hai, mă, nu o fă pe românul”. Și venea acasă la un moment dat fiul, mezinul nostru, și spunea că „vorbesc ca ceilalți, că îmi zic…” Și am încercat să le explicăm că trebuie să fie așa cum sunt, dacă ești altfel nu înseamnă că ești mai rău.
Vocea Basarabiei: Dar aici nu cumva îi condamnați la un conflict permanent? Și, de exemplu, aș face trimitere la evreii care îi învățau pe copiii lor că în stradă ei o să se întâlnească cu antisemitism, cu ură inoculată, și acasă e un mediu, afară e alt mediu și copiii, în perioada sovietică, și eu așa am crescut, mie niciodată nu mi s-a spus ce au pățit în familia mea premergătorii, pentru ca să mă ferească. Și eu, volens-nolens, m-am făcut pionier, comsomolist și foarte târziu am descoperit că e o mare diferență, disonanță. Deci, modul elitist de a educa copiii nu cumva îi condamnă la un conflict cu mediul? Și cum evitați acest conflict, și când credeți că copiilor, că în situația aceasta sunt mulți copii din familii de intelectuali, când e timpul să le spuneți: „Acolo o să te întâlnești cu o viață mult mai dură, diferită de ceea ce vezi la noi, cu alte valori poate, și trebuie să-ți faci calea ta”? Te mulezi sau nu, asta deja iarăși e alegerea familiei.
Diana Decuseară: Dar mie nu mi se pare o poziție corectă să fii ca toți, dacă tu simți că asta nu rezonează cu gândurile, valorile tale pe care le ai tu și de acasă…
Vocea Basarabiei: Da, dar eu nu zic să fii ca toți, dar tocmai când o să ai individualitate, când o să te îmbraci altfel decât e moda, tu ai să fii înfruntat, confruntat, presat, renegat?
Ian Onică: Din moment ce copiii deja de la grădiniță, asta se întâmplă treptat, nu se întâmplă că noi acum am spus că, uite, o să fie, deci, ei cunosc lumea altfel începând cu grădinița. Au mers la grădiniță, este societate, când apare vreo neînțelegere noi discutăm pe seama acesteia și ei singuri își analizează situația și părerea lor noi o discutăm. Și dacă noi suntem de acord cu ea, ei tot înțeleg asta, deci cumva asta nu se face la un moment dat, uite, azi noi ție îți spunem că societatea e altfel.
Vocea Basarabiei: Ca lecția de șah, da.
Ian Onică: Deci, ei interacționează, ei merg la grădiniță – e un mediu, clasa întâi – e un mediu, clasele primare îs un mediu, clasa a cincea deja e alt mediu, se schimbă colectivul, se schimbă profesorii, cumva toate astea se întâmplă organic, nu e o zi că astăzi vorbim despre faptul că…
Noi poate că nu le-am oferit prea multe plăceri sau suport material foarte mult copiilor noștri, în sensul în care nu i-am dus la niște grădinițe mai de elită, mai cu condiții, poate nu au avut niște haine scumpe, dar noi ne-am străduit mereu să le dăm acea încredere, să știe că ei valorează, că ei pot
Diana Decuseară: Știți, noi poate că nu le-am oferit prea multe plăceri sau suport material foarte mult copiilor noștri, în sensul în care nu i-am dus la niște grădinițe mai de elită, mai cu condiții, poate nu au avut niște haine scumpe.
Vocea Basarabiei: Fițoase.
Diana Decuseară: Fițoase, da, mai de modă, așa, dar noi ne-am străduit mereu să le dăm acea încredere, să știe că ei valorează, că ei pot, că ei sunt altfel, ne-am străduit, mai bine zis, să nu le stricăm personalitatea. Dacă au una mai puternică ca a noastră, noi de ce să ne implicăm cu niște reguli și niște chestii?
Vocea Basarabiei: Acum în detaliu, ce e pe scara lor de valori, iată cel mai mare copil cât are?
Diana Decuseară: Are 14 ani.
Vocea Basarabiei: Deja poate să predea lecții de valori. Ce valori contează, iată când spuneți că să aibă încredere că e o personalitate și contează, deci, când vorbiți de 14, ce valori sunt așezate la dânsul, în structura lui, Piramida aia a lui Maslow?
Diana Decuseară: În primul rând, ei au dreptul să spună, au dreptul să facă orice, atât timp cât asta nu e periculos pentru ei și pentru cei din jur, au dreptul să spună ce cred, pentru că noi avem discuții chiar destul de aprinse, cu taică-său are niște discuții la nivel, așa.
Vocea Basarabiei: E băiat?
Diana Decuseară: Nu, e fetiță. Și băiatul ăla mic, la fel, că mă bufnește râsul când îi văd cum discută, așa, foarte matur și asta…
Vocea Basarabiei: În contradictoriu, adică are voie să-l contrazică pe Ian?
Diana Decuseară: În contradictoriu, da. Nu există acel: „Eu sunt tata, tu ești mai mic, așa că stai unde ți-e locul”. Și asta cumva le dă încredere că ei gândesc corect, că au dreptul să fie așa în societate. Eu întotdeauna le-am spus că „tu nu poți să te compari la nivel material poate cu colegii tăi”, că de multe ori avem discuții, merge la un liceu privat din oraș și poate că acolo sunt copii care au alte posibilități, în sensul că se duc în vacanțe scumpe, poartă niște mărci…
Vocea Basarabiei: …intră la poarta școlii cu un Bentley.
Diana Decuseară: …vin într-o mașină luxoasă, da. Dar eu întotdeauna le-am spus: „dar ei niciodată nu au avut mediul de oameni în care tu ești”. Da, că poate ei n-au crescut, n-au mers de-a bușilea prin culisele teatrului, nu au mers în autocar, nu au discutat așa, cot la cot, atât de aproape cu actori, cu niște minți luminate, care, consider eu, că sunt actorii totuși.
Vocea Basarabiei: Cu oameni de istorie.
Diana Decuseară: Da, și asta ar trebui să-ți dea încredere, pentru că toate sunt trecătoare, mâine nu o să mai fie și, în plus, eu m-am străduit să nu-mi clocesc copiii, adică dacă trebuie să înfrunte niște copii care-s mai obraznici, nu zic de bullying, dar, da, uneori se ajunge și acolo, trebuie să știe că ei au un background mult mai puternic.
Vocea Basarabiei: Revenim la bullying și ne amintim de filmul „Ciucelo” („Sperietoarea”) sovietic. Ian, cele mai încuietoare teme, dacă e vorba de fetița de 14 ani, cum o cheamă?
Diana Decuseară: Bianca.
Vocea Basarabiei: Cele mai încuietoare teme care te-au dezarmat pe dumneata ca tătic și cum ai ieșit din situație tocmai ca să nu-i afectezi simțul acesta al libertății și al dreptului de a avea păreri?
Ian Onică: Eu nu știu, noi, să zicem așa, practic toate temele noi le discutăm unde pot să mă implic eu, unde Diana se implică, nu avem teme care sunt…
Vocea Basarabiei: Tabu?
Ian Onică: Tabu, practic discutăm, mai mult, acum e vârsta…
Vocea Basarabiei: La 14 ani are deja un amic, cum ați ajuns la subiectul, de exemplu, relația cu băieții, cum trebuie să te ferești de băieții răi? E o temă încuietoare sau nu?
Ian Onică: Dar nu este o chestie de… E o temă, dar ea are libera alegere. Important e că asta se face treptat, bunul-simț, cumsecădenia, cum vorbește, gesturile, toate ea le face, ea deja e capabilă să înțeleagă, să vadă cum sunt oamenii, a trecut prin niște certuri cu colegi, cu foști colegi, cu niște prieteni, cumva are o experiență după care poate să analizeze, nu zic bine, ea e destul de matură, capabilă să deosebească deja cum sunt oamenii, mai vicleni, mai înșelători, cum vorbesc și cum pot să dezamăgească, deja e o…
Vocea Basarabiei: De unde a luat și cunoștințele acestea?
Ian Onică: Pe parcurs, faptul că noi discutăm asta în familie, nu poate asta să apară așa, treptat valori, din spectacole…
Vocea Basarabiei: Înțeleg, dar dacă împărțim în procente, de acasă cât la sută, din lecturi, din filme, de la colegi, de la școală, puteți să faceți o radiografie, așa, un spectrum?
Ian Onică: Eu cred că nu o să fie un rezultat veridic, pentru că asta trebuie ea să spună.
Vocea Basarabiei: Aproximativ…
Ian Onică: Eu cred că mult, faptul că noi discutăm în familie orice situație de conflict pe care a avut-o cu prietenii, din filme, vizionăm și analizăm filmele, și discutăm, discuțiile astea foarte mult contează. Și-s discuții nu la nivelul că tu ești copilul și trebuie să asculți ce spun eu, noi discutăm de la egal la egal, unde fiecare copil își are o opinie, își creează o impresie despre un film sau o situație anume și noi o discutăm, o dezbatem, o analizăm și ajungem la un anumit numitor comun.
Vocea Basarabiei: Aici trag o concluzie pentru dvs. Vedeți, de fapt, încotro bat eu? O condiție primordială este să-i dai voie copilului să-și spună părerea, nu să i-o bagi cu de-a sila și mai ales în ziua de astăzi când părerile noastre, ale părinților, cu atât mai mult ale bunicilor, sunt învechite, sunt naftalină și copiii trebuie să aibă dreptul să polemizeze. Diana, procentul?
Diana Decuseară: Eu trebuie să recunosc, eu sper că Bianca nu o să se uite la emisiunea asta, eu trebuie să recunosc că am fost un pic șireată în ceea ce o privește pe ea, pentru că ea este în perioada adolescenței și i-au apărut anumite complexe, pentru că o acnee, care o mai deranjează din când în când, plus s-au găsit și altele, uneori copiii, colegii pot fi foarte duri și ea, la un moment dat, a venit acasă având niște idei despre ea că nu-i bine, că nu arată bine, că e așa… Și eram la o petrecere în teatru, trebuie să recunosc, l-am rugat pe colegul meu Igor Babiac, care e mai tinerel așa, din teatru, că el zice: „Măi, ce fată frumoasă îți crește”. Zic: „Auzi? Te rog eu, îți plătesc dacă vrei, du-te acum, ia-o la dans și spune-i asta”. Și eu singură am rămas așa… La un moment dat Igor s-a dus, a invitat-o la dans și văd că-i șoptește ceva la ureche și spatele Biancăi se îndreaptă așa, vedeam cum se schimbă la față, pentru că ea a avut nevoie să-i spună cineva din afară, pentru că mama-i mamă, tata poate are, dar când îți spune cineva că ești bine, că tu poți, că tu ai să reușești alt impact are. Și trebuie să recunosc că eu am recurs și la așa moduri de a le da încredere fetelor.
Vocea Basarabiei: Până la sfârșitul emisiunii o să mai aflăm noi câte ceva…
Ian Onică: Nici eu n-am știut de asta…
Vocea Basarabiei: Aici hai iarăși să continui pe pârtia asta a bullying-ului și a educației cu procedeul libertății. Cum să facem ca pe fete să le ferim iarăși de fenomenul acesta MeToo? Cum se poate la 14 ani, poate mai devreme, să le inoculăm în structura asta valorică un discernământ feminin, până unde este glamour, vandabil, fetișoarele acestea care se îmbracă respectiv, TikTok-ul care promovează niște erotisme ieftine, nu știu ce și demnitatea feminină, egalitatea, feminismul ș.a.m.d.? Dacă țineți minte când a fost discuția asta aprinsă despre panourile acestea publicitare cu colanți, cu picioare dezgolite și a fost o mare discuție pentru folosirea și instrumentalizarea picioarelor, și în legătură cu asta parcă s-au stârnit un pic de discuții legate și de exportul de carne vie în Balcani, când a fost o mare problemă pentru Moldova. Iată credeți că e o preocupare firească pentru părinți și bunici la vreme să le spunem fetelor: „Nu vă luați după vedetele astea sau după sfaturile fetelor care zic: dar nu-i mare problemă să mă culc cu un bogătan, să mă mărit și să-i iau bogăția și după aia îmi trăiesc viața, poate dă Dumnezeu și moare”? Stereotipul acesta, din păcate, funcționează.
Diana Decuseară: Eu cred că eu am economisit mult timp de discuții, poate incomod cu copiii noștri, ducându-i la teatru, în spectacole. Și spectacole care aparent erau 16+, fetele mele le-au văzut la 12, dar noi am avut discuția asta cu Ian de multe ori și chiar ne-am propus să-i ocupăm pe copiii noștri astfel încât să nu aibă timp să se gândească la baloane de săpun, ca să zic așa. Tocmai din cauza asta noi am, bun, o să fim învechiți acum și poate nu originali, dar noi am exclus aproape 70 la sută din gadgeturi, noi nu avem televizor deja de mai bine de jumătate de an defel cred că, dar și când îl aveam, ocazional îl deschideam. Nu au telefoane, 14 ani are fiică-mea și telefonul ei s-a defectat de ceva timp, TikTok-uri noi nu avem, eu am controlat și am fost o mamă rea poate, dar noi l-am exclus. Și le-am dat de lucru mereu, tocmai de asta noi am ales să facem sport.
Vocea Basarabiei: Ce anume le dați de lucru?
Diana Decuseară: Sport fac, fetele sunt în lotul național la badminton, băiatul urmează să facă asta, că are abia 6 ani. Și având 5 antrenamente pe săptămână…
Vocea Basarabiei: Când spuneți fetele, 14 și…
Diana Decuseară: 14 și 12, da.
Ian Onică: 14, 12 și băiatul 6 ani.
Diana Decuseară: Da, având atâtea antrenamente pe săptămână, câte 2-3 ore petrec în sala de sport, când vin acasă trebuie să se ocupe de lecții cumva și trebuie să recunosc că nu e ușor, mereu trebuie să le conving, să le arăt tot felul de filme în care le arăt că ceea ce vezi pe telefon sau vizual, ceea ce vezi și ți se pare la un moment dat că, da, te îmbogățește din punct de vedere spiritual sau intelectual, asta-i doar pentru câteva secunde, e memoria care se șterge rapid.
Vocea Basarabiei: Deci, cu atât mai dificil a fost contrastul acesta al fetelor care, mergând la școală sau chiar în garderoba de la sport, vedeau că cineva are iPhone 14-24 și ele au un Nokia?
Deci, omul cu cât mai mult nu are ce face, îi trec prin cap multe nebunii și el are timp să se gândească, să vadă chestii care poate îi sunt inutile, nu-i sunt de folos, de asta și am încercat să le excludem.
Diana Decuseară: Da, da, am avut discuții pe marginea aceasta.
Ian Onică: Deci, valorile… Asta se face, dacă noi n-am fi discutat până acum și astăzi să le zicem: „Astăzi închidem toate telefoanele”, asta nu funcționează, asta trebuie treptat, cum am zis, din timp. Și copiii acum nici nu au necesitatea asta, pentru că diferențele acestea de iPhone, până la urmă, copilul are nevoie de a comunica cu părinții sau situații, să stai pe net și să cercetezi toate astea e o pierdere de timp pe care noi, în limita posibilităților, am încercat să o excludem. Deci, omul cu cât mai mult nu are ce face, îi trec prin cap multe nebunii și el are timp să se gândească, să vadă chestii care poate îi sunt inutile, nu-i sunt de folos, de asta și am încercat să le excludem. Din discuțiile noastre anterioare, și cu Diana de mult timp discutam, copiii ajung la o vârstă când nu poți să-i subordonezi tu ca părinte, deja ei își creează mediul lor, și ca să-i poți cumva, nu zic controla, dar să-i poți ocupa…
Vocea Basarabiei: …ține alături, așa.
Ian Onică: …ține alături, da. E important să aibă o activitate extrașcolară, un alt mediu decât familia și școala, deci, ei trebuie să mai aibă și alte ocupații. (…)
