Astăzi vă propun să ne uităm la raftul dvs. cu cărți. Și pentru asta am invitat doi scriitori, doi oameni care știu să citească repede, eficient și să ne spună și nouă, profanilor, ca să nu hălăduim prin mormanele de cărți, dar să fim atenți. Desigur că nu ne interesează literatura în sine, pentru că suntem la Vocea Basarabiei și avem întotdeauna un profil anume, încercăm Punctele de vedere să devină puncte de reper pentru deciziile dvs. Aceasta-i deviza, mottoul emisiunii noastre. Și astăzi stăm de vorbă cu Ivan Pilchin și cu Iulian Fruntașu. Bine ați venit la Vocea Basarabiei!
Vocea Basarabiei: Și încep foarte simplu. Toată lumea vorbește despre FILIT, am văzut și Trenul FILIT intrând în Moldova. Asta ca și cum e un Oscar în domeniul literaturii române? Ce-i FILIT-ul acesta, ca să înțeleagă și spectatorii noștri de ce este atât de important acest eveniment?
Ivan Pilchin: FILIT este un festival de literatură și traducere, care, fiind deja la a XI-a ediție, a devenit un adevărat brand cultural în această parte a Europei de Est.
Vocea Basarabiei: S-a născut în România?…
Ivan Pilchin: Da! Este un festival care anual se desfășoară la Iași, însă anul acesta, pentru prima dată, FILIT a trecut Prutul și a ajuns la Chișinău.
Vocea Basarabiei: Deci, un Bookfest mai mititel, că era Festivalul de la București?…
Iulian Fruntașu: Păi, nu e târg de carte, e festival de literatură. Sunt două lucruri diferite – târgurile și festivalurile.
Vocea Basarabiei: Și deosebirea care e?
Iulian Fruntașu: La târg se vând cărțile, la festival se vorbește despre literatură.
Vocea Basarabiei: Fără să se aducă cărți, sunt numai autori?
Iulian Fruntașu: Mai sunt și cărți, dar nu sunt editurile în prim-plan, ci sunt autorii și cititorii, evident.
Vocea Basarabiei: Și acesta-i născut la Iași, Iașul fiind cunoscut pentru scriitorimea din Iași și prima dată a venit la Chișinău cu garnitura din Iași de scriitori români, în care au încăput și basarabeni. Corect?
Iulian Fruntașu: Da, în mare parte. Au fost câțiva invitați importanți internaționali, care au fost la Iași și au venit și la Chișinău, și au mai fost și scriitori români, nu toți care au fost la Iași, dar o parte din ei. E o idee foarte bună să fie acest offshoot, cum ar fi, deci de la Iași să vină și la Chișinău, pentru că este aproape. Și dacă un alde Vilas, care e un scriitor spaniol foarte bun și cunoscut în toată lumea, dacă tot vine la Iași e mai simplu să vină și la Chișinău, pentru că este foarte aproape, adică să-l avem noi pe el la Chișinău în mod independent cred că ar fi fost foarte complicat. Pe mine mă miră că până acum nu s-a făcut acest lucru, deci să existe legătura asta între Iași și Chișinău, dar bine că s-a făcut acum și sper să continue și la anul viitor, și în anii următori.
Vocea Basarabiei: Înainte de a vă întreba de ce a fost interes special pentru Guzel Iahina și Ivan Vîrîpaev, vreau să vă întreb dacă problema integrării sau ideea integrării scriitorilor basarabeni în spațiul românesc deja e ireversibilă, pentru că în tinerețea mea îmi amintesc că era în discuție specificul basarabenilor, care, chipurile, nici nu prea voiau să se amestece cu românii, ca să aibă o identitate separată, să fie importanți.
Iulian Fruntașu: O anumită identitate există oricum și va exista, o identitate regională, e vorba de o anumită marginalitate care poate fi explorată. Venim cu o anumită valoare adăugată.
Vocea Basarabiei: Da, dar prima dată scrie „scriitori români”, nu?
Iulian Fruntașu: Exact!
Vocea Basarabiei: Chiar dacă-s cu reședință în Basarabia. Și atunci, care-i specificitatea?
Iulian Fruntașu: (Râde.) Ziceam despre această marginalitate care oferă o altă perspectivă asupra literaturii, lucruri care se întâmplă aici, nu se întâmplă în altă parte a României și viceversa. Adică, noi venim cu ceva nou și este bine că avem ce spune, cred eu.
Vocea Basarabiei: Influența limbii ruse sau a spațiului slav face parte din specificitatea asta? Și iată ne apropiem de Vîrîpaev și de Iahina. Cum credeți, dle Pilchin?
Ivan Pilchin: Inclusiv influența limbii ruse, dar aș spune că specificul nostru este că am făcut parte din sistemul sovietic, din fosta Uniune Sovietică. Și acest trecut, acest bagaj, dacă vreți, al trecutului nu poate să nu se reflecte în literatură, în felul nostru de a fi, în acele traume pe care le purtăm și le tot scoatem în discuție, le punem în discuție. Da, sigur, iată ce ne face poate mai diferiți puțin în acest spațiu regional, dar totodată acea sincronizare și chiar unificare a culturilor, a literaturilor care s-a produs și pe care o vedem la moment este un lucru cert.
Vocea Basarabiei: Dar e cu dus-întors. Unii vor să scape cât mai repede de această pată (pe care o consideră ei pată), alții, dimpotrivă, consideră că este un atu. Mă gândesc la primul exemplu care îmi vine în minte – Grădina de sticlă n-ar fi fost posibilă sau Tatiana Țîbuleac în general poate n-ar fi scris și n-ar fi ajuns atât de mediatizată și tradusă, dacă n-ar fi avut experiența aceasta de trăitoare în Chișinău, unde se aduna steklotara.
Iulian Fruntașu: Și care-i întrebarea atunci?
Vocea Basarabiei: Întrebarea este – ce facem cu asta, cum o valorificăm? Ce fac aceștia care vor să scape și-i un obstacol pentru intrarea în spațiu și invers?
Iulian Fruntașu: Eu nu știu cine ce vrea să facă, să scape sau să nu scape. Nu poți scăpa de trecutul propriu, adică ai un trecut, nu-l poți pur și simplu arunca la gunoi, să pretinzi că nu a existat. Și e un trecut formativ.
Vocea Basarabiei: Dar cu asta te primește acolo?
Iulian Fruntașu: Păi, te primește oricum. Da, evident, nu-i vorba de trecutul propriu-zis, ci despre ce facem acum, care este justiția, care sunt lucrurile pe care le faci în sens politic și tot așa. Deci, Uniunea Europeană și procesul de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană este determinat de alți factori, nu de trecutul nostru, ci de prezentul nostru și de lupta cu corupția, criminalitatea și tot așa. Aici avem handicapurile pe care le avem, trecutul nu are absolut nicio relevanță.
Vocea Basarabiei: Scriitorii nu au nicio vină, eu vorbesc despre scriitori, artiști, hai iarăși să recurg la un exemplu. Pavel Stratan a fost acceptat în spațiul românesc tocmai pentru că: uite ce băiețel interesant, cu accent basarabean, cu rusisme...
Iulian Fruntașu: E ceva specific.
Vocea Basarabiei: Și atunci pentru el, n-am vorbit cu el despre asta, dar mă gândesc că poate să fie ofensator. Pe tine nu te ia drept un artist autentic român, ca Irina Rimes, care să rupă târgul, dar te ia drept un măscărici din Basarabia, ca ia uite ce-i interesant…
Iulian Fruntașu: Nici chiar așa!
Vocea Basarabiei: Nici așa, da? Eu am pățit-o ca reporter, corespondent pentru Radio FM, și eram interesant tocmai nu pentru ce spuneam, dar pentru accente, pentru alte lucruri exotice. Și pe mine mă deranja asta.
Iulian Fruntașu: Pe mine, să fiu sincer, nu mă supără dacă cineva la București consideră cum susții și tu acum, chiar je ne m’inquiète pas, nu mă interesează. De altfel, scriitorii români nu au o asemenea atitudine pe care o invoci tu. Iarăși, specificul nostru eu îl văd dintr-o parte pozitivă. E ceva interesant, e o anumită marginalitate, e o anumită experiență pe care nu o au ceilalți români din alte părți ale României. E simplu ca bună ziua. Eu văd dintr-o perspectivă pozitivă, da.
Vocea Basarabiei: Eu pentru asemenea discuții aveam argumentul, imparabil, după mine, spuneam: „Cum a tradus Seva Cernei Maestrul și Margarita, românii nu au putut să-l traducă”, pentru că a apărut și în traducerea românească, și în traducerea basarabeanului Seva Cernei. Dar ne mutăm la traduceri: de ce interesul pentru literatura rusă în cadrul FILIT-ului?
Ivan Pilchin: Este un interes în general pentru literatura tradusă, acesta este, de fapt, și specificul festivalului – de a invita autori, care între timp, să zicem în decursul ultimului an, au fost traduși în limba română și de a-i propune publicului, de a vorbi despre cărțile care au apărut recent.
Vocea Basarabiei: De ce anume Vîrîpaev și Guzel Iahina? Pentru că sunt antiputiniști?
Ivan Pilchin: Nu cred. În primul rând, Guzel Iahina a fost scriitorul invitat al FILIT Iași, și lucrul acesta se datorează acelei notorietăți pe care a câștigat-o prin cele trei romane publicate în română, dar nu doar în spațiul românesc, ci și în alte spații. Tema pe care o abordează – tema deportării, tema minorităților etnice, interacțiunea dintre aceste minorități, interacțiunea individ-putere și restul, deci este vorba de un produs literar de mare calitate, despre o prezență literară incontestabilă a lui Guzel Iahina, care a venit la Iași, care a avut o prestație superbă și care, ținând cont de această încercare de a trece FILIT-ul spre Chișinău, a venit și la Chișinău și a avut la fel un dialog în scena Teatrului Fără Nume.
Iulian Fruntașu: Iar Vîrîpaev, în general, zic eu, e un scriitor european sau universal. Trăiește la Varșovia de nu știu câți ani.
Ivan Pilchin: În cazul lui Vîrîpaev s-au întâmplat mai multe coincidențe fericite, bineînțeles, pentru că, da, este FILIT, pe de o parte, pe de altă parte i-a apărut o carte la Chișinău, o ediție de teatru, cu șase piese și, pe de altă parte, el a venit la Chișinău exact în aceeași perioadă cu un proiect amplu, care se numește „Teal House”, în cadrul căruia a lansat un nou spectacol de-al său în trei limbi. În română a fost prezentarea pe 22 octombrie; săptămâna aceasta, dacă nu mă înșel, chiar mâine va fi în rusă și sâmbătă sau duminică – în ucraineană. Deci este vorba despre un proiect de integrare a refugiaților care au fost nevoiți să plece din Rusia, din Ucraina, din Belarus în alt spațiu, în Polonia, în cazul dat. Și de a le oferi posibilitatea lor să nu se descalifice lucrând în alte zone, dar să continue să facă ceva ce știu să facă bine – teatru, în cazul dat, și, totodată, să ajute altora. Iată un proiect, care vedeți cum proiectul acesta, „Teal House”, traducerea care apare la Chișinău FILIT, și iată avem un autor și prezența lui în scenă, și un dialog foarte viu și sincer.
Iulian Fruntașu: Proiectul acesta, „Teal House”, dacă nu mă înșel, este implementat și în Varșovia de mai mult timp.
Ivan Pilchin: Și în Varșovia, exact.
Vocea Basarabiei: Și aici să vă întreb – vă deranjează sau nu faptul că scriitorii sunt nevoiți să preia agenda politică? Până și Iulian Fruntașu în proza lui scurtă nu poate să scape de experiența dânsului de ambasador, mereu văd acolo preocupările sale ambasadoriale. Ați fost funcționar prin OSCE, pe unde ați fost și asta se transformă în literatură.
Iulian Fruntașu: Păi iarăși, experiența trecutului trebuie s-o valorifici, nu poți scăpa de ea și atunci o folosești oricum, evident. Am stat mai mulți ani în Balcani, și atunci experiența asta este destul de interesantă, după mine, dar nu este o transpunere mot-à-mot, adică nu e un document.
Vocea Basarabiei: Eu înțeleg, nu e un jurnal de diplomat. Dar întrebarea mea este alta. Celebra piesă pe care eu am văzut-o în tinerețe, Emigranții, tema e veșnică, acum, volens-nolens, Ucraina, războiul generează iarăși interesul. Guzel Iahina, în general scriitorii aceștia care sunt împotriva lui Putin, ei sunt în prima linie și Editura Cartier care l-a scos, de exemplu, pe Zahar Prilepin în limba română, ce face cu Prilepin acum? Dvs. uitându-vă la literatura asta care, iată, migrează, autorii, „Z” propagandiștii în general, Dmitri Bîkov îi taxează foarte categoric, aceștia nu au niciun dram de talent și nici nu trebuie să vorbim despre ei, dar acum cine reprezintă literatura rusă, în special scriitorii de limba rusă? Și ce se întâmplă acum cu literatura? Pornesc de la ideea că unii, în încercarea de a scăpa de trecut sau ca să se desolidarizeze total de Putin și de Rusia-agresoare, cred că aruncă și copilul din scăldătoare odată cu apa, adică și literatura, și limba rusă și nu vrem să avem nimic cu rușii. Dvs. cum vă uitați tocmai din perspectiva că există Guzel Iahina și Vîrîpaev?
Iulian Fruntașu: Păi, nu chiar așa. Este și Gluhovski, care tot scrie foarte bine și mulți alții care se află în afara Rusiei, evident, pentru că acum nu poți, nu ai libertatea de a crea. Aici nu-i vorba de faptul că ești rus sau ești de altă naționalitate, ci este vorba de libertatea pe care o ai sau nu o ai. Și atunci și Bîkov, pe care l-ați menționat, și alții au fost nevoiți să plece. Vîrîpaev de mulți ani e în Varșovia, și lumea asta continuă să scrie în limba rusă, și scriu foarte bine, și atunci, da, asta este situația.
Vocea Basarabiei: Ei reprezintă Rusia sau nu?
Iulian Fruntașu: Evident că reprezintă. Ei reprezintă partea bună a Rusiei, ca să zicem așa.
Vocea Basarabiei: Dar era o discuție mereu – Kuprin sau Cehov, sau emigranții mari, iată la un moment dat plecând, ca și cum ei au trădat patria și nu mai au dreptul s-o reprezinte?
Ivan Pilchin: Probabil trebuie să ne amintim de conceptul conștiința națiunii. Foarte des se întâmplă că apar scriitorii care preiau această povară de a vorbi lucrurile așa cum sunt ele, de a spune adevărul. În contextul de astăzi, mie nu-mi vine să cred că e posibil să spui adevărul despre ceea ce se întâmplă fiind în interiorul Rusiei. Scriitorii care au această calitate și care țin la conștiința lor, dar și la contactul lor onest cu publicul, cu cei care îi citesc au plecat. Este Bîkov, este Vîrîpaev, este Ulițkaia, sunt foarte mulți alți autori care critică deschis, tranșant regimul agresiv rus de astăzi, care critică războiul ș.a.m.d. Iată în sensul acesta, da, scriitorii pot să devină și pot să fie un reper important în înțelegerea lucrurilor, dar și a ipostazei omului, condiției omului în zilele noastre.
Vocea Basarabiei: Dar întrebarea mea era, mă întorc la asta – agenda impusă de politicieni nu cumva vă împiedică pe dvs., scriitorii, să vă ridicați la altitudinea lui Joyce sau la Ovidiu, că dacă vă consumați în evenimentul curent, oricât de dramatic ar fi 7 octombrie, Israelul sau războiul din 24 februarie? Deci, aceasta totuși e o chestiune care?…
Iulian Fruntașu: Nu poți să fii în afara vieții, și politicul face parte din viață. Eu nu știu, eu cred că Joyce a scris implicit și despre politică, și despre celelalte lucruri care se întâmplau atunci, în momentul respectiv. Deci, nu trăiești într-un vid. Și scriitorul nu trăiește într-un vid, și politicienii nu impun o agendă scriitorilor, ci scriitorii înșiși scriu despre ce se întâmplă în lumea contemporană.
Vocea Basarabiei: Dar poți să faci lucruri monumentale pornind de la evenimentul curent?
Iulian Fruntașu: Poți să faci lucruri monumentale pornind de la orice, contează talentul, dar nu te poți eschiva – asta vreau să zic -, nu poți cumva trăi într-un turn de fildeș și să crezi că, vezi Doamne, ești deasupra tuturor evenimentelor și tu ești undeva sus, acolo, în turnul acela, și scrii despre ceva nebulos. Nu!
Ivan Pilchin: Aceeași întrebare i-am adresat-o lui Ivan Vîrîpaev. Și am pornit de la scrisoarea lui deschisă, în care el condamnă începutul războiului, chiar la începuturile acestuia, în martie 2022. Acolo el vorbea despre faptul că pe parcursul mai multor ani, chiar decenii, artiștii din generația lui cumva s-au distanțat de politic, aveau grijă de arta lor, de teatrul lor, să zicem de ceea ce fac, și nu se implicau în lucrurile externe. Cum spuneați, cumva se închideau în turnul lor de fildeș, dar asta a avut și anumite consecințe, ceva a deraiat în altă direcție. Și atunci, drept răspuns la această întrebare, Ivan foarte tranșant cumva chiar a chemat publicul sau tinerii care erau în sală că este necesară această implicare directă în viața publică, în politic, în actul democratic, pentru ca tot ce se întâmplă în jurul nostru să fie inclusiv parte a responsabilității noastre. Deci, noi nu putem să ne închidem în arta înaltă ș.a.m.d., dar lucrurile să meargă așa cum uneori lucrurile merg.
Vocea Basarabiei: Vă rog să mă înțelegeți că eu nu… Misiunea mea e să vă provoc, dar eu nicidecum nu cred că scriitorul trebuie să vorbească despre lucruri veșnice și pe aripile vântului sau despre dragostea pură, în timp ce Putin cu acoliții săi îi prelucrează pe copiii aceștia, ați văzut secvențele acestea pe care le dau, se strecoară din școlile rusești, «разговор о главном» („discuție despre esențial”), vin bandiții de pe front și le povestesc copiilor că trebuie să se sacrifice, să se ducă acolo și să omoare ucrainenii și, în timpul acesta, scriitorii să dea din nas și să zică: „nu, noi ne ocupăm de lucruri veșnice”. Eu sunt de acord. Și în sensul acesta, apropo, vreau să facem o paranteză, să ne spuneți în amănunte. Premiul pe care l-a luat o autoare din Basarabia pentru un roman la o temă care s-ar părea că nu mai ține de actualitate, e din istorie, e despre ceea ce a fost în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, și ia Premiul liceenilor. Vă rog să ne spuneți în amănunte, dar spuneți foarte clar pentru ascultători, să înțeleagă despre cine este vorba, autoarea și titlul romanului.
Ivan Pilchin: Este vorba despre romanul Sunt oare un călău, autoare Liliana Calancea. Eu văd acest premiu drept o consecință a unei noi paradigme, dacă vreți, a unei noi perspective în educație, inclusiv în ceea ce privește disciplina Istorie, dar și Literatură în școală, foarte mult. Și eu consider lucrul acesta absolut corect, se insistă pe ideea de memorie istorică…
Vocea Basarabiei: De asumarea pe care o invoca Iulian?
Ivan Pilchin: Exact! Ce știm noi despre trecut, ce ni se trage din trecut, care sunt traumele despre care noi spuneam, pe care le moștenim, ce facem în general cu tot ceea ce e în urma noastră. Și iată romanul acesta vine cu anumite imagini, să zic, cu anumite probleme pe care elevii inclusiv le dezbat în școală. Și atunci se pliază subiectul romanului cu discuțiile din școală și această deschidere, anume a liceenilor, este explicabilă, după mine.
Vocea Basarabiei: În două cuvinte trebuie să spunem fabula romanului. Cineva, care descinde dintr-o familie a unui torționar, descoperă că are în spate pata asta de care n-are cum să scape, trebuie s-o conștientizeze și important e ce face ea mai departe. Nu e nimic nou, e și la Kundera, și la dvs. este într-o proză o confruntare cu această realitate. Amintiți-mi cum se numește proza aia mică, în care apare fata aia care îi spune iubitului că ea vine dintr-o familie de torționari și trăiește o dramă intensă.
Iulian Fruntașu: Marlboro gold. Da, sunt de acord. În principiu ar trebui să ne asumăm acest trecut pentru că, din păcate, noi aici, în Basarabia cel puțin, nu am conștientizat pe deplin responsabilitățile pe care le avem în raport cu violența pe care, de exemplu, strămoșii noștri au manifestat-o față de evrei. De cele mai multe ori cumva am încercat să plasăm responsabilitatea doar pe umerii trupelor românești care au fost aici și germane.
Vocea Basarabiei: Sau mai devreme, primul pogrom.
Iulian Fruntașu: Sau primul și al doilea pogrom, în 1903 și în 1905, dar este cert că și țăranii moldoveni s-au folosit și au prădat, și au maltratat evreii, pentru că au putut s-o facă și era permis, chiar era încurajat acest lucru. Oamenii sunt cum sunt și noi cumva am evitat acest proces de conștiință, aș zice eu, cumva ușor, ușor, ușor încercând să plasăm vina pe ceilalți. Și atunci este bine de recuperat, important este să o facem într-un mod talentat. Asta contează cel mai mult, pentru că pe mine uneori mă supără dacă un subiect important nu este tratat cu talent, ci cumva așa, mai superficial. Asta este problema, pentru că în lume literatura Holocaustului este foarte răspândită și acolo lumea este mai atentă și analizează în ce măsură scriitorul este talentat sau e capabil să reprezinte acea perioadă, fără a apropria cumva trecutul în folosul propriu. (…)
