Astăzi, în cadrul campaniei „Istorii din Azil”, lansată de Vocea Basarabiei, descoperiți povestea lui Victor Rușescu și a Alionei Mătură, doi oameni care, deși au trăit între greutăți și încercări, au găsit sprijin și iubire unul în celălalt.
Victor suferă de o boală care din copilărie l-a ținut țintuit la pat și a petrecut cea mai mare parte a vieții în internate, departe de familie. Totuși, nu a fost niciodată singur, alături i-a fost Aliona, femeia care l-a învățat ce înseamnă devotamentul și grija de zi cu zi. Împreună și-au construit o lume a lor, bazată pe încredere și respect reciproc. Povestea lor ne amintește că adevărata iubire nu are nevoie de cuvinte mari, ci se măsoară în gesturi simple, dar pline de putere.
Amintiri dintr-o copilărie diferită
Printre zeci de destine marcate de greutăți, povestea lui Victor Rușescu și a Alionei Mătură impresionează prin simplitate și forță. Victor suferă de atrofie musculară spinală, o boală pe care o are din naștere. La vârsta de 9 ani, a ajuns într-un internat, acolo unde avea să-și petreacă cea mai mare parte a vieții.
„În instituția asta (Centrul de plasament pentru persoane vârstnice și cu dizabilități din comuna Cocieri, raionul Dubăsari – n. red.) sunt din anul 1994, până aici am mai trăit și prin alte internate, dar în ultima vreme am venit de acasă. Acasă am trăit vreo 4 ani de zile. Părinții au hotărât. Au văzut că le este cam greu. Eu mă îngreunam, părinții îmbătrâneau”, povestește Victor.
Totuși, viața lui nu a fost lipsită de momente frumoase. Își amintește cu drag de timpul petrecut acasă, la țară, alături de familie. Astăzi, frații îi sunt departe, plecați peste hotare, în Germania și Cehia, dar nu uită niciodată de el.
„În toată vara părinții mă luau acasă, pe o lună, pe două, chiar cu Aliona am fost împreună, stăteam câte o lună, două acasă. Știm cum este viața de la țară, prin asta am trecut”, spune Victor Rușescu.
O poveste de iubire dincolo de suferință
La azil Victor nu este singur. Alături de el este Aliona Mătură, femeia care i-a devenit sprijin de nădejde de-a lungul anilor. Cei doi s-au cunoscut în același centru, în 1994, când erau încă tineri.
„Este de încredere, poți avea încredere. Aici sunt mulți, dar nu prea poți să ai încredere, dar Aliona dacă a spus că așa, înseamnă că este așa”, recunoaște el.
Aliona, la rândul ei, îi este alături zi de zi, în cele mai simple și, totodată, cele mai dificile lucruri. „Mi-a arătat cum să îl ridic, să îl așez la masă, ca pe un copil. Este foarte greu, dar m-am obișnuit cu situația asta, m-am obișnuit cu el, deja au trecut mulți ani și am decis așa. Eu am grijă de el, ca de un copil, ca de soțul meu, îi spăl hainele, fac tot ce îmi spune”, menționează femeia.
„El este capul, dar eu sunt picioarele”
Relația lor este una aparte, construită pe sprijin reciproc și încredere. „Este bun, ce spune el, eu ascult. Dacă îmi este ceva dificil îl întreb cum și ce să fac și el mereu îmi sugerează cum să fac. El este capul, dar eu sunt picioarele lui. Eu îl ajut cu ce pot, el mă ajută cu sfaturi. Ne oferim sfaturi reciproc”, povestește Aliona.
Cei doi și-au creat propria lume, iar recent și-au oficializat relația în fața lui Dumnezeu și la oficiul stării civile. „Mă țin de el pentru că nu am altă soluție. Eu nu am pe nimeni, nici părinți. La el vin frații, ne ajută cu ce pot, vin în ospeție, ne întreabă cum suntem. Ne sunăm, vorbim cu sora lui, avem o tabletă”, recunoaște femeia.
Astăzi, Aliona și Victor nu mai cer multe de la viață. Ei își doresc doar sănătate. Într-o lume în care tot mai mulți oameni se îndepărtează unii de alții, povestea lor rămâne o lecție simplă și profundă: că dragostea nu înseamnă cuvinte mari, ci grija de zi cu zi și puterea de a rămâne alături, indiferent de greutăți.
Află întreaga poveste a acestui cuplu în reportajul de mai jos:
Menționăm că, în preajma sărbătorilor pascale, Vocea Basarabiei a lansat proiectul special „Istorii din Azil” – o campanie de conștiință și recunoștință, dedicată celor lăsați, poate prea des, în umbră, dar care au nevoie de sprijinul și înțelegerea noastră.
Astfel, în perioada următoare, vom descoperi viața, în toată complexitatea ei, de la Centrul de plasament pentru persoane vârstnice și cu dizabilități din comuna Cocieri, raionul Dubăsari. Vom cunoaște oamenii de acolo, le vom asculta poveștile, vom afla cum au ajuns în acest centru, ce au trăit și ce își doresc astăzi. Și, mai ales, vom avea ocazia să le fim alături.
Urmăriți Vocea Basarabiei pentru a descoperi și celelalte istorii. Împreună putem face diferența!
