VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

VIDEO/ Au rămas ore numărate până la premiera filmului „VARVARA”

Premiera filmului „VARVARA” produs de Sergiu Cumatrenco și regizat de Anatol Durbală, va avea loc astăzi, 6 iunie. Filmul a fost realizat cu sprijinul mai multor parteneri de dezvoltare, printre care Uniunea Europeană și Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD). 

Evenimentul va avea loc astăzi în Sala Mare a Președinției, unde a fost votată Declarația de Independență a Republicii Moldova. Începînd cu 7 iunie, producția va fi difuzată în cinematografele din țară. Filmul urmează să fie prezentat și la Tiraspol. 

În 2020, producătorii filmului „VARVARA” au beneficiat de un grant în valoare de peste 35 de mii de euro în cadrul programului UE „Măsuri de Promovare a Încrederii”, implementat de PNUD. Filmările au avut loc în perioada 2021-2022, iar din distribuția filmului fac parte peste 30 de actori, inclusiv șase de pe malul stâng al Nistrului. Și echipa de producție a inclus profesioniști de pe ambele maluri.

Lungmetrajul „VARVARA” îl prezintă în prim plan pe Sașa, un instalator de rând, care încearcă din răsputeri să ducă o viață cinstită, iar filmul este exact despre alegerile importante pe care trebuie să le facă eroul. 

Programul „Măsuri de Promovare a Încrederii”, finanțat de Uniunea Europeană și implementat de PNUD, contribuie la consolidarea încrederii între locuitorii de pe ambele maluri ale râului Nistru, prin implicarea lor în proiecte comune de dezvoltare.

Lungmetrajul „VARVARA” este realizat de echipa de producție a filmului „Carbon”, care a fost înaintat de comitetului de selecție din Republica Moldova pentru premiile Oscar 2023, la categoria „Cel mai bun film străin”.

Autor

  • Pusca Silvia

    Mereu pregătită să răspundă provocărilor. Pe site-ul voceabasarabiei.md prezintă subiecte de actualitate, știri, informații obiective și de ultimă oră. A absolvit Facultatea de Litere la Universitatea de Stat din Moldova.

Articole similare

spot_img
spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.