Și acum să vă spun de ce am declinat de fiecare dată propunerile să moderez și eu o dezbatere electorală. Pentru că nu am eu atâta răbdare ca să urmăresc cuminte cum se umflă în pene un neica nimeni. Adică o găleată deșartă de tinichea, care face zgomot ca o talancă și pretinde că e mai bună decât ciutura, decât toate ulcioarele de lut și contează mai mult decât toate poloboacele pline și borcanele cu zacuscă din beci.
Echivalentul din limba engleză ar fi NO NAME, numai că aria modernă de utilizare a acestei sintagme s-a redus la domeniul comerțului, al marketingului. Vorbitorul de engleză, când spune NO NAME, are în vedere că produsul nu aparține unui brand cunoscut, de prestigiu. Din scandalul cu artistul american P. Diddy am aflat bunăoară că și oamenii pot aparține unei mărci comerciale, ei se pot vinde în avans unei case de discuri, unei bănci de spermă, unui studio de producție de show-uri și cu puțin noroc, dar mai ales cu mult tupeu, cineva reușește să devină el însuși o marcă comercială.
Dacă i se urcă la cap, el devine un monstru ca P. Diddy. Exemple notorii a furnizat nu doar piața americană. Patriarhul KVN-ului rusesc Aleksandr Masleakov, odihnească-se în pace, a devenit o marcă comercială foarte profitabilă. Sau Nikita Mihalkov, odihnească-se și el în moșia sa boierească, la fel s-a transformat într-un brand, ce poate rămâne pe linia de plutire doar dacă știe să pupe unde și pe cine trebuie.
Această artă au însușit-o prietenii lui Dodon Filea și Kolea, cei doi cântăreți care au spurcat cu gurile lor șlagărul nostim. Deci ca să depășești condiția de găleată spartă trebuie să-ți astupi borta cu o etichetă cât mai colorată, să ascunzi goliciunea barem cu o frunză de arțar, ca bietul Adam din gravurile medievale. Iată de ce în declarația de avere trebuie trecută numaidecât și o poșeta de marcă, pentru ca un connaisseur să perceapă semnalul subtil și să învestească perspicace, de cu vreme în viitorul Mont Blanc, în viitorul Everest sau Chomolungma, sau Sagarmatha, cum zic nepalezii. Exact cum a procedat individul care a știut cum să iasă din pușcărie, fără să recurgă la isprava lui Grigori Kotovski, sau la banala metodă a săpatului de tunel cu lingura de aluminiu, cum s-a mai întâmplat în istoria penitenciarului numărul 13.
De altfel, aici ar fi momentul să recunoaștem că limba română este cam discriminatorie, pentru că nu are echivalentul feminin pentru sintagma peiorativă neica nimeni, care înseamnă, zice dicționarul explicativ, un individ nesemnificativ, insignifiant. Or, veți fi de acord, că actualul scrutin ne convinge că deja e nevoie de o invenție lexicală, ce le-ar face parte dreaptă și găleților sparte de genul feminin.
Ca să fie recompensată (filologic) contribuția substanțială a câtorva individe notorii la dezvoltarea demagogiei, a trăncănitului remunerabil. Încă nu sunt suficiente pentru o eventuală enciclopedie a demagogiei și manipulării cu specific feminin, dar pentru o teză de doctorat s-au adunat destule în ultimele două decenii de emancipare prost înțeleasă. Și dacă aș avea experiența de moderator de dezbateri electorale, zău m-aș apuca să o încropesc. Dar nu am nici răbdarea și nici smerenia necesară.
