VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

VIDEO/ Alexei Rogov: Air Moldova trebuie să activeze, pentru că dacă pierdem unicul operator național, pierdem o întreagă industrie

Întreprinderea de stat AIR Moldova a fost lideră pe piața autohtonă a transportatorilor aerieni. Astăzi este, însă, un subiect de top, cu imaginea sifonata după ce a suspendat toate zborurile pe o perioadă nedeterminată și a anunțat stare de faliment. Cum s-a ajuns la o așa degradare, actualmente când companiile aeriene fac cu greu față numărului mare de călători, raspunde Alexei Rogov, fost șef de direcție operațiuni de zbor Moldaeroservice. Alexei Rogov spune că activează în domeniul aviației civile din anii 1990, atunci când a participat la crearea sistemului aviatic al R Moldova. Apoi a muncit în cadrul unei companii aeriene private, iar în 2000 a plecat în Canada. În ultimii ani este observator național din partea Republicii Moldova la Comisia de navigație aeriană din cadrul ICAO, care își are oficiul de bază la Montreal, Canada. Funcția de bază al ICAO este crearea bazei legislative globale în domeniul aviației civile. De asemenea, organizația oferă asistență statelor care își doresc să implementeze proiecte de modernizare a domeniul aviatic. Republica Moldova a devenit membru al acestei organizației în 1992, având dreptul de vot, fiind una dintre cele 193 de state care activează în cadrul ICAO. Alexei Rogov este Observatorul național în cadrul ICAO.

Alexei Rogov: Eu am reprezentat Republica Moldova la Organizația Mondială a Aviației Civile din Montreal, unde locuiesc de 23 de ani, care este cel mai mare forum în lume în domeniul aviației civile, care elaborează practicile și recomandațiile în aviația civilă care sunt transmise la cele 193 de state care sunt membre. Noi am construit infrastructura aviatică la începutul anilor ’90, unde au fost create majoritatea întreprinderilor din domeniul aviației civile și unde astăzi desigur că este și o problemă, Air Moldova.

Vocea Basarabiei: Ați fost prima generație de manageri în acest domeniu și haideți să vorbim de ce astăzi a ajuns atât de mult să fie criticată această întreprindere.

Alexei Rogov: Această întreprindere e ca un subiect național, în principiu, dar există practicile și recomandările Organizației Mondiale a Aviației Civile, în Republica Moldova este Legea aviației civile, unde este foarte clar stipulat care sunt lucrurile și care sunt obiectele și acțiunile statului. Este Autoritatea Aviației Civile, este Ministerul Transportului, care-i acum ministerul unde a fost dl Spînu, și acestea-s toate organele care dirijează și duc politica statului în domeniul aviației civile. Din istoria aviației civile vă pot spune că până în anul 2002 Republica Moldova era într-un pas cu țările baltice în ceea ce privește dezvoltarea, practicile și recomandările care au fost implementate în Republica Moldova, noi mergeam într-un pas foarte înalt. Cea mai mare problemă care s-a început în Republica Moldova, fiindcă sunt practicile și recomandările Organizației Mondiale a Aviației Civile, unde la conducerea industriei aviației civile trebuie să fie alese persoane cu minim 15-20 de ani de activitate în industrie, cu experiență foarte integrată și foarte clară pentru a conduce acea industrie. De la începutul anului 2002, în aviația civilă a intrat practica unde la conducerea întreprinderilor de stat, cum a fost și Air Moldova, au fost aduse persoane de la partid, care practic nu aveau competențe despre lucrul pe care îl cunosc și trebuie să promoveze permanent interesele statului, pentru că în fiecare stat există instituții, cum este Ministerul Transportului, cum este Autoritatea Aviației Civile, cum este Agenția Proprietății Publice, care deține proprietățile statului și care împreună sunt subordonate Guvernului Republicii Moldova, care împreună 24 din 24 de ore răspund pentru domeniul aviației civile și pentru perspectiva continuă a dezvoltării. A fost o problemă strategică dificilă și complicată care a adus astăzi practic la o situație unde din domeniul aviației civile a plecat inteligența, a plecat puterea, a plecat progresul și a venit mai mult politicul. Înțelegeți care-i problema? Noi nu putem să spunem, de pildă, n-o să găsiți într-o țară cu domeniul aviației civile, care este un domeniu strategic, unde este necesar la conducerea tuturor instituțiilor statului să fie oameni competenți. După 2002, în industria aviației s-a întâmplat un lucru foarte dificil din cauza căruia până astăzi s-a ajuns la o situație în care practic nu cunoaște nimeni, inclusiv societatea civilă nu cunoaște responsabilitățile directe ale instituțiilor statului care trebuie să lucreze și să opereze, pentru că instituția aviației civile este un domeniu foarte complicat, foarte integrat global, unde sunt lucruri foarte și foarte inteligente care pot fi cunoscute numai cu o experiență crescută în domeniul aviației civile.

La momentul actual este o situație destul de dificilă, aviația civilă ar avea nevoie astăzi de un Consiliu Național în aviație, unde ar fi din toate întreprinderile aleși prin niște concursuri niște specialiști din fiecare domeniu, de la traficul aerian, de la piloți, de la ingineri, pentru a crea o instituție care ar fi loială total, care ar fi dedicată special reanimării instituției respective, pentru că să vă spun o chestiune, în ultima perioadă s-au întâmplat foarte multe lucruri dificile acolo urmare a incompetenței.

Vocea Basarabiei: Deci, ce soluții aveți dvs. ca să fie salvată această aviație civilă?

Alexei Rogov: Soluția cea mai importantă trebuie să fie schimbările, pentru că prima este instituția de stat în care astăzi nu există absolut specialiști, nu există. Dl Alaiba, dacă-i la ministerul respectiv, trebuie să fie angajate minimum 4 persoane din domeniul aviației cu minimum 10 ani de experiență care ar lucra împreună cu instituțiile statului, care sunt responsabile pentru domeniul respectiv al aviației civile, care sunt APP-ul, dar la APP iarăși nu-i nici un specialist din domeniul aviației și la aviația civilă trebuie să fie conducerea aviației civile sub o lege specială, angajat specialist care trebuie să fie ales prin vot închis din industria aviației civile. Plus, la momentul actual este o situație destul de dificilă, aviația civilă ar avea nevoie astăzi de un Consiliu Național în aviație, unde ar fi din toate întreprinderile aleși prin niște concursuri niște specialiști din fiecare domeniu, de la traficul aerian, de la piloți, de la ingineri, pentru a crea o instituție care ar fi loială total, care ar fi dedicată special reanimării instituției respective, pentru că să vă spun o chestiune, în ultima perioadă s-au întâmplat foarte multe lucruri dificile acolo urmare a incompetenței. La 7 iunie 2012 s-a semnat un acord de spațiu comun între Uniunea Europeană și Republica Moldova, care a fost total incompetent și acum în baza acestui acord din Republica Moldova au plecat multe companii și operatori. Noi am rămas absolut fără industrie, pentru că la industria aviației civile sunt oameni incompetenți, aduși de politic, care trebuie schimbați printr-o lege de urgență. Trebuie făcut Consiliul Național de Salvare în Aviația Civilă, nu trebuie de uitat, pentru că toate documentele global sunt un instrument de recomandare, fiecare stat într-o oarecare măsură are posibilități de a regla situația respectivă. E aceeași situație cu Air Moldova, Air Moldova nu este problema de astăzi, problema-i venită din spate, dar e o chestiune foarte clară, pentru că în toată lumea sunt valorile economice, Air Moldova este o întreprindere care trebuie să rămână în statul Republica Moldova, pentru că dacă pierdem unicul operator național, pierdem o întreagă industrie.

Vocea Basarabiei: Dar ce înseamnă „să se piardă unicul operator național”, adică ar putea să intre în insolvabilitate, să ajungă la faliment, să fie creată o altă entitate, ce ar putea să urmeze?

Alexei Rogov: Există practici diferite. În Europa, de pildă, a fost o perioadă și astăzi sunt companii naționale care au pierdut competiția între operatorii globali, cum este Lufthansa, CLN, au falimentat, pentru că aviația civilă, mai ales acum, în situația când a fost COVID-ul acesta e un instrument și e un mecanism foarte dificil, unde în diferite țări statele dotează întreprinderile respective pentru a le menține, pentru că dacă venitul companiei și plata de taxă și dezvoltarea durabilă a companiei aviației civile sau a industriei este necesar numaidecât să existe o astfel de companie în stat, dar asta-i o politică națională. Dacă ea ar putea aloca niște bani sau ar putea să restructureze instituția vizată, dar cel mai important să nu se vadă în asta factorul politic, pentru că există compania aeriană care are 100 au 200 de angajați care plătesc taxa la stat și au un viitor și există altă problemă care-i partea operațională. Certificatul de operator se alocă de Autoritatea Aviației Civile a Republicii Moldova, care este un mecanism în baza chestiunilor tehnice, acolo nu există niciun nume de familie, acolo există partea operațională de care răspunde Autoritatea Aviației Civile. Dacă statul, cum există în Canada, de exemplu, fiecare cetățean dacă rămâne fără serviciu, el doi ani de zile este plătit din contul statului să fie pregătit, așa și în Republica Moldova trebuie să fie un concept, oamenii în aviație costă scump și dacă astăzi se permite o situație de a falimenta această companie acesta nu-i un câștig.

În spatele companiei Air Moldova sunt 300 de angajați care plătesc taxe și au copii acasă

Vocea Basarabiei: Ați spus și dvs. că Air Moldova nu este despre politică, dar compania de stat Air Moldova se crede că a fost buzunarul ilegal din care au fost sponsorizate mai toate companiile aeriene private din Republica Moldova?

Alexei Rogov: Dacă luăm la noi în mare măsură, dacă mergem pe bd. Ștefan cel Mare, fiecare business cuiva aparține, dacă mergem așa, la măsură, în fiecare stat există mecanisme ale statului care trebuie să aibă dovezi. Înțelegeți care-i problema? Este Fisc, este poliție, este SIS, cum lucrează în Canada, instrumentele respective trebuie să se ocupe, în special, să intre în esență și să vadă de ce întreprinderea aceasta s-a ocupat cu așa ceva, fiindcă sunt o sumedenie de mecanisme, sunt băncile, este Fiscul care trebuie să regleze situația, dar în spatele companiei Air Moldova sunt 300 de angajați care plătesc taxe și au copii acasă. Înțelegeți care-i problema?

Vocea Basarabiei: De ce a fost asociată Air Moldova cu afacerile lui Șor?

Alexei Rogov: Dacă luăm noi în ultima perioadă de 25-30 de ani, se poate acuza fiecare om, că el a aparținut acolo, da, a fost compania Air Moldova, a fost Moldova International, au fost alte companii, au fost 4 companii care au pierdut certificatele acum, pentru că tot au existat niște informații că ele aparțin lui dl Dodon, ex-președintelui Dodon, dar în spatele la compania asta se plăteau 150 de milioane de lei numai impozite la stat, nemaivorbind de faptul că acolo au lucrat 200 de oameni și noi nu putem ca un stat civilizat, sunt reglementările tehnice, pe care le are Autoritatea Aviației Civile și sunt chestii personale pe care trebuie să le regleze instituțiile statului. Eu pot să vă spun, pentru că eu nu aparțin la niciun partid politic, nimic și eu nu-l apăr acum pe Șor sau pe altcineva, dar compania aeriană acesta-i un operator, businessul din aviația aeriană este foarte complicat. Și la un moment dat, normal că trebuie să aibă loc o investigare și să se vadă, de exemplu, cum au intrat banii de acolo, dar sunt organe de stat ca și în orice SRL, dacă dvs. aveți un SRL, Fiscul vine și vă verifică de unde vin banii. Aceeași chestie e la compania aeriană. Istoric la noi, în Republica Moldova, sunt foarte multe cazuri unde la comanda politicului au fost închise companie după companie. Și asta-i o practică ce vine în Moldova din 2002, unde s-au închis zeci de companii, s-au fugărit din registru sute de avioane și au plecat cei mai buni specialiști din Republica Moldova și asta continuă până azi.

Vocea Basarabiei: Acum lumea e foarte supărată că se anulează zbor după zbor, că s-a luat o pauză, nu se știe, va intra în faliment această companie, va reuși totuși să-și continue activitatea și dacă lumea e supărată, înțelegeți dvs. în ograda cui nimeresc aceste pietre.

Alexei Rogov: Noi înțelegem, pentru că până la urmă știți care e problema? Fiecare instituție care funcționează în standardele statului, ea se subordonează guvernului, asta-i lege și pentru fiecare angajare este subordonare. Guvernul are mecanismele sale de control, mecanisme cum există banca, de ce Banca Națională verifică fiecare bancă ce active are ca ea să nu ajungă în faliment? Aceleași proceduri sunt și pentru Air Moldova care trebuie verificate și prin mecanismul apărarea consumatorilor trebuie să fie verificate la ce moment Air Moldova are dreptul să vândă bilete și care-i starea ei financiară. Sunt proceduri, nu se poate aruncă totul într-o chestiune, asta totu-i politică, acolo-i Șor sau în altă parte.

Nu există nicio politică de dezvoltare a domeniului respectiv, strict stipulate punctele de referință unde suntem ce facem și cum facem, din simplul motiv că politicul permanent la Autoritatea Aviației Civile desemnează oameni care nu au nimic cu aviația.

Vocea Basarabiei: Bine, dar pe de altă parte, totuși a fost un management defectuos al acestei întreprinderi și trebuie cineva să poarte responsabilitate?

Alexei Rogov: Desigur în industria aviației civile permanent politicul la Autoritatea Aviației Civile, pentru că este practica internațională a conlucrării, în fiecare țară civilizată, o dată la jumătate de an, toate părțile cointeresate, începând cu guvernarea, APP-ul, Ministerul de Transport și Autoritatea Aviației Civile împreună cu toate companiile din țară fac politica de dezvoltare. În Republica Moldova nu-i de zeci de ani așa ceva. Nu există nicio politică de dezvoltare a domeniului respectiv, strict stipulate punctele de referință unde suntem ce facem și cum facem, din simplul motiv că politicul permanent la Autoritatea Aviației Civile desemnează oameni care nu au nimic cu aviația. Dacă la Autoritatea Aviației Civile erau profesioniști, ei opreau și făceau o investigare, pentru că ei răspund de dezvoltarea continuă împreună cu guvernul și cu ministerul respectiv care scrie politicile de dezvoltare, dar acolo nu-s specialiști defel, sunt oameni de la partid.

Vocea Basarabiei: Dintr-un comunicat de presă al acestei întreprinderi, eu am înțeles că Air Moldova acum se află într-un proces de depășire a dificultăților și reorganizarea activității astfel încât să poată să-și onoreze toate obligațiunile față de cetățeni.

Alexei Rogov: E o chestiune clară, fiindcă orice situație trebuie reglată. Compania Air Moldova asta nu-i un subiect politic, dar e o companie aeriană operațională. Având certificatul de operator, unde sunt stipulate toate regulamentele, dar în spate mai este colectivul în care fiecare primește un salariu, acesta-i lucrul de bază și fiecare dintre ei dorește să supraviețuiască. Și așa a fost permanent în aviație, companiile de aviație au fost întotdeauna tari, oameni cu inteligență, politica a fost problematică. Acum că s-a terminat COVID-ul, acum se începe sezonul mare, compania va avea încasări și o să se remedieze, dar compania trebuie reglată, pentru că nu numai Air Moldova, dar mai sunt companii care au fost închise.

Aviația e un domeniu foarte și foarte dificil și pentru a te menține pe piață trebuie să ai oameni care cunosc domeniul…

Vocea Basarabiei: Ce a spus președinta Maia Sandu? Șefa statului a spus că procuratura este cea care trebuie să se pronunțe pe situația destul de dificilă creată la această întreprindere.

Alexei Rogov: Noi înțelegem, da, că noi putem să-i punem la pușcărie pe toți, fiecare lucru are rădăcina întrebării. Trebuie de mers la întrebări, asta-i politica de cadre aduse urât de politic din 2002, asta-i problema de bază. Eu cunosc lucrurile, că din anul când am plecat noi din industrie, când s-a început presingul politic au plecat permanent oameni și pleacă mii și sute de oameni, cei mai buni specialiști, fiindcă e greu de funcționat așa. Aviația e un domeniu foarte și foarte dificil și pentru a te menține pe piață trebuie să ai oameni care cunosc lucrurile, dacă tu nu ai deasupra un mecanism al statului care permanent elaborează politici de dezvoltare continuă, atunci problema e foarte mare, ceea ce s-a și întâmplat în Republica Moldova.

Vocea Basarabiei: În opinia dvs., problema specialiștilor rezolvă problema falimentului, da?

Alexei Rogov: Absolut. Acum trebuie să primească o lege în aviația civilă unde la conducerea aviației civile trebuie să vină specialiști cu minimum 15 ani de activitate, care cunosc lucrurile și care trebuie să fie aleși de toată industria prin vot închis, pentru că peste tot locul la întreprinderile de stat oamenii sunt intimidați și nu poate nimeni deschide gura, pentru că există politicul care controlează situația ca la partid. Asta-i o catastrofă. Eu vă spun asta ca practică internațională care există în țările care au performanță în aviație. Noi în țară nu avem acum nimic, nici școli de aviație, nici pregătiri, nici centru medical, nici muzeu, nimic, zero.

Ca să fii conducător la aviație, trebuie să trăiești cu aviația, trebuie să fii născut în aviație, pentru că noi azi în Republica Moldova nu avem nici aeroclub pentru copii, nici o școală de instruire în Republica Moldova nu-i…

Vocea Basarabiei: Dvs. din diasporă ați reveni a două oară să vă implicați?

Alexei Rogov: Când a venit președinția la putere, eu am stat 5 luni de zile și am scris mesaje la toate instituțiile statului și am propus un plan de realiniere pentru a porni rapid schimbările în industrie. Cu mare regret, dar am primit numai răspunsuri unde de la un minister la altul, așa, și a fost pierdut un timp când acordul din 7 iunie 2012, unde au fost plecate 4 sau 5 companii din industrie se putea totul regla. Acum s-ar putea încerca ceva de făcut, în principiu, dar trebuie de mobilizat o forță majoră și nu știu dacă ar fi capabil cineva să vină ca să se apuce de lucru. Asta-i vreo 2 ani de zile de lucru 24 din 24. Noi când am lucrat la crearea industriei aviației civile, dl Sturza cunoaște lucrurile, fiindcă el atunci verifica ca să nu se fure banii de la aeroportul care s-a construit și s-a făcut cu copeici, noi lucram 24 din 24 de ore, acum, vinerea oamenii se relaxează… Ca să fii conducător la aviație, trebuie să trăiești cu aviația, trebuie să fii născut în aviație, pentru că noi azi în Republica Moldova nu avem nici aeroclub pentru copii, nici o școală de instruire în Republica Moldova nu-i. Dacă vizitați Aeroportul Chișinău, întreprinderea „Moldaeroservice”, interiorul Aeroportului Bălți, dvs. o să vedeți că asta-i ca în Evul Mediu, iată la ce s-a ajuns. Dar cine de unde a venit, de la Air Moldova, de la alte companii? Nu. De la conducerea ceea care a fost politic integrată în domeniul dat.

Vocea Basarabiei: Dl Rogov, acum se cer soluții, constatările sunt clare, situația este una deplorabilă, acum e nevoie de scenarii care ar ajuta la depășirea acestei situații delicate.

Alexei Rogov: În industrie sunt specialiști, care au câte 20-25 de ani de experiență. Dacă oamenii aceștia ar avea un statut foarte clar, eu cred că printr-o muncă destul de grea s-ar putea de remediat mai multe întrebări. Și cu Aeroportul Bălți, pentru că eu când am văzut interviul lui Șor că el construiește la Ceadâr-Lunga… E un lucru care se poate regla foarte rapid, trebuie să fie voință politică, pentru a înțelege că în aviație nu se mai poate merge pe distribuitori de ploaie, trebuie de mers cu specialiști. Eu cred că sunt încă multe industrii care au aceeași problemă, pentru că oamenii din aviație au licențiere internațională și când ei văd că atunci când vin cu inițiativă sunt ignorați, ei își iau certificatul și pleacă la Autoritatea Aviației Civile din Franța, în care noi avem oameni și avem azi în toată lumea în companiile mari moldoveni de-ai noștri care sunt bine-mersi și nu vor să se mai întoarcă, nici să se mai uite înapoi, fiindcă un bun specialist nu poate să fie condus de un distribuitor de ploaie. Noi putem să fim prieteni, cumetri, aviația nu merge, aviația nu mai poate deja, pentru că s-a adus la sapă de lemn. Mesajul meu pentru guvernarea Republicii Moldova: trebuie schimbată abordarea și trebuie să fie primită legea aviației civile, unde la pozițiile-cheie să fie desemnate persoane profesioniste. Acesta-i ministerul care răspunde de politici, în guvern prim-ministrul trebuie să aibă numaidecât un consultant pe aviație, care să aibă nu mai puțin de 15 ani de experiență, la APP trebuie să fie minimum doi oameni din aviația civilă și în Autoritatea Aviației Civile – conducerea. Și o dată la 6 luni de zile, cum se face în țările civilizate, trebuie să fie o adunare sub patronajul guvernului, unde trebuie să fie foarte clar stipulat ce facem, unde suntem, unde mergem și care este politica internațională.

Autor

  • Ursu Valentina

    Moderatoarea emisiunii „Puncte de Reflecție”, dar și autoarea emisiunii „La firul ierbii”. A activat la Radio Europa Liberă din 2004 până în 2022. Anterior a muncit 17 ani la Radio Moldova. I s-a conferit Ordinul Republicii în 2009. Deținătoare a Medaliei „Om Emerit" din 1994. A scris în 1993 cartea „Râul de sânge", în care a inclus reportajele pe care le-a realizat în timpul conflictului armat de la Nistru (1992). Se regăsește printre cele 99 de femei ale Moldovei 2013. Omul Anului (2014) și (2021). Iar în 2014, președintele României i-a acordat Ordinul Național „Pentru Merit” - în grad de Comandor. A fost desemnată de cinci ori câștigătoarea Topului Jurnaliștii Anului.

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.