VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

VIDEO/Acte false, vândute cu prețuri de până la 2.000 de euro: Două persoane, reținute

Oamenii legii au deconspirat activitatea unui grup infracțional specializat în confecționarea, folosirea și comercializarea documentelor oficiale false, atât pe teritoriul Republicii Moldova cât și peste hotare.

Într-un comunicat remis presei, polițiștii subliniază că activitatea infracțională a grupului a fost documentată pe parcursul anului 2023.

Membrii grupării confecționau și comercializau pașapoarte, cărți de identitate și premise de conducere ale Republicii Moldova, României, Bulgariei, Cehiei și altor state membre ale Uniunii Europene. Bărbații încasau de la 120 la 2.000 de euro, în dependență de completul de documente”, subliniază oamenii legii.

Documentele erau confecționate și comercializate cu date de identitate inventate de membrii grupării criminale sau la indicația solicitantului, fiind destinate și folosite de către membrii grupărilor aflați în vizorul organelor de drept sau implicați în comiterea infracțiunilor grave și deosebit de grave pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene pentru a nu putea fi identificați.

O altă parte a documentelor erau destinate pentru organizarea migrației ilegale și angajarea în câmpul muncii peste hotarele țării.

Suspecții, doi bărbați de 44 și, respectiv, 51 de ani, originari din Chișinău, unul dintre ei fost angajat al structurilor de forță, anterior judecat pentru infracțiuni similare, organizau confecționarea și comercializarea pașapoartelor, cărților de identitate și permiselor de conducere din diferite țări ale Uniunii Europene, datorită legăturilor și rolurilor care le dețin în gruparea infracțională.

Pentru a nu admite eșecuri din partea solicitanților, aceștia convingeau persoanele despre avantajele și dezavantajele documentelor, precum și unde pot fi prezentate sau cum pot fi transportate în siguranță la traversarea frontierei de stat.

La 18 mai, ofițerii de investigații, cu suportul mascaților de la BPDS „Fulger” a IGP, au descins cu percheziții în mijloacele de transport și la domiciliile suspecților, unde au fost depistate și ridicate telefoane mobile, înscrisuri de ciornă, transferuri bănești, purtători de informații electronice, copii ale documentelor de identitate, tehnică de calcul, precum și mijloace financiare.

În acest caz a fost inițiată o cauză penală pentru confecţionarea, deţinerea, vânzarea sau folosirea documentelor oficiale, a imprimantelor, ştampilelor sau sigiliilor false de către un grup criminal organizat.

Bănuiții au fost reținuți pentru 72 de ore, iar conform legislației în vigoare aceștia riscă până la 5 ani de închisoare.

Autor

  • Mîțu Anișoara

    A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării din cadrul Universității de Stat din Moldova, ulterior a urmat studiile universitare de masterat. A activat în calitate de reporter social, iar la moment are peste 10 ani de experiență în jurnalism. Este autoarea știrilor sociale și politice pe site-ul Vocea Basarabiei. Informarea calitativă este cheia unui om greu de manipulat.

Articole similare

spot_img
spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.