Omul de afaceri Victor Slivinschi, a cărui avere este estimată la peste 100 de milioane de euro, vorbește într-un interviu pentru publicația www.thelist.md despre investițiile sale imobiliare de care este extrem de mândru.
„Sunt născut într-un sat din raionul Soroca, Republica Moldova, într-o familie de oameni simpli, cu tradiții autentice. Am fost învățați de mici să muncim foarte mult , inclusiv în weekend și cred că anume această capacitate de a depune maxim efort în tot ceea ce facem, mi-a marcat activitatea ulterioară. Chiar dacă am plecat de mulți ani, de aceste pământuri mă leagă sentimente deosebite. Zemstva Sorocii este un edificiu cu o valoare istorică, culturală și națională pentru ambele maluri ale Prutului, construită încă în 1877. A servit drept palat administrativ al orașului Soroca, a găzduit evenimente istorice de importanță națională precum votarea moțiunii la 13 martie 1918 privind Unirea Basarabiei cu România, tot în acest edificiu au activat și petrecut viața zeci de generații de soroceni, care merită astăzi o mulțumire pentru activitatea lor dăruită orașului, Țării și pentru dedicația față de neamul Românesc. Deci este o clădire care păstrează memoria unor evenimente marcante pentru țara noastră”, spune el.
Omul de afaceri anunță că deja în scurt timp vor demara lucrările de restaurare. „Desigur, procesul de restaurare va dura, căci ne dorim să o transformăm într-un obiectiv cultural și turistic național. La moment, suntem la etapa de definitivare a proiectului. Astfel că deja în scurt timp vom demara primele lucrări. Cred cu tărie că, astfel Soroca va deveni și mai atractivă, iar sorocenii și mai mândri de ținutul lor”, precizează milionarul.
Mai mult, Slivinschi este și proprietarul unei adevărate bijuterii din inima Bucureștiului.
„Palatul WORONIECKI este cea mai importantă, frumoasă și nobilă investiție imobiliară pe care o avem în portofoliu. Această investiție ne reprezintă caracterul nostru, ne reprezintă valorile cu care trăim, ne reprezintă principiile după care construim. Palatul este o capodopera arhitecturala amplasat în inima Bucureștiului care are o istorie fabuloasa si plina de valoare, este amplasat în piața Regelui Mihai al României iar pe noi ne onorează si mai mult statuia regelui chiar în fata palatului. Este frumos sa învățăm din istorie pentru a lasă istorie urmașilor noștri și vom lasă istoria sa ne judece trecerea noastră prin timp”, spune Victor Slivinschi.






