VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

AUDIO/ Victor Bînzari: Stocăm gaze și în Ucraina, chiar dacă acolo este război. Este unul dintre cele mai sigure depozite

Domeniul electroenergetic se află în actualmente într-o situație dificilă. Sistarea, începând cu 11 octombrie a exportului de energie electrică din Ucraina în legătură cu distrugerea în mare parte a infrastructurii energetice din cauza conflictului armat, a anulat pe motiv de forță majoră contractele care acopereau aproximativ 30% din volumul necesar zilnic consumatorilor din R Moldova. Importurile din România acoperă pe moment doar o parte din deficitul de 30%, creat în urma întreruperii furnizării din Ucraina, iar restul va fi achiziționat de pe piața de echilibrare sau în baza contractelor de ajutor de avarie semnate cu operatorii de transport din țările vecine. În această situație practic zilnic Furnizorul Central de energie electrică, SA Energocom, semnalează despre existența deficitului de energie electrică în special în orele de vârf.

Despre situația în domeniul energetic am discutat cu Victor Bînzari, director general interimar al Energocom.

Vocea Basarabiei: Cât de mare este deficitul și cât de mult ar mai putea să crească deficitul de energie existent în Republica Moldova, până unde ar putea să ajungă?

Victor Bînzari: La ora actuală avem un deficit în orele de vârf, nu am găsit încă soluția de unde să procurăm altă energie suplimentară, pentru că suntem și limitați tehnic la hotarele cu România. Este o limitare care nu depinde nici de noi, nici de români, este o limitare care depinde de ENTSO-E și tot ce ține de integrarea europeană. Se discută foarte mult pe acest subiect, operatorii de sistem între ei discută și caută soluții pentru a mări această capacitate pentru a putea cumpăra energie suplimentară pentru Republica Moldova. România a fost tot timpul deschisă față de noi, în situația dată era o problemă tehnică, pentru că rezervarea de capacitate la hotar era planificată doar pe data de 14 și cu posibilitatea de a procura energie pe 15, în situația dată având cu câteva zile înainte, ei au fost primii care au reacționat și am avut această posibilitate să facem achiziția începând cu o dată anterioară. Deci s-a lucrat foarte mult la acest moment și, plus la toate, Energocom-ul a pus tot efectivul ca să lucreze pentru a se înregistra la platformă, a înregistrat toate contractele și tot ce ține de documentație pentru a fi parte la această platformă de achiziție și rezervare a capacităților.

Vocea Basarabiei: Noi cunoaștem că pe o lună de zile s-a prelungit cumpărarea energiei de la Centrala de la Cuciurgan, acum autoritățile de la Tiraspol au avertizat și au spus că și acolo ar putea să se reducă producerea curentului electric. Ce se întâmplă mai departe?

Victor Bînzari: În momentul când vom cunoaște cu cât vor fi diminuate capacitățile de producere a energiei la Centrala de la Cuciurgan, vom putea evalua câtă energie suplimentară trebuie de procurat. În situația de față înțelegem că dacă s-au micșorat volumele de gaze naturale pentru Republica Moldova pe malul drept, sunt sigur că și pe malul stâng au fost micșorate și în această situație sunt sigur că aceste capacități vor fi mai mici. În funcție de informația care va veni de la MGRES noi vom identifica alte surse în România. Sigur că noi deja discutăm și cu alți parteneri, inclusiv de a mări această capacitate transfrontalieră, care este foarte importantă, ca din punct de vedere comercial să putem procura această energie, pentru că, tehnic vorbind, sunt formule și situații când operatorii de sistem ai transportatorilor de energie electrică pot să ne livreze energie și în aceste ore complicate atunci când noi nu avem acoperirea cu energie electrică totală.

Vocea Basarabiei: Dar se considera că de la Cuciurgan se ia cea mai ieftină energie, acum problema prețurilor va fi una de principiu, nu?

Victor Bînzari: Da, această problemă este și o să rămână. Contractele pe care le avem cu companiile de stat din România sunt de 450 de roni/MWh, așa cum s-a anunțat anterior, prețul la energia electrică de la Centrala termoelectrică de la Cuciurgan este de 62,5 USD/MWh, este un preț care a fost făcut public, toată lumea îl cunoaște. Desigur, dacă vom procura la bursă, prețurile vor crește, pentru că, în funcție de orele de vârf sau timpul care este afară, prețul diferă. Deci, în timpul weekend-ului poate să fie 170 de euro, în orele de vârf poate să ajungă la 400 de euro. Este un preț de piață care se schimbă în fiecare zi, în funcție de multe circumstanțe.

Vocea Basarabiei: Să admitem că se întâmplă cel mai sumbru scenariu și nu mai activează Centrala de la Cuciurgan, ce face Republica Moldova?

Victor Bînzari: În Republica Moldova sunt hotărâri de guvern care prevăd aceste momente și atunci scenariile cele mai rele sunt că vor avea loc deconectări în evantai, ceea ce înseamnă că vor fi deconectate pentru câteva ore anumite sectoare sau părți, dar aceasta este o decizie la nivel de guvern, și nu la Energocom.

Vocea Basarabiei: Pe dimensiunea gazului ce ne puteți spune? S-a luat această decizie în cadrul Comisiei pentru Situații Excepționale, unii o critică, alții o laudă. E un deznodământ al problemei sau e o soluție?

Victor Bînzari: E o chestiune comercială, trebuie să-ți onorezi obligațiunile comerciale. În această situație, Moldovagaz a rămas fără cash lobby și guvernul a decis că trebuie să fie identificată o soluție pentru a o împrumuta sau a o ajuta, pentru că noi avem nevoie de gaz până la urmă și toată populația are nevoie de gaz. S-a găsit o formulă cum trebuie de procedat, Energocom-ul a fost din nou acea companie care a efectuat toate procedurile pentru a putea acorda ajutorul prin intermediul Energocom-ului către Moldovagaz și ulterior să fie achitată datoria către Gazprom.

Vocea Basarabiei: Premierul Natalia Gavrilița a spus și mai detaliat că până în primăvară va fi o situație foarte clară ce urmează.

Victor Bînzari: Da, până în primăvară. E clar că împrumutul a fost oferit cu condiția că banii se vor întoarce, nimeni nu urmărește ca să se întoarcă, până la urmă să fie pus sechestru pe aceste bunuri, dar este o formulă care cumva ar avantaja ambele părți în situația creată.

Vocea Basarabiei: Dar asta ar putea să ducă la falimentarea SA Moldovagaz?

Victor Bînzari: Nu cred. Este o activitate pur și simplu de cash lobby, bani care pot să fie folosiți lună de lună pentru a achita diferențele de curs, de tarife și tot ce ține de această activitate.

Vocea Basarabiei: Ca să nu se facă panică în societate, ca să nu crească aceste frici în rândul cetățenilor, ce le sugerați, ce sfaturi le dați?

Victor Bînzari: Să fie mai uniți în situațiile respective. În primul rând, trebuie să fim solidari, toți împreună. Eu nu cred că deznodământul este de a intra în panică și a ieși în stradă, noi trebuie să fim foarte uniți, foarte înțelegători și împreună vom depăși aceste momente cruciale și vitale pentru Republica Moldova. E o problemă nu a noastră, a țării, este o problemă în regiune. Noi discutăm cu toți partenerii, cu toți traderii care sunt în regiune, această problemă persistă pentru toată această activitate din energetică, dar eu consider că noi o vom depăși doar dacă vom fi împreună.

Vocea Basarabiei: Admiteți că vor crește tarifele și mai mult la energie și la gaz?

Victor Bînzari: Dacă Centrala de la Cuciurgan nu va livra cantitatea necesară, vom fi nevoiți să procurăm energie mai scumpă de pe alte piețe și atunci sigur că asta va duce la mărirea tarifelor, dar tarifele sunt stabilite de ANRE, nu de Energocom.

Vocea Basarabiei: Frica cea mai mare a dvs. care e?

Victor Bînzari: Acum, noi avem câteva frici. În primul rând, să identificăm toată energia necesară și în al doilea – să avem un preț foarte bun pentru ea. Și noi lucrăm acum non-stop, câte 14 ore pe zi, fără weekend, doar ca să găsim cele mai bune soluții. Sigur că suntem în strânsă legătură și cu cei de la guvern, și cu partenerii din Uniunea Europeană, colegii experți USAID, ai UE, care sunt alături și delegați către noi pentru a identifica cele mai bune formule în această perioadă. Cum am mai spus, trebuie să fim solidari, acesta este cel mai important lucru în acest moment și atunci totul va fi bine. E complicat să-i explici omului de ce nu este energie. Eu am discuții foarte multe și de fiecare dată prietenii care mă sună mă întreabă două lucruri: dacă vom avea gaz și vom avea energie? Și e clar că le spun că totul depinde de ce înseamnă energie, atunci când aprinzi lumina în toată casa sau o aprinzi doar pentru necesitățile proprii. Deci, totul depinde și e în comparație cu de ce ai tu nevoie. Vrem să vă informăm că astăzi a avut loc încă o rundă de licitații, avem câte două licitații pe zi, pentru că prețurile sunt fluctuante la bursă, ziua poate să înceapă cu un preț mai mic sau cu un preț mai mare și în timpul zilei se schimbă și atunci fondatorii au decis să desfășurăm câte două licitații pe zi, sunt invitate companiile precalificate conform regulilor BERD și astăzi am mai semnat un contract cu o companie pentru un volum de 10 milioane, deci din totalul de 100 de milioane din acordul semnat cu BERD noi deja avem procurate 20 de milioane de metri cubi de gaz. La momentul actual le stocăm în Ucraina, chiar dacă publicul întreabă de ce în Ucraina, că acolo este război, vreau să vă anunț că este unul dintre cele mai sigure depozite, el se află la o distanță de 1 kilometru în subteran și o bună parte a companiilor europene păstrează gazul acolo, dar desigur noi vom avea și o cantitate care va fi depozitată în România, pentru a diversifica sursele și nu a păstra același gaz într-o singură sursă și pe viitor o să încercăm să transmitem către România. Lucrăm la semnarea contractului cu Depogaz și plus la asta identificăm poate și o altă a treia sursă, să vedem cât este de rezonabil și comercial, ca să fie un preț bun pentru depozitarea și transportarea gazului către Republica Moldova. Ieri am achiziționat cu 94,95 euro/MWh, astăzi cu 94,5 euro/MWh. Dacă în euro 998, dacă nu greșesc, era ieri și cred că azi 997 o să fie. Deci, tradingul e o chestiune mai complicată, nu-i atât de simplu să spunem că este bun sau nu. În comparație cu prețurile arătate la bursă pentru luna noiembrie, care diferă între 114-124 euro/MWh, noi am cumpărat cu un preț destul de bun. Noi am cumpărat de la compania ERU, este o companie din cele șapte precalificate conform condițiilor BERD, este o companie mixtă dintre Ucraina, Elveția și America, dacă nu greșesc. Deci, condițiile au fost generale pentru toată lumea, noi am remis către 70 de companii mari, au fost mai multe care au depus dosarele, dar șapte au fost precalificate și au fost autorizate de BERD pentru a participa la această licitație. Vreau să vă comunic că în cadrul licitațiilor sunt prezenți reprezentanții structurilor de forță, reprezentanți ai Uniunii Europene, reprezentanții și experți USAID și ai fondatorilor, plus ministerul, pentru că este important ca să fim transparenți și lumea să vadă cum stau lucrurile de fapt.

Autor

  • Ursu Valentina

    Moderatoarea emisiunii „Puncte de Reflecție”, dar și autoarea emisiunii „La firul ierbii”. A activat la Radio Europa Liberă din 2004 până în 2022. Anterior a muncit 17 ani la Radio Moldova. I s-a conferit Ordinul Republicii în 2009. Deținătoare a Medaliei „Om Emerit" din 1994. A scris în 1993 cartea „Râul de sânge", în care a inclus reportajele pe care le-a realizat în timpul conflictului armat de la Nistru (1992). Se regăsește printre cele 99 de femei ale Moldovei 2013. Omul Anului (2014) și (2021). Iar în 2014, președintele României i-a acordat Ordinul Național „Pentru Merit” - în grad de Comandor. A fost desemnată de cinci ori câștigătoarea Topului Jurnaliștii Anului.

Articole similare

spot_img
spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.