VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Vicepreședintele Partidului Național Moldovenesc, aderă la o altă formațiune. Dragoș Galbur: A acceptat o ofertă financiară avantajoasă

Vicepreședintele Partidului Național Moldovenesc (PNM), Sergiu Burlacu, consilier municipal în Bălți și candidatul formațiunii la șefia Primăriei Bălți, a aderat la PLDM. Acesta a anunțat pe pagina sa de Facebook că a luat decizia să se retragă din rândurile PNM și din funcția de vicepreședinte al formațiunii. Liderul PNM Dragoș Galbur susține că Sergiu Burlacu a plecat din formațiune pentru că ar fi acceptat „o ofertă financiar avantajoasă din partea președintelui PLDM Vlad Filat”. Acesta a anunțat că va sesiza Procuratura Anticorupție

„Fac acest pas cu respect față foștii colegi, cărora le mulțumesc pentru experiențele și gândurile împărtășite, și pentru încredere. Intrând într-o formațiune politică, ne propunem să ne implicăm în procesele de dezvoltare a localităților și a țării, în soluționarea problemelor sociale și economice și în crearea oportunităților. Nu am renunțat la intenția de a mă implica în aceste procese, dar am decis să schimb calea prin care mă implic și pot contribui la soluționarea problemelor cu care se confruntă societatea noastră atât la nivel regional, cât și la nivel național,” a scris Burlacu.

La scurt timp de la publicarea mesajului, PLDM, a publicat un mesaj în care „îl salută în rândurile sale pe dl Sergiu Burlacu și îi mulțumește pentru decizia de a se implica activ în procesul de tratare a problemelor existențiale ale Republicii Moldova, precum și în construcția și dezvoltarea țării”.

Ulterior, Dragoș Galbur a anunțat pe rețelele de socializare că în urma ședinței Biroului Permanent al formațiunii, la 12 august a fost luată decizia unanimă de excludere a lui Sergiu Burlacu din rândurile formațiunii politice.

Acesta a afirmat că decizia vine „ca urmare a acceptării de către Sergiu Burlacu a unei oferte financiar avantajoase din partea președintelui PLDM, Vlad Filat, cu care s-a întâlnit personal pe 3 august la Chișinău și la formațiunea căruia a aderat astăzi”.

Galbur a spus că va sesiza „Procuratura Anticorupție privind tentativele de corupere a membrilor PNM venite din partea liderului PLDM, Vlad Filat”.

Autor

  • Pusca Silvia

    Mereu pregătită să răspundă provocărilor. Pe site-ul voceabasarabiei.md prezintă subiecte de actualitate, știri, informații obiective și de ultimă oră. A absolvit Facultatea de Litere la Universitatea de Stat din Moldova.

Articole similare

spot_img
spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.