„Republica Moldova nu vine către Uniunea Europeană ca beneficiar, ci ca partener responsabil”. Declarația a fost făcută de vicepremierul Vladimir Bolea, ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale de la Chișinău, la conferința de nivel înalt „Coeziunea 2027+” de la București.
El a subliniat, în intervenția din cadrul evenimentului, direcția strategică a Republicii Moldova și angajamentul deplin pentru integrarea în Uniunea Europeană.
„Parcursul nostru către UE este o alegere conștientă și ireversibilă, fundamentată pe aspirația de a contribui la stabilitatea, democrația și prosperitatea regiunii din care facem parte”, a remarcat Vladimir Bolea.
Vicepremierul a evidențiat progresele înregistrate de Republica Moldova în procesul de aderare, inclusiv finalizarea screeningului bilateral pentru Capitolul 22 privind politica regională a Uniunii Europene.
De asemenea, oficialul s-a referit și la reformele realizate în ultimii ani, ce țin primordial de modernizarea cadrului legislativ în domeniul dezvoltării regionale și consolidarea arhitecturii instituționale formată din MIDR, care asigură coordonarea politicilor regionale, Agențiile de Dezvoltare Regională, care implementează proiecte în teritoriu și Oficiul Național pentru Dezvoltare Regională și Locală, care oferă sprijin direct autorităților locale.
Potrivit vicepremierului, Republica Moldova demonstrează capacitate internă de investiții prin programe naționale solide, accentuând importanța programelor „Satul European”, „Europa este aproape”, „Curtea Europeană” și „Dezvoltarea orașelor-poli de creștere”.
„Republica Moldova nu vine către Uniunea Europeană ca beneficiar, ci ca partener responsabil și capabil să contribuie la coeziunea, reziliența și competitivitatea UE”, a conchis Vladimir Bolea.
Menționăm că astăzi, la București, a avut loc conferința de nivel înalt „Coeziunea 2027+”. Evenimentul a reunit reprezentanți ai Parlamentului European, Comisiei Europene, Comitetului Regiunilor, precum și miniștri responsabili de dezvoltare regională și investiții din statele membre ale UE. Participanții au discutat despre stimularea dezvoltării pe termen lung, a competitivității economice incluzive și a rezilienței în întreaga Europă.






