VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Veteranii de război vor primi alocații mai mari și o indemnizație unică de 10.000 de lei

Îndemnizațiile și alocațiile oferite pentru cei care au participat în conflicte militare sau lichidarea unor catastrofe tehnogene, vor fi majorate. O hotărâre, în acest sens, a fost aprobată la 28 februarie de Executiv. 

Astfel, participanții celui de-al Doilea Război Mondial vor primi alocații lunare majorate cu 500 de lei, ceea ce va constitui circa 2050 de lei.

În același timp, aceștia vor beneficia de o indemnizație unică de câte 10.000 de lei, iar de 5000 de lei vor beneficia persoanele antrenate la strângerea munițiilor și a tehnicii militare, la deminarea teritoriului și a obiectelor în anii celui de-al Doilea Război Mondial. 

Proiectul mai prevede că victimele acțiunilor de luptă pentru apărarea integrității teritoriale și independenței Republicii Moldova, ale acțiunilor de luptă pe teritoriul altor state sau ale acțiunilor de luptă pe timp de pace vor beneficia de alocații lunare majorate de la 1625 la 1850 de lei, în funcție de gradul de dizabilitate. 

Participanții la lichidarea consecințelor avariei de la Cernobîl vor beneficia de alocații cu 250 de lei mai mari decât în prezent – în valoare de până la 1600 de lei. Totodată, soții supraviețuitori ai participanților la lichidarea consecințelor avariei de la Cernobîl, ai persoanelor decedate în război sau care au rămas cu dizabilități vor primi 1000 de lei, față de  750 de lei pe lună, cum este în prezent. 

 În total, pentru ajutorul material anual au fost alocate mijloace financiare de peste 9,9 milioane de lei, iar pentru majorarea cuantumului alocațiilor lunare de stat pentru veteranii de război – 82 milioane de lei.

Autor

  • Pusca Silvia

    Mereu pregătită să răspundă provocărilor. Pe site-ul voceabasarabiei.md prezintă subiecte de actualitate, știri, informații obiective și de ultimă oră. A absolvit Facultatea de Litere la Universitatea de Stat din Moldova.

Articole similare

spot_img
spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.