VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

Veronica Sirețeanu: Anticipăm o creștere economică de 2%

Rectificarea legii bugetului de stat va avea loc mai devreme de luna iunie pentru a putea realoca fondurile economisite spre investiții. O spune ministra finanțelor, Veronica Sirețeanu. Într-un an de criză, pentru a asigura o creștere economică, statul trebuie să intervină cu investiții în infrastructură, astfel păstrându-se locurile de muncă și dezvoltându-se industriile adiacente.

Ministra finanțelor spune că statul a reușit să facă economii din cele 5 miliarde de lei alocate pentru acordarea compensațiilor în perioada rece a anului, notează IPN. Totuși, banii destinați compensațiilor nu vor fi realocați spre alte cheltuieli, ci vor fi păstrați pentru viitorul sezon rece.

„S-au economisit bani din compensații, dar mai vine o iarnă. Trebuie să fim suficient de precauți ca să avem rezerve în buget și pentru iarna viitoare. Nu e neapărat că în noul sezon rece vom achita compensații așa cum am mai făcut-o . Sperăm că vom găsi soluții ca să nu fie necesară acordarea compensațiilor”, a spus Veronica Sirețeanu în cadrul emisiunii „Puncte de Reflecție” de la Vocea Basarabiei.

Șefa de la Finanțe spune că, potrivit legii, rectificarea bugetului de stat are loc în a doua jumătate a anului, atunci când există o imagine clară a veniturilor și cheltuielilor. Totuși, rectificarea va avea loc mai devreme pentru a permite realocarea fondurile spre investiții. Statul va investi în infrastructură pentru a asigura creșterea economică, spune Veronica Sirețeanu.

„Am intrat într-un an nou după un alt an de crize dureroase. Bugetul avea o conotație socială foarte pronunțată. Avem o potențială creștere economică în acest an de 2%, la o inflație de 14%  asta nu este suficient. Respectiv, noi trebuie să vedem cum asigurăm dezvoltarea economică. Creșterea PIB-ului are ca element obligatoriu cheltuielile guvernamentale sau investițiile. Respectiv, o parte din venituri trebuie alocate în investiții. Construcțiile au loc în perioada verii, dacă tu nu ai rectificat bugetul până atunci, rectificarea din vară ar putea să nu te mai ajute. De aceea vom avea o rectificare mai timpurie ca o parte din banii economisiți să fie orientați pe dimensiunea investițiilor. Statul trebuie să ajute economia să crească. Când faci investiții, asta înseamnă că o mare parte din industriile adiacente legate de aceste investiții mențin locurile de muncă și asigură profit”, a explicat ministra finanțelor.

Potrivit Legii bugetul de stat pentru anul 2023, veniturile țării ar urma să fie de aproximativ 64,8 miliarde de lei, iar cheltuielile – 83,1 miliarde de lei. Ceea ce înseamnă un deficit bugetar de peste 18 miliarde de lei.

Autor

  • Pusca Silvia

    Mereu pregătită să răspundă provocărilor. Pe site-ul voceabasarabiei.md prezintă subiecte de actualitate, știri, informații obiective și de ultimă oră. A absolvit Facultatea de Litere la Universitatea de Stat din Moldova.

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.