VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

UPDATE/ Alegerile în UTA Găgăuzia s-au încheiat. Peste 57 de mii de alegători au participat la votare

UPDATE: Peste 57 de mii de locuitori cu drept de vot din UTA Găgăuzia (57,8%) s-au prezentat duminică la urnele de vot, pentru a-și alege bașcanul, arată datele ​Comisiei Electorale Centrale a Găgăuziei. 

Printre reclamațiile înregistrate de Comisia Electoral Centrală găgăuză, pe perioada desfășurării alegerilor, se numără includerea pe listele de alegători a două persoane decedate și rezidenți străini domiciliați pe una dintre adrese.

Cazurile au fost semnalate pe listele electorale de la secția de votare nr. 11 din Comrat. Reclamațiile au fost respinse de Comisia Electorală Centrală.

UPDATE: La ora 21.00, toate secțiile de votare, deschise la 30 aprilie în autonomia găgăuză pentru desemnarea noului guvernator al regiunii, au fost închise, urmând să fie numărate voturile. 

Potrivit rezultatelor after-poll-ului realizat de compania „Intellect Group” în colaborare cu asociaţia SPERO, 24% dintre cetăţenii Găgăuziei au votat pentru candidatul Grigorii Uzun și 22% pentru candidatul Victor Petrov.

De asemenea, Eugenia Guțul și Dumitru Croitor au acumulat cate 16 la sută din voturi.

Cercetarea a fost realizată pe un eșantion de 984 de persoane. Marja de eroare este de 4,5%.

UPDATE: Până la ora 18:00, 48,6% dintre locuitorii UTA Găgăuzia s-au prezentat la urnele de vot, arată datele ​Comisiei Electorale Centrale a Găgăuziei. Potrivit cifrelor prezentate, 47 417 de alegători au votat în cadrul alegerilor pentru funcția de bașcan.

Potrivit datelor prezentate de autoritățile electorale, cei mai activi sunt alegătorii din Bugeac și Cotovskoe unde s-au prezentat la urnele de vot peste 64% și, respectiv, 67% dintre locuitorii din Găgăuzia cu drept de vot. Cei mai pasivi sunt cei din Congaz și Congazcic – au votat peste 43% dintre alegători în fiecare localitate.

Update: Până la ora 15:00, 38,6% din locuitorii autonomiei găgăuze, cu drept de vot, și-au exprimat alegerea pentru viitorul guvernator al regiunii. Potrivit Comisiei Electorale Centrale din Găgăuzia, 37.157 de persoane s-au prezentat la urnele de vot.

Astăzi locuitorii din UTA Găgăuzia au votat pentru un nou guvernator al regiunii, după ce actualul, Irina Vlah, se află deja la al doilea mandat și nu mai poate candida. În cursa pentru fotoliul de bașcan au fost înregistrați opt candidați.

Corespondentul VB în Găgăuzia a mers la secția de votare nr 48 din satul Chirsova. Conform autorităților electorale locale, procesul electoral în această secție, până la ora 15:00 s-a desfășurat fără încălcări. Aici sunt înregistrați 2002 alegători iar până la ora actuală au votat 37,7 din totalul de alegători înregistrați la secția de votare respectivă. Autoritățile electorale au declarat pentru VB că au primit 43 de cereri cu solicitarea votului la domiciliu.

Fiind întrebați de corespondentul VB din ce surse s-au informat alegătorii despre candidații și programele lor, majoritatea au menționat ca sursă principală canalele TV și Radio, iar cei mai tineri, au menționat și internetul.

Potrivit datelor oferite de Comisia Electorală Centrală a Găgăuziei, 23 332 de alegători , ceea ce constituie 24,6%, din cei aproximativ 92 de mii de cetățeni cu drept de vot, au mers duminică, până la ora 14:00, la secțiile de votare pentru a-și alege bașcanul.

Potrivit Comisiei Electorale Centrale (CEC) a Găgăuziei, în cursa de guvernator al regiunii au fost înscriși opt candidați: Nicolai Dudoglo, Grigorii Uzun, Mihail Formuzal, Victor Petrov, Dmitrii Croitor, Serghei Cernev, Evghenia Guțul și Serghei Cimpoieș. În competiție pentru fotoliul de guvernator al regiunii se află candidați care au ocupat anterior această funcție, dar și foști deputați în Parlamentul R. Moldova, un ex-primar, un ambasador și un om de afaceri.

Majoritatea candidaților înscriși în cursa electorală se declară independenți și doar unul este oficial înaintat din partea unei formațiuni politice.

Jurnalistul Romeo Cemârtan se află în regiunea autonomă și reflectă la Vocea Basarabiei campania electorală din Găgăuzia.

La secția de votare NR 2 din mun. Comrat, unde sunt așteptați 1700 de alegători, se constată o prezență foarte activă în comparație cu scrutinele precedente.

Până la ora 14:00, potrivit CEC din Găgăuzia, în municipiul Comrat au votat 21,8%.

Ulterior, corespondentul VB, a mers la secția de votare din localitate Beșalma, unde potrivit autorităților locale, pâna la ora actuală au votat 28,4% din totalul alegătorilor. De asemenea, potrivit jurnalistului Romeo Cemîrtan, la secția de votare sunt prezenți observatori internaționali și locali din partea tuturor candidaților înscriși în cursa electorală. Autoritățile electorale atestă o prezență masivă la urnele de vot.

Potrivit corespondentului VB, socialiștii, care susțin candidatura lui Grigorii Uzun la funcția de bașcan, se bucură de sprijinul populației din Găgăuzia, iar din acest considerent, candidatura lui Uzun se află pe primul loc în sondaje. Următorii favoriți conform sondajelor ar fi Dmitrii Croitor și Evghenia Guțul.

Pentru ca alegerile bașcanului să fie valabile, prezența alegătorilor ar trebui să fie mai mare de 50%. Potrivit datelor actualizate, în Găgăuzia sunt 92,5 mii de alegători. Prin urmare, ca alegerile să fie validate, la acestea ar trebui să participe circa 47 mii de persoane.

21 de observatori din cadrul asociației Promo-LEX și 75 de observatori internaționali, inclusiv patru echipe din Delegația UE în Republica Moldova, au urmărit scrutinul desfășurat din sudul țării.

Ambasadorul Uniunii Europene și cel al Statelor Unite ale Americii, Janis Mažeiks și Kent Logsdon, au vizitat Comisia Electorală Centrală de la Comrat pentru a afla cum decurge procesul de vot.

Până în prezent funcția de bașcan a fost exercitată de Irina Vlah. Ea nu mai putea candida întrucât exercită deja al doilea mandat consecutiv. Potrivit legislației în vigoare, „nici o persoană nu poate îndeplini funcția de guvernator al Găgăuziei decât pentru cel mult două mandate succesive”.

Bașcan al autonomiei poate deveni o persoană care a împlinit 35 de ani și care a locuit cel puțin 10 ani în Găgăuzia. De asemenea, candidații trebuie să aibă studii superioare și să vorbească limba găgăuză.

Guvernatorul Găgăuziei este ales în funcție pentru o perioadă de 4 ani și lui i se subordonează toate unitățile administrației publice din unitatea teritorial-administrativă.

Bașcanul semnează legile locale, emite hotărâri și dispoziții executorii pe teritoriul Găgăuziei și are drept de iniţiativă legislativă în Adunarea Populară a Găgăuziei.

Tot la 30 aprilie, locuitorii din circumscripțiile Vulcăneşti şi Cioc-Maidan și-au ales deputații în Adunarea Populară.

Autor

  • Pusca Silvia

    Mereu pregătită să răspundă provocărilor. Pe site-ul voceabasarabiei.md prezintă subiecte de actualitate, știri, informații obiective și de ultimă oră. A absolvit Facultatea de Litere la Universitatea de Stat din Moldova.

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.