VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

UTA Găgăuzia. Rezultate preliminare: Evghenia Guțul și Grigorii Uzun vor lupta în turul doi

Candidatul Partidului „ȘOR” Eugenia Guțul și Grigori Uzun susținut de Partidul Socialiștilor sunt canddiații care au acumulat cel mai mare număr de voturi în cadrul alegerilor Bașcanului Găgăuziei care s-au desfășurat duminica, 30 aprilie, potrivit rezultatelor preliminare publicate de Comisia Electorală Centrală a Găgăuziei. Totodată, niciun candidat nu a reușit să obțină mai mult de 50% din voturi pentru a câștiga alegerile din primul tur.

Conform datelor preliminare, prezentate de organele electorale din autonomie, Guțul a acumulat 14 890 de voturi, ceea ce reprezintă circa 26,5%. Uzun a fost susținut de 14 849 de voturi (26,4%).

Pe locul III s-a clasat Victor Petrov (9 132 voturi), fiind urmat de Dmitri Croitor (5 825 voturi), Nicolai Dudoglo (5 059 voturi), Serghei Cimpoeș (3 231 voturi), Mihai Formuzal (1 969 voturi) și Serghei Cernev (1 301 voturi).

Rezultatele preliminare din circumscripțiile electorale Vulcănești și Cioc-Maidan pentru funcția de deputat în Adunarea Populară a Găgăuziei arată că în Vulcănești a învins Savastin Mihail (cu 1 299 de voturi), iar în Cioc-Maidan – Ianioglo Piotr (1 040 voturi).

57 019 alegători (57,8%) cu drept de vot din UTA Găgăuzia au participat duminică, 30 aprilie, la alegerile pentru funcția de bașcan, arată datele ​Comisiei Electorale Centrale a Găgăuziei. Alegerile sunt considerate valabile dacă la ele participă nu mai puțin de 50% din alegătorii înscriși pe liste.

21 de observatori din cadrul asociației Promo-LEX și 75 de observatori internaționali, inclusiv patru echipe din Delegația UE în Republica Moldova, au urmărit scrutinul desfășurat din sudul țării.

Autor

  • Pusca Silvia

    Mereu pregătită să răspundă provocărilor. Pe site-ul voceabasarabiei.md prezintă subiecte de actualitate, știri, informații obiective și de ultimă oră. A absolvit Facultatea de Litere la Universitatea de Stat din Moldova.

Articole similare

spot_img
spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.