Ministrul de Externe, Mihai Popșoi, l-a primit astăzi la Chișinău pe omologul său ungar Péter Szijjártó. Cei doi oficiali au vorbit despre sprijinul ungar pentru procesul de integrare europeană a țării noastre, proiectele de cooperare în domeniul securității și consolidării rezilienței și valorificarea potențialului comercial-economic al ambelor state.
În cadrul conferinței de presă comune, Mihai Popșoi a subliniat importanța susținerii depline și necondiționate a Ungariei pentru aspirațiile europene ale Republicii Moldova. „Știm bine că obiectivul principal pentru societatea noastră este integrarea europeană și alinierea la valorile fundamentale ale proiectului european. Avem o convingere fermă, rezultată nu doar din vorbe, ci din decizii deja luate în cadrul președinției ungare a Consiliului Uniunii Europene, că ne putem baza pe deplin pe sprijinul Ungariei în procesul avansării noastre pe calea integrării europene”, a spus Mihai Popșoi.
În contextul colaborării pe domeniul securității, ministrul Mihai Popșoi a făcut apel la Ungaria să sprijine în cadrul UE proiecte de modernizare a sectorului de securitate națională a țării noastre. „Suntem profund îngrijorați de crizele multiple cu efecte devastatoare în cadrul securității internaționale. În acest sens, pledăm pentru unirea eforturilor în menținerea și fortificarea ordinii internaționale, bazată pe principiile dreptului internațional, suveranității și integrității teritoriale a statelor”, a menționat vicepremierul.
La rândul său, ministrul ungar a reafirmat angajamentul Ungariei de a susține Republica Moldova în eforturile sale de modernizare și integrare europeană: „În timpul președinției Uniunii Europene, Ungaria este serios concentrată pe avansarea în chestiunea extinderii și oferim Moldovei tot sprijinul pentru ca ţara să îşi poată accelera procesul de integrare. Președinția ungară e urmată de cea poloneză, deci vom avea două președinții pro-extindere consecutive, ceea ce e foarte bine pentru Republica Moldova”, a menționat șeful diplomației ungare.
Cei doi miniștri au discutat și despre colaborarea economică și schimburile culturale și educaționale. Potrivit ministrului Mihai Popșoi, comerțul între cele două state este în ascensiune, iar reluarea zborurilor Budapesta-Chișinău de către compania ungar Wizz Air oferă legături importante între Chişinău şi mai multe oraşe din Europa de Vest. De asemenea, Mihai Popșoi și-a exprimat recunoștință pentru guvernul Ungariei, care găzduiește vizite de studiu și instruiri destinate funcționarilor publici din Republica Moldova în cadrul Planului de acțiuni privind schimbul de cunoștințe în domeniul integrării europene. Părțile au convenit asupra unor noi astfel de vizite, care vor începe săptămâna viitoare cu vizita la Budapesta a 32 de reprezentanți ai autorităților locale din Republica Moldova, inclusiv primari, pentru a studia experiența ungară în dezvoltarea regională