VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Un nou partid pe arena politică de la Chișinău: Cine este liderul CUB

Pe arena politică de la Chișinău a mai apărut o formațiune politică. Este vorba despre Coaliția pentru Unitate și Bunăstare (CUB), care a fost constituită în cadrul primului congres.

Reprezentanții CUB au declarat că este vorba despre o coaliție a oamenilor liberi, cu vederi liberale și care înțelege că aderarea Republicii Moldova la UE se va obține cu foarte multă muncă la care vor să pună și ei umărul. Aceștia au mai spus că bunăstarea nu va fi atinsă niciodată, dacă nu va exista mai multă unitate în acțiuni, în administrație și în identificarea soluțiilor.

În calitate de președinte al partidului a fost ales Igor Munteanu, ex-ambasador și cunoscut director de opinie, transmite IPN. Președintele formațiunii, Igor Munteanu, a spus că după decizia Consiliului European cu privire la acordarea Republicii Moldova a statutului de stat candidat pentru aderarea la UE, s-a gândit că este necesară o poziție comună pentru a pune umărul la acest proces. Au urmat discuții cu privire la soluțiile pentru accelerarea acestui proces de integrare. Or, Republica Moldova nu poate rata această șansă.

Astfel noua echipă a decis să facă tot posibilul pentru ca procesul de aderare să nu rămână doar pe mâna birocraților, iar oamenii competenți să-și spună cuvântul. „Suntem foarte diferiți și în același timp credem cu tărie că Republica Moldova, prin vocația sa, limba și cultura, prin geografia, dar și prin marele așteptări care se nasc în matca spiritualității noastre, merită să aibă parte de mai multă Europă, de mai multă românitate și de un parcurs sprijinit pe fapte”, a notat Igor Munteanu.

Rodica Gramma, specialist în politici de sănătate publică, a menționat că pe parcursul ultimilor 20 de ani avea convingerea că halatul alb înseamnă neutralitate, să ignori politicul și să-ți faci treaba în spital. Dar s-a ajuns că deciziile sunt luate de oameni incompetenți. De asta, a decis că halatul alb trebuie să fie neutralitate în relația cu pacientul, dar atunci când țara trebuie salvată, trebuie de spus un cuvânt.

Potrivit economistului Veaceslav Ioniță, Coaliția s-a născut în momentul în care integrarea europeană nu mai este o aspirație, dar care trebuie să devină o realitate. „Republica Moldova are o șansă unică ca în cel mai scurt timp să devină membru al Uniunii Europene”, a menționat Ioniță.

Ludmila Armașu, prorector la Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă”, a spus că „Republica Moldova traversează vremuri sumbre și după cum se știe, în perioade întunecate ies în evidență oameni luminoși”. De asta a decis să se alăture echipei CUB, pentru a-și asuma responsabilități, dar și pentru a-și împărtăși experiența.

Fostul ambasador, Igor Klipii, spune că evoluțiile din Republica Moldova i-au dictat că este obligat să se implice în soluționarea problemelor țării. „Inițiativa lansată de domnul Munteanu are viitor. Eu cred că noi toți împreună putem deveni echilibrul în societatea moldovenească și vom fi un punct de sprijin pentru foarte mulți oameni care caută răspunsuri la întrebări”, a declarat Igor Klipii.

Prezent la congres, academicianul Valeriu Matei, semnatar al Declarației de Independență, a declarat că țara parcurge vremuri tulburi și grele, iar în spațiul de la răsărit de Prut se conturează o problemă importantă în condițiile în care potențialul intelectual și uman din Republica Moldova s-a redus aproape la jumătate.

„De ce o nouă formațiune politică, dacă avem atâtea, mai ales pe spectru de dreapta și centru-dreapta, cu nume de „liberal” în denumirea lor? Pentru că nu există o coeziune internă în societatea din Republica Moldova, o capacitate de a coagula și aduna toate forțele conștiente, capabile să pună umărul la ieșirea țării din situația de criză și din păcate (…) În al doilea rând societatea din Republica Moldova, nedecomunizată până la capăt, nu a ieșit din modelul de evoluție sovietică și această nostalgie pro-imperială cauzează prejudicii foarte mari. Adevărata democrație încă nu s-a instaurat în această societate”, a menționat Valeriu Matei.

Fostul ministru al afacerilor interne, Victor Catan, a declarat că formațiunea se lansează într-o perioadă dificilă cu un război la granițe, cu un război hibrid, cu șantaj energetic etc. Aceste fapte au aprofundat crizele politice, sociale, economice etc. „Coaliția pentru Unitate și Bunăstare vine cu un program politic de alternativă a celor existente și este predispusă să asigure consolidarea unității naționale, suveranității, independenței și integrității teritoriale”, a notat Victor Catan.

Printre membrii CUB se mai numără Eduard Bulgac, Ion Terguță, Sveatoslav Mihalache, Mihail Bagas, Adrian Culai,

Potrivit organizatorilor, instituțional, partidul se va alătura liberalilor europeni ALDE/Renew Europe, care este cea dea treia forță în Parlamentul European.

Autor

Articole similare

spot_img
spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.