Agenția Națională pentru Sănătate Publică informează miercuri, 17 august, despre înregistrarea unui nou caz de deces provocat de malarie tropică la un cetățean al Republicii Moldova, recent revenit dintr-o regiune endemică. Este vorba de un tânăr de 26 de ani, angajat al unei companii de construcții, care în perioada mai-iunie s-a aflat în Benin, Africa de Vest, fără a administra tratamentul specific antimalaric, recomandat în asemenea cazuri.
Potrivit anchetei epidemiologice, primele semne clinice ale bolii au apărut la data de 6 august, caracterizate prin: febră 38,0C, dureri de cap (cefalee), slăbiciuni generale, transpirație abundentă.
Pe parcurs, starea bolnavului s-a agravat și a fost solicitat serviciul AMU, acesta fiind internat în IMSP SCBI „T. Ciorbă”. În aceeași zi, a fost confirmată diagnoza de malarie tropică, bolnavul fiind transferat în stare critică în secția de terapie intensivă a IMSP Institutul de Medicină Urgentă. În pofida tuturor eforturilor depuse de către lucrătorii medicali, pacientul a decedat.
Malaria poate fi prevenită şi tratată dacă sunt respectate cinci principii de protecție recomandate de către Organizația Mondială a Sănătății, inclusiv:
• Conștientizarea riscului de răspândire a malariei în țările care urmează să călătoriți, perioada de incubație și simptomele bolii.
• Întreprinderea măsurilor de protejare a mușcăturilor de țânțar (repelenți, protecție mecanică, etc.).
• Administrarea tratamentului specific antimalaric, conform recomandărilor specialiștilor din sănătate.
• Adresarea după asistență medicală la apariția primelor semne de boală pentru stabilirea diagnosticului precoce și a tratamentului eficace.
• Evitarea activitățile în aer liber în apropierea locurilor de reproducere a țânțarilor, (lacuri, iazuri sau zone mlăștinoase), mai ales seara târziu și noaptea.
IMPORTANT:
— Persoanele care urmează să plece în țări endemice la malarie, trebuie să administreze tratament profilactic antimalaric cu 2 săptămâni până la plecare, pe tot parcursul aflării în zona endemică și 4 săptămâni după părăsirea ei.
— Manifestările clinice caracteristice malariei pot apărea la o săptămână din momentul sosirii în ţara endemică şi până la doi ani după părăsirea acesteia și se caracterizează prin: febră înaltă, frisoane, dureri de cap, etc.
— La apariția febrei după o călătorie în zonele endemice la malarie — solicitaţi asistenţa medicală și comunicați lucrătorului medical perioada și țara, regiune unde ați călătorit
Companiile care contractează angajați pentru muncă în zone endemice la malarie, indiferent de durata deplasării, sunt obligate:
— să informeze angajații despre riscurile pentru sănătate la care sunt supuși pe perioada aflării în aceste zone și modul de prevenire;
— să asigure tratamentul profilactic antimalaric conform recomandărilor OMS.
Republica Moldova, mai bine de jumătate de secol, este o țară liberă de malarie indigenă, dar sistematic înregistrează cazuri de malarie cu statut de import. Pe parcursul ultimilor ani (2019-2021), s-au înregistrat 7 cazuri de îmbolnăvire: 2019-3 cazuri; 2020 și 2021-câte 2 cazuri. Aşezarea geografică şi condiţiile climaterice (clima temperată, prezența țânțarilor din genul Anopheles, migrația intensă a populației, inclusiv în zonele endemice) situează Republica Moldova în rândul ţărilor cu risc sporit de transmitere a malariei.