Aproximativ 55 de milioane de dolari vor fi investite, în următorii șase ani, în mai multe sectoare ale agriculturii în cadrul unui acord de credit, aprobat astăzi de Guvern. Banii vor fi oferiți de Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare și sunt destinați, în mare parte, dezvoltării zootehniei, creșterii livezilor și plantațiilor de vie, dar și pentru dezvoltarea sistemului de irigații.
„Prin implementarea proiectului, vom stimula dezvoltarea subsectoarelor care nu înregistrează performanțe. Proiectul va genera mai multe beneficii economice. Avem certitudinea că agricultorii care vor accesa acest suport își vor crește veniturile. De asemenea, vor fi create noi locuri de muncă și oportunități de piață, vor fi implementate practici agricole inteligente și promovată producția ecologică”, a precizat ministrul Agriculturii, Vladimir Bolea.
Astfel, până în 2029, autoritățile vor oferi, sub formă de granturi, 21 de milioane de dolari pentru dezvoltarea sectorului zootehnic și horticol. Alte 25 de milioane de dolari vor fi direcționate pentru reabilitarea infrastructurii primare și secundare de irigații, iar 6,5 milioane vor fi investite pentru fortificarea capacităților AIPA și ANSA, precum și pentru a sprijini înființarea Centrului de Consultanță în Agricultură și a centrelor de excelență veterinară.